Regizorii iranieni Hossein Molayemi și Shirin Sohani au avut nevoie de un miracol numai pentru a ajunge să fie prezenți la cea de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar. Și de încă unul ca să câștige Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație. Au avut parte de amândouă.
Cei doi reușit să ajungă la Los Angeles cu o viză de călătorie pe care au obținut-o în ultimul moment - au aterizat pe 2 martie în California cu numai trei ore înainte de începerea ceremoniei de acordare a premiilor Oscar. Puțin după aceea, filmul lor de animație „In the Shadow Of The Cypress” a câștigat.
„E un miracol. Iar vorbitul în fața acestui public este extrem de dificil pentru noi”, a spus Molayemi în discursul său de acceptare de la Dolby Theatre din Hollywood.
„Da, dacă perseverăm și rămânem credincioși, miracolele se vor întâmpla”.
Inspirat de urmările războiului dintre Iran și Irak din anii 1980, „In the Shadow Of The Cypress”/ „La umbra chiparosului” este o animație 2D, fără dialoguri, care spune povestea unui fost căpitan de vas care suferă de stres post-traumatic și care locuiește împreună cu fiica sa într-o casă îndepărtată de pe malurile Golfului Persic din sudul Iranului.
Viața lor ia o întorsătură radicală atunci când descoperă o balenă eșuată și cei doi pornesc într-o călătorie profundă de vindecare.
Regizorii au vrut inițial să portretizeze relațiile dificile de familie, dar apoi și-au mutat atenția asupra conflictului devastator și a impactului acestuia asupra familiilor soldaților care se întorc din război, a declarat Molayemi pentru Radio Farda al RFE/RL, cu câteva zile înainte de decernarea premiilor Oscar.
„Am căutat online povești spuse de familiile veteranilor de război pentru că eram siguri că familiile nu vor vorbi cu noi, mai ales având în vedere birocrația și permisele pe care trebuia să le obținem”, a spus Sohani.
Molayemi spune că el și Sohani au plătit producția filmului din banii lor și abia ulterior au contactat Centrul pentru Dezvoltarea Intelectuală a Copiilor și Tinerilor Adulți, o companie de producție înființată înaintea instalării la putere a Republicii Islamice, pentru a recupera o parte din costuri.
Realizatorii au fost de acord să ofere companiei puțin peste jumătate din drepturile asupra filmului, însă aceasta a întârziat plata cu peste un an, timp în care valoarea monedei iraniene a scăzut semnificativ față de dolar.
„Banii au valorat cam jumătate din ceea ce ar fi trebuit să valoreze”, s-a plâns Molayemi.
De asemenea, compania de producție a cerut renunțarea la unele scene, inclusiv la cea în care fiica își arată părul, iar tatăl fumează o țigară, însă regizorii au refuzat”.
„In The Shadow Of The Cypress” este al doilea film iranian nominalizat la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, după ce „Our Uniform”, al lui Yeganeh Moghaddam a concurat la ediția de anul trecut a premiilor Oscar. Însă filmul lui Molayemi și Sohani a intrat în istorie ca primul film de animație iranian care a câștigat vreodată Oscarul.
Molayemi a pus acest lucru pe seama unei „coincidențe” și a spus că nominalizările consecutive „nu înseamnă că filmele de animație primesc mult sprijin” în Iran.
„Toate acestea au fost eforturi personale. Desigur, animațiile care promovează ideologia guvernului primesc sprijin, dar animațiile independente nu primesc niciun sprijin special.”
Instituțiile iraniene nu au sprijinit aproape deloc promovarea filmului în străinătate, dar asta nu a împiedicat regizorii să înscrie filmul la mai multe competiții de profil.
Sohani a insistat asupra faptului că filmul lor îndeplinește criteriile pentru a concura pentru un premiu Oscar, „dar la Oscaruri, calitatea filmului nu este singurul factor determinant, deoarece și promovarea joacă un rol important”.
Ea a spus că, în timp ce alte filme din categorie au beneficiat de sprijinul unor mari companii de producție, „în Iran, pur și simplu nu am avut resursele financiare necesare pentru a promova filmul la nivelul celorlalți nominalizați”.
Molayemi preia ideea partenerului său, numind „In The Shadow Of The Cypress” „cel mai abandonat film” dintre cele cinci nominalizate.
„Sper să se întâmple un miracol și să ia în seamă filmul nostru”, spusese el pentru Radio Farda, cu câteva zile înainte ca filmul să intre în istorie la Gala Oscar.
*********
Lista câștigătorilor la Oscar 2025 a fost publicată de news.ro.
Cel mai bun film: „Anora”
Cel mai bun regizor: Sean Baker: „Anora”
Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody, „The Brutalist”
Cea mai bună actriţă în rol principal: Mikey Madison, „Anora”
Cel mai bun actor în rol secundar: Kieran Culkin , „A Real Pain”
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Zoe Saldaña, „Emilia Pérez”
Cel mai bun scurtmetraj animat: „In the Shadow of Cypress”
Scenariu adaptat: „Conclave”
Scenariu original: „Anora”
Articol publicat inițial pe rferl.org și scris de Kian Sharifi pe baza interviului realizat de Babak Ghafooriazar la Radio Farda
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.