Linkuri accesibilitate

Guvernul anunță deblocarea programului „masă caldă în școli”, elevii mai au însă de așteptat


Guvernul a reușit să finalizeze cadrul legal pentru continuarea Programului - pilot „masă caldă” în 450 de școli. Urmează însă licitațiile și, eventual, contestațiile, abia după aceea primele porții de mâncare pot ajunge în fața copiilor.
Guvernul a reușit să finalizeze cadrul legal pentru continuarea Programului - pilot „masă caldă” în 450 de școli. Urmează însă licitațiile și, eventual, contestațiile, abia după aceea primele porții de mâncare pot ajunge în fața copiilor.

La trei săptămâni de când trebuia să fie deja funcțional, Guvernul a adoptat Ordonanța prin care programul „masă caldă” este relansat. În cel mai bun caz, elevii și preșcolarii vizați vor avea însă de așteptat încă două săptămâni, până la finalizarea licitațiilor.

La trei săptămâni de la începerea noului an școlar, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență de continuare a Programului - pilot de acordare a unui suport alimentar în școli.

Conform anunțului făcut de Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, sunt incluse în program 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, la fel ca în anul precedent.
„Preșcolarii şi elevii din cele 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor primi gratuit un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi”, a spus Constantin joi, la sfârșitul ședinței de Guvern.
În pofida inflației, suma alocată zilnic a rămas aceeași ca anul trecut: 15 lei/ porție, ceea ce înseamnă că mărimea sau calitatea mâncării vor avea de suferit.

De când se poate relua programul

Oricât de repede s-ar mișca autoritățile locale, din momentul publicării documentului în Monitorul Oficial, tot va mai dura până când copiii vor avea în față un supliment de mâncare.

„Este necesar un termen de cel puțin două săptămâni, dacă nu vor exista contestații care să-l prelungească, în funcție de localitate. Proiectul este însă extrem de util, unul dintre instrumentele de reducere a abandonului școlar”, a declarat pentru Europa Liberă parlamentarul Onuț Atanasiu, vicepreședintele Comisiei de Educație din Camera Deputaților.

Ceea ce înseamnă că preșcolarii incluși în program nu vor avea mâncare pe bănci mai devreme de jumătatea lui octombrie sau chiar noiembrie, în condițiile în care în ultima săptămână din luna viitoare este vacanță.

Guvernul recunoaște necesitatea, dar nu se grăbește

Reducerea abandonului școlar prin acest tip de proiecte este, de altfel, și unul dintre argumentele guvernului, în Nota de Fundamentare.

Guvernul recunoaște în acest document că mulți elevi ajung în situația de a renunța la școală, iar situația e „generată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile, precum și de capacitatea multor familii de a susține participarea copiilor la activitățile școlare”.

În plus, Executivul argumentează că „prezența elevilor la școală reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației și pentru instituțiile de la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a limita efectele negative asupra procesului educativ”.

Ceea ce nu înseamnă că instituțiile statului au făcut demersurile la timp, astfel încât proiectul să poată fi aplicat din prima zi de școală.

Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi a pornit inițial pentru 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în anul școlar 2016-2017.

A urmărit acest format până în 2020, când a fost aplicat în 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, apoi în 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, din anul școlar 2022- 2023,

Pentru finanțarea Programului-pilot în anul 2023 se alocă bugetelor locale suma de 195 milioane lei.

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG