Linkuri accesibilitate

Ministra de Externe: Ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina ar putea fi deblocat pe 1 februarie. Muniția nu ajunge la timp


Luminița Odobescu spune, la one2one, că un Consiliu European extraordinar ar putea lua o decizie privind deblocarea banilor pentru Ucraina pe 1 februarie. Odobescu crede însă că livrarea muniției promise Kievului nu se va face la timp.

Cele mai importante declarații din interviul acordat Ancăi Grădinaru de ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, la one2one:

Despre intrarea României în spațiul Schengen

„Suntem în Schengen, chiar dacă nu suntem 100%, suntem în Schengen. Așa cum am reușit (n.r. să intrăm în spațiul european de liberă circulație cu frontierele aeriene și maritime de la 31 martie 2024), o să reușim să intrăm și cu frontierele terestre. Obiectivul nostru este să reușim în acest an.”

Despre promisiunea Uniunii Europene de a livra un milion de proiectile Ucrainei până în martie 2024

„Se lucrează într-adevăr, nu cred că va fi atinsă această țintă, dar obiectivul rămâne.”

Despre angajamentul României de a contribui la livrările europene de proiectile de calibru 155 de mm Ucrainei

„Sunt discuții la nivelul companiilor și cu diverși investitori, în principal din Germania, dar nu numai, pentru a produce în continuare muniție, la noi, în România.”

Despre reluarea negocierilor cu Ungaria pentru ca Budapesta să nu se mai opună ajutorului acordat Ucrainei

„Pe 1 februarie va avea loc o reuniune extraordinară a Consiliului European dedicată identificării unei soluții pentru revizuirea multianuală a bugetului, care include și această facilitate pentru Ucraina, de 50 de miliarde de euro. Sunt sigură că se va identifica o soluție la 1 februarie. Să nu uităm, totuși, că acest sprijin este vital pentru Ucraina și Est.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG