Linkuri accesibilitate

România a depus documentul de aprobare a Convenției anti-mită a OCDE, organizație la care vrea să adere


România este candidat la OCDE din ianuarie 2022. În cadrul procesului este evaluată pe 26 de domenii. Imagine de la reuniunea de luni a Comitetului naţional de aderare al României la organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică.
România este candidat la OCDE din ianuarie 2022. În cadrul procesului este evaluată pe 26 de domenii. Imagine de la reuniunea de luni a Comitetului naţional de aderare al României la organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică.

România a depus luni la sediul OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) din Paris documentul de ratificare a Convenției anti-mită, ca parte a procesului de aderare la organizația internațională.

Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, după prima reuniune a Comitetul național pentru aderarea României la OCDE, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor și ai altor instituții publice.

Convenția anti-mită a OCDE își propune reducerea corupţiei în ţările în curs de dezvoltare, prin încurajarea sancţionării mitei în tranzacţiile comerciale internaţionale realizate de companii localizate în ţările membre ale Convenţiei, explică ONG-ul Transparency International într-o descriere a termenului.

Prin depunerea instrumentului de ratificare a Convenției, „România transmite astfel un mesaj ferm față de angajamentul de a menține standarde ridicate privind conduita etică, promovarea transparenței și încurajarea unui mediu caracterizat prin corectitudine și justiție”, au transmis reprezentanţii Guvernului.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, a primit Foaia de parcurs în iunie anul trecut, a depus Memorandumul iniţial în decembrie şi se află în prezent în etapa tehnică a procesului de evaluare.

Asta presupune furnitarea de informaţii suplimentare, organizarea de misiuni tematice şi prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale ale OCDE.

Premierul Marcel Ciolacu a spus joi că aderarea la organizaţia internaţională poate contribui la creşterea nivelului de trai al Românilor, având în vedere expertiza acesteia în întocmirea politicile publice, dar e nevoie de un efort intern comun în acest sens.

”Aștept seriozitate din partea tuturor, dat fiind că suntem evaluați în 26 de domenii și că trebuie să demonstrăm voința și capacitatea de a implementa recomandările OCDE,” a declarat premierul Marcel Ciolacu luni.

OCDE a realizat periodic mai multe rapoarte de ţară pentru România, iar cel din noiembrie 2022 propunea mai multe măsuri fiscale, după cum a scris Europa Liberă la acel moment.

Experţii organizaţiei solicitau, la fel ca în raportul anterior, din ianuarie 2022, implementarea de măsuri fiscale, destinate sprijinirii celor vulnerabili și pentru reducerea inflației.

Pe de altă parte, una din recomandările OCDE viza şi extinderea bazei de impozitare, care poate însemna atât creşteri de taxe, dar şi o egalizare a fiscalizării, în sensul eliminării scutirilor de taxe pentru unele domenii.

O recomandare similară, cu privire la renunţarea la scutiri de taxe în IT, construcţii sau industria alimentară, a făcut şi Banca Mondială într-un raport recent, solicitat de Ministerul de Finanţe.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG