Pe 4 mai este programat să aibă loc și primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„Prin această hotărâre, Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai 2025, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată prin lege sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii, şi zilele nelucrătoare de weekend, 3-4 mai”, a transmis Guvernul într-un comunicat.
Ziua de 2 va fi recuperată în instituțiile publice prin prelungirea programului de lucru până pe 31 mai 2025, iar munca astfel prestată în contul zilei de 2 mai nu va fi compensată cu timp liber.
„În cazul locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, ziua de vineri, 2 mai 2025, va avea caracterul unei zile normale de lucru”, precizează Guvernul.
Decizia guvernului nu se aplică magistraţilor şi instanțelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 mai 2025 şi nici participanţilor la aceste procese.