Linkuri accesibilitate

Nicușor Dan și Elena Lasconi rămân în cursa pentru prezidențiale


Primarul general al Capitalei Nicușor Dan și președintele USR Elena Lasconi rămân în cursa pentru președinția României, a anunțat fiecare dintre candidați după întâlnirea avută de cei doi miercuri seară pe tema alegerilor prezidențiale din acest an.

„Am avut o discuție cu privire la alegerile prezidențiale. V-am spus să nu aveți mari așteptări pentru această discuție”, a declarat Nicușor Dan după întâlnirea cu Elena Lasconi.

Întâlnirea dintre cei doi a fost anunțată luni de primarul general, care a spus că-și va continua campania indiferent care va fi deznodământul acestei întâlniri.

El a spus că își menține decizia de a rămâne în cursă și a punctat că, la rândul ei, Elena Lasconi rămâne candidat la președinție susținut de USR.

„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, am anunțat de la început, rămân în această competiție. În ceea ce o privește pe doamna Lasconi, e o decizie a dânsei și a partidului care – fiind vorba de un partid – nu se ia de o singură persoană”, a afirmat Nicușor Dan. „Indiferent ce mi-aș dori eu, e o decizie pe care USR ca partid trebuie să o ia și e liber să o facă”, a declarat Nicușor Dan, întrebat dacă-și dorește ca Lasconi să renunțe la candidatura sa.

„Eu discut cu foarte multă lume, numai că discuțiile sunt una și deciziile sunt alta. În acest moment, Elena Lasconi este candidat susținut de un partid și eu nu pot să schimb asta”, a adăugat Nicușor Dan.

El a spus că, chiar dacă sunt mai mulți candidați pro-occidentali, este foarte puțin probabil ca în turul doi să intre doi candidați izolaționiști. „Așa cum arată sondajele acum, în turul doi o să intre un candidat pro-occidental”, a spus primarul general.

Și Elena Lasconi și-a exprimat speranța că ar putea intra amândoi în turul doi de scrutin, pentru a avea o „confruntare corectă”.

„Eu știu ce-mi doresc să fac pentru România și continui să lupt. Suntem pregătiți pentru campania electorală”, a mai spus președinta USR.

Ea a invocat „responsabilitatea celor 1,7 milioane de voturi pe care românii mi le-au acordat acum două luni”, motiv pentru care „întotdeauna voi face ceea ce este mai bine pentru România”, conform unui comunicat transmis de USR.

Elena Lasconi și Nicușor Dan au ajuns la concluzia că au luat cea mai bună decizie pentru ca „izolaționiștii să fie marginalizați, iar jocurile de culise, făcute de un sistem vechi și corupt, securist, să fie învinse în mod democratic”, se mai arată în comunicat.

Ea a făcut apel la susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei și s-a arătat îngrijorată de situația Bucureștiului după ce în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a fost făcută alianță între PNL, PSD, AUR și PUSL pentru a-i învinge pe candidații USR și REPER.

„Nicușor Dan are nevoie de susținere, nu mai putem vorbi de candidatul independent”, a spus ea referitor la alianța făcută la Capitală între partidele din coaliția de guvernare PNL-PSD cu extremiștii.

„Sunt îngrijorată pentru bucureșteni, având în vedere că partidul izolaționist AUR a redat orașul pe mâna celor care l-au distrus. Noua majoritate din CGMB nu este una care să fi arătat în trecut că are prioritar în vedere interesul locuitorilor acestui oraș și care susține proiectele actualului primar”, a mai spus Lasconi.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG