Linkuri accesibilitate

Asociația foștilor parlamentari se opune eliminării pensiilor speciale: Va lovi în cei săraci


Eugen Nicolicea, fost deputat PSD și la un momentat dat un nume vehiculat ca ministru al Justiției, spune că aproximativ 700 de foşti parlamentari sunt beneficiari de venituri speciale.
Eugen Nicolicea, fost deputat PSD și la un momentat dat un nume vehiculat ca ministru al Justiției, spune că aproximativ 700 de foşti parlamentari sunt beneficiari de venituri speciale.

Fostul deputat PSD Eugen Nicolicea, în calitate de reprezentat al Asociaţiei foştilor parlamentari, a anunţat joi că va ataca în instanţă proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

El a susținut că proiectul este identic cu un act normativ ce a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională a României (CCR) și, în plus, ar fi afectate veniturile foștilor aleși.

„Fiind copy paste după o lege declarată neconstituţională, motivele de neconstituţionalitate subzistă şi sunt aplicabile. (...) Aceste drepturi nu pot fi afectate. Traduc: afectat înseamnă diminuat sau eliminat”, a spus Nicolicea, potrivit Agerpres.

În plus, fostul deputat PSD a susținut că acestea nu sunt pensii, ci indemnizaţii acordate „pentru a fi ferit de tentaţii de corupţie şi presiuni economice”, iar eliminarea acestor venituri „va lovi în cei săraci”.

„Cei săraci, dacă vor ajunge în Parlament, vor fi tot timpul la mâna şefilor care nu îi vor mai pune pe listă şi aşa mai departe”, a spus Eugen Nicolicea.

El a menționat că el încasează o pensie de 10.951 lei, iar după șapte mandate de deputat i-au fost luate în calcul doar trei: „Patru mandate parcă aş fi fost pe stradă”.

Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a votat joi pentru raport de adoptare a proiectului iniţiat de PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, care urmează să intre luni în dezbaterea plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În interviul one2one de la Europa Liberă, președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a declarat că reforma pensiilor va fi făcută „indiferent de protestele magistraților”, iar militarii ar putea fi scoși de pe lista celor ale căror pensii speciale vor fi tăiate.

XS
SM
MD
LG