Linkuri accesibilitate

one2one | Șeful Camerei Deputaților: Facem reforma pensiilor indiferent de protestele magistraților. Militarii, posibil scutiți de reformă


Aleșii Puterii, maraton legislativ de luni, pentru a nu pierde miliardele de euro la UE
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:28:10 0:00

Video | Aleșii Puterii, maraton legislativ de luni, pentru a nu pierde miliardele de euro la UE

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, anunță că săptămâna viitoare Parlamentul va desființa pensiile parlamentarilor și va reforma pensiile speciale. Aleșii vor să adopte legea prin care orice act sexual cu un minor mai mic de 16 ani va fi considerat viol.

În interviul one2one, președintele interimar al Camerei Deputaților, social democratul Alfred Simonis, anunță că Parlamentul va vota săptămâna viitoare toate reformele restante din planul asumat în fața Comisiei Europene, principalul finanțator extern al României. Cea mai importantă reformă este cea a pensiilor speciale.

Astfel, Guvernul va putea depune în această vară a treia cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru accesarea a peste trei miliarde de euro.

La 38 de ani, Alfred Simonis a devenit săptămâna trecută, unul dintre cei mai tineri președinți ai Camerei Deputaților. Va rămâne în această funcție cel puțin până în luna septembrie, însă liderul deputaților PSD spune că își dorește să păstreze postul și după această dată.
La 38 de ani, Alfred Simonis a devenit săptămâna trecută, unul dintre cei mai tineri președinți ai Camerei Deputaților. Va rămâne în această funcție cel puțin până în luna septembrie, însă liderul deputaților PSD spune că își dorește să păstreze postul și după această dată.

Comisia Europeană nu a livrat României nici tranșa a doua de bani, în valoare 2,8 miliarde de euro, din cauza neîndeplinirii de către Ministerul Energiei a două obiective energetice. Atât președintele interimar al Camerei Deputaților, cât și alte surse guvernamentale admit că România ar putea să piardă cel puțin câteva zeci de milioane de euro din această cauză. Din calculele Europa Liberă, este vorba despre aproximativ 140 de milioane de euro.

Pentru adoptarea reformei pensiilor publice de stat și cea a salarizării bugetarilor, alte jaloane obligatorii prevăzute în PNRR, Parlamentul ar putea fi convocat într-o sesiune extraordinară în luna iulie sau în luna august.

Președintele interimar al Camerei Deputaților explică la one2one și de ce comisiile parlamentare de apărare, ordine publică și siguranță națională nu au reușit în cei doi ani și jumătate de mandat măcar să inițieze proiectele de legi privind securitatea națională. Alfred Simonis este membru al Comisiei de specialitate de la Camera Deputaților.

Nu în ultimul rând, liderul social democrat Alfred Simonis spune că Guvernul se gândește să oblige, prin lege, companiile implicate în vânzarea de alimente de bază să scadă adaosurile comerciale.

PSD nu renunță nici la idea de a institui un impozit pentru marile companii de 1% din cifra de afaceri.

Cele mai importante declarații

  • despre modificarea pensiilor speciale

„Mai sunt două, trei chestiuni de reglat, minore. Vom intra în dezbateri ori luni, ori marți, iar miercuri vom adopta reforma pensiilor speciale, jalon PNRR, atât de important pentru atragerea unei tranșe importante de bani.”

  • despre protestele magistraților

„Nu există altă opțiune. Nu ne putem permite ca țară să pierdem aproape 3 miliarde de euro pentru că există niște proteste în țară. Să mă ierte Dumnezeu!”

  • despre pensiile militarilor

„Din punctul nostru de vedere, pensiile militarilor nu sunt băgate în această categorie. Ar fi și incorect, dacă mă întrebați pe mine, pentru că pensiile militarilor sunt undeva în medie, sub 6.000 lei, ori noi vom începe o impozitare peste un anumit prag, nu e foarte clar care este acesta.”

  • despre desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

„Luni, la ora 14:00, vom avea ședința reunită comună, Cameră și Senat, prin care vom elimina, nu impozita, pensiile speciale ale parlamentarilor.”

  • despre planul premierului Marcel Ciolacu de a plafona prețurile la alimente de bază

„Vom încerca să plafonăm, să limităm profiturile pe lanțul de la producător până în supermarket. (…)

-Și dacă aceste companii nu vor să renunțe la o parte din adaosuri?

-Dacă ai stabilit prin ordonanță de urgență, deci prin lege, că-i act normativ adoptat în Guvern sau în Parlament, că profitul este de maxim atât, nu prea poate să nu vrea nicio companie.”

Guvernul Marcel Ciolacu vrea să oblige companiile să renunțe la o parte din profit

Liderul social-democrat Alfred Simonis spune la Europa Liberă că Guvernul încearcă să convingă acum anumite companii din lanțul de aprovizionare a populației cu alimente de bază să renunțe la o parte din adaosurile comerciale practicate.

Întrebat ce va face dacă aceste firme nu vor accepta propunerea Executivului, Alfred Simonis spune că Puterea ar putea recurge la forța legii. Alfred Simonis declară că, dacă actuala Putere va recurge la plafonarea prețurilor prin ordonanță sau prin lege, nu o va face brusc.

Liderul PSD adaugă că partidul său a realizat mai multe analize din care ar rezulta că prețurile unor alimente din România sunt peste alte state europene în care veniturile sunt mai mari.

„Nu poate să-mi explice nimeni de ce același produs, de la același furnizor, în România, e mai scump cu doi euro sau cu trei euro sau cu cinci euro decât în altă parte”, argumentează Alfred Simonis.

Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a explicat că va aplica la guvernare un „patriotism economic”. Alfred Simonis explică intenția noului premier prin nevoia României de a-și asigura pe cont propriu cât mai multe dintre nevoi.

În același timp, spune Alfred Simonis, PSD încearcă să convingă PNL, partenerul său de guvernare, să accepte instituirea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii.

Argumentul adus de Alfred Simonis este: „Cred că o impozitare de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii nu afectează fundamental companiile, nu încurcă pe nimeni substanțial, dar ajută și vin câteva miliarde la bugetul de stat.”

Alfred Simonis, despre aleșii din Comisiile de Apărare

„Este un domeniu (n.r. siguranța națională) extrem de sensibil pe care cei mai mulți dintre noi nu îl cunoaștem.”

În acest moment, la Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională nu există proiectele de lege privind securitatea națională cerute Parlamentului de principalele servicii de informații ale României, SRI și SIE.

Și nici nu au existat în ultimii doi ani, completează președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, el însuși membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională de la camera inferioară a Parlamentului.

În mod normal, parlamentarii din aceste comisii ar fi trebuit să aibă inițiativele legislative, dar președintele Camerei Deputaților lămurește vidul:

Nu sunt neapărat specialiști în siguranța națională (n.r. parlamentarii din comisiile pentru apărare). Este un domeniu extrem de sensibil pe care cei mai mulți dintre noi nu îl cunoaștem, nu cunosc oamenii care lucrează în domeniu.”

La 1 iunie, politologul Andrei Țăranu declara pentru Europa Liberă că „nu președinții, ci în primul rând parlamentarii și miniștrii nu găsesc o formă de control civil asupra serviciilor secrete, astfel încât o bună parte dintre practicile incorecte despre care suntem mulți convinși că există, dar n-avem dovezi, fac ca subiectul să fie mult mai larg”.

Cât despre lipsa discuției despre noile legi ale securității în spațiul public, precum și lipsa analizei implicațiilor asupra drepturilor omului, Bogdan Manolea de la Asociația pentru Tehnologie și Internet spunea că cei care conduc țara „dau dovada faptului că nu se discută și nu se vrea discutarea acestor dispoziții și a principiilor care ar trebui să stea la baza lor.”

SRI și SIE funcționează după legi adoptate în anii '90, iar între timp România a intrat în NATO și în UE, iar asta ar fi impus și o nouă legislație în domeniu.

Nicio coaliție politică ce a condus România în ultimii 20 de a reușit să promoveze în Parlament proiecte de legi privind securitatea națională.

Anul trecut, G4Media a publicat unele drafturi de proiecte de legi ale securității naționale, dar nu este clar nici acum cine sunt persoanele care au scris acele documente.

Între timp, în primăvara acestui an, Parlamentul a adoptat Legea privind securitatea și apărarea cibernetică a României.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG