“Strategia holdelor incendiate” (stratégie de la terre brûlée, a “pământului ars”) așa numește Le Monde ceea ce face la Minsk Aleksandr Lukașenka, aluzie la acea tehnică militară medievală, strategie a disperării, care consta în a se retrage distrugând totul în urmă, pentru a se asigura că nu există întoarcere și că nimic folositor nu va rămâne în mâinile dușmanului.
Le Monde scrie că Lukașenka pare hotărât să-și vândă scump pielea, lucru dovedit de clipul difuzat de serviciile lui de securitate, în care el poate fi văzut aterizând cu un elicopter în curtea palatului prezidențial, în ținută militară a forțelor speciale și purtând o mitralieră.
În Rusia, cotidianul de opoziție Moskovski Komsomoleț lămurește că elicopterul care fusese văzut în timpul zilei deasupra mulțimii și despre care se credea că l-ar putea evacua pe Lukașenka, așa cum s-a întâmplat cu Ceaușescu, în realitate îl aducea pe acesta.
Izvestia scrisese de altfel încă de ieri seară că potrivit purtătoarei sale de cuvânt Lukașenka a lucrat toată ziua de ieri la sediul președinției pe care îl înconjuraseră manifestanții și care era protejat de forțele speciale. După tonul marțial al lui Lukașenka de sâmbătă, când el a cerut armatei să ia « măsurile cele mai stricte » pentru a apăra integritatea teritorială a țării, tot Le Monde estimează că în ciuda unor demisii și dezertări demonstrative postate pe rețelele sociale, forțele de securitate îi rămân fidele lui Lukașenka. De altfel, ieri seară, atât conducerea armatei, cât și forțele ministerului de interne, au lansat avertismente protestatarilor.
Pe acești protestatari, de altfel, scrie Moskovski Komsomoleț, Lukașenka i-a numit „șobolani” (крысы). Survolând orașul cu elicopterul, Lukașenka a spus despre oamenii pe care îi vedea jos pe străzi și în care el arată că ar fi gata să tragă: «S-au răspândit ca șobolanii.» ("Как крысы разбежались.")
Dar, cum o remarcă El Pais, în Spania, nici ploaia și nici agenții speciali în uniformă și înarmați nu i-au făcut pe manifestanți să se întoarcă la casele lor.
Sâmbătă, Lukașenka inspectase în mod ostentativ unitățile militare din Grodno, la granița cu Polonia. El a repetat atunci că importante forțe ale NATO ar fi comasate de partea cealaltă a frontierei.
Purtătoarea de cuvânt a NATO, românca Oana Lungescu, a negat asta ieri în mod formal. Pe 18 august, secretarul general al Alianței Jens Stoltenberg discutase telefonic situația din Minsk cu președintele Poloniei Andrzej Duda.
La Minsk, specialiști în propagandă aduși din Rusia, scrie The Guardian, caută să acrediteze teoria că manifestanții ar fi inspirați de idei naziste și că beneficiază de un sprijin politic în țările vecine, nu doar în Polonia și Lituania, dar chiar și în Ucraina.
Ucraineanul Zelenski îi sugerează lui Lukașenka noi alegeri
Cotidianul moscovit Kommersant îl citează pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care spune că în locul lui Lukașenka el ar organiza noi alegeri.
Zelenski a lansat această idee într-un interviu cu departamentul de limbă rusă al rețelei TV de știri Euronews.
Navalnîi era supravegheat de FSB
Aleksei Navalnîi se aflase sub supravegherea strictă a FSB-ului rusesc de-a lungul călătoriei sale în Siberia, revelează același Moskovski Komsomoleț. FSB-ul a avut cunoștință, potrivit unui raport intern, de fiecare mișcare și deplasare a lui Navalnîi, unde a stat și ce a mâncat, consemnându-i-se fiecare gest.
Purtătoarea lui de cuvânt, Kira Iarmîș, a spus ieri pe Twitter că nu se miră de o asemenea supraveghere.
La Berlin, Jaka Bizilj, fondatorul organizației Cinema for Peace, care a organizat transportarea lui acolo, spune că e convins că Navalnîi va supraviețui, dar că atacul chimic ar putea avea efecte serioase pe termen lung asupra sănătății lui, nimeni neputând acum să evalueze sechelele.
„Luptă pe viață și pe adevăr”, titrează la München Süddeutsche Zeitung, subliniind marea responsabilitate ce îi revine spitalului universitar berlinez Charité, unde Navalnîi este supus actualmente unor „intense” testări. Neexistând noutăți, conferința de presă de ieri seară a fost anulată.
Oamenii se întrebau oricum cum de este Navalnîi încă în viață, scrie la Londra The Times. Navalnîi a cărui aureolă începe să fie serios ciobită și demitizată, mai ales prin eforturile unei publicații dintre cele mai solide și profesioniste cum este, tot la Londra, Financial Times, care subliniază ultranaționalismul liderului opoziției și ideile sale nu întotdeauna foarte democratice privind rolul și statutul Rusiei. Navalnîi aprobă, de pildă, anexarea Crimeei de către Rusia.
Ucraina: Iulia Timoșenko, bolnavă de Covid-19 și în stare gravă
Fosta șefă a guvernului ucrainean și fostă opozantă Iulia Timoșenko a fost testată pozitiv cu COVID-19 și se află acum în stare gravă, cu febră, a anunțat duminică o purtătoare de cuvânt a partidului ei.
Timoșenko, care are 59 de ani și a condus două guverne înainte să fie învinsă la alegerile prezidențiale din 2010, este astfel prima personalitate politică bine-cunoscută din Ucraina contaminată cu COVID-19.
„Starea ei este gravă, are temperaturi de până la 39 de grade”, a spus purtătoarea de cuvânt a partidului Patria, refuzând să precizeze dacă Timoșenko a fost spitalizată și fără să ofere alte detalii.
Cronica unui „al doilea val” anunțat
În Europa, situația sanitară continuă să se agraveze. „Al doilea val al virusului lovește Spania”, scrie El Pais. „Experții se întreabă cum să-l oprească.” Despre un al doilea val viitor în iarna ce urmează scrie și Le Monde.
În Franța (3.600 de cazuri suplimentare în ultimele 24 de ore), ministrul sănătății Olivier Véran e citat cu avertismentul că se intră acum într-o « situation à risques » și că transmiterea bolii se face în acest moment în special prin evenimentelefestive ale celor mai tineri, unde gesturile-barieră nu sunt respectate.
Le Soir, la Bruxelles, pune întrebarea dacă vaccinul va fi obligatoriu și estimează că totul va depinde de felul în care vor comunica autoritățile.
Iranul anunță că avionul ucrainean a fost lovit de două rachete
Iranul a anunțat în acest timp că din decriptarea cutiilor negre ale avionului ucrainean de pasageri doborât pe 8 ianuarie în apropiere de Teheran rezultă că acesta a fost lovit de două rachete.
Iranul a acceptat în cele din urmă, în luna iulie, să trimită cutiile negre în Franța pentru analiză și decriptare. Rezultatul analizelor este că la 19 secunde după ce prima rachetă a lovit avionul, vocile piloților revelează că pasagerii erau încă în viață. Șase secunde mai târziu avea să lovească și a doua rachetă.
Toate cele 176 de persoane aflate la bord au murit. Iranul și-a recunoscut «greșeala catastrofală».
La « rentrée littéraire »
În Franța a demarat ritualul anual al scoaterii tarabelor cu noi apariții editoriale, așa-numita « rentrée littéraire », iar presa rezervă dosare și suplimente speciale acestui eveniment.
„La rentrée” este un eveniment specific franțuzesc (sau francofon, mai degrabă, pentru că el include și Belgia și Elveția vorbitoare de franceză). În țările anglo-saxone, în Germania, Italia sau Spania nu există un asemenea fenomen. E vorba de fapt de începutul toamnei și reînceperea cursurilor școlare, când din ultima săptămână a lui august și până în ultima săptămână a lunii octombrie, toate editurile purced la un tir grupat asupra librăriilor și cititorilor. Este și perioada premiilor literare, la fel de importante pentru francezi pe cât e Nobelul pentru restul lumii: Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis etc.
„La rentrée” este o prelungire a inflației de literatură a jumătății de secol care a mers din anii 1960 până la instalarea definitivă a internetului, deceniile în care emisiunile televizate de dezbateri literare, precum Apostrophes sau Bouillon de Culture, reuneau un public de neimaginat prin alte părți.
Cel mai așteptat roman, anunțat pe 16 septembrie, este cel al lui Philippe Djian, scriitorul pop, autorul miticului roman 37°2 le matin, ecranizat de Jean-Jacques Beineix, dar Philippe Djian mai e cunoscut și pentru versurile sale rock, de pildă pentru mega-hitul lui Stephan Eicher Déjeuner en paix.
„La rentrée”, cu toate ceremoniile de natură cvazi-clericală care însoțesc lansarea principalelor romane, mai explică și de ce cartea-obiect și-a păstrat statutul în Franța, unde literatura în format electronic sau audio nu e foarte prizată, situație care nu dă semne că s-ar schimba curând.
De asemenea, Franța rămâne singura cultură de pe planetă în care editurile mari, cele cunoscute, mitologice, precum Gallimard, Seuil sau Grasset, nu acceptă de la scriitorii aspiranți decât manuscrise pe hârtie, tipărite și legate, și în niciun caz romane trimise electronic, pe email și în PDF.
A trimite un manuscris în PDF ar fi un semn al degradării preoției spiritului și o desconsiderare a serioasei afaceri naționale și identitare care rămâne scrisul.
Facebook Forum