Linkuri accesibilitate

3 minute | Zelenski merge iarăși în SUA. UE promite ajutor Italiei în criza migranților. Birocrația inutilă sufocă firmele


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, merge joi în SUA unde va solicita creșterea sprijinului acordat Ucrainei în războiul de apărare cu Rusia.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, merge joi în SUA unde va solicita creșterea sprijinului acordat Ucrainei în războiul de apărare cu Rusia.

Președintele Volodimir Zelenski merge din nou în SUA și speră că va obține creșterea sprijinului american pentru Ucraina. Comisia Europeană promite ajutor Italiei în criza migranților. În România, antreprenorii se simt sufocați de birocrația inutilă.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Generalii ucraineni afirmă că au „străpuns” prima linie de apărare a Rusiei din sudul țării.
  • Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că UE va ajuta Italia să facă față unui aflux brusc de migranți.
  • IGSU a emis duminică seară un mesaj RO-Alert pentru o parte a judeţului Tulcea şi o zonă din Galaţi privind posibila cădere a unor obiecte din spaţiul aerian.

Volodimir Zelenski merge din nou în SUA să ceară ajutor

Generalii ucraineni spun că au „străpuns” prima linie de apărare a Rusiei din sud, relatează BBC, care adaugă că o lovitură reușită în această direcție ar tăia liniile de aprovizionare ale Rusiei și ar face aproape imposibilă menținerea trupelor din Crimeea.

Presa ucraineană relatează despre exploziile de duminică din orașul Sevastopol din Crimeea, care ar fi fost cauzate de o operațiune a forțelor de la Kiev, scrie Reuters. Oficialii ruși din Crimeea susțin că atacul ucrainean nu a reușit.

Președintele Volodimir Zelenski neagă că a ordonat recentele atacuri cu drone asupra orașelor rusești, transmite Axios. Zelenski susține că Ucraina a folosit arme furnizate de aliați „doar pe teritoriul Ucrainei”.

Președintele ucrainean merge joi la Washington, potrivit WP, unde va cere în Congres mai mult ajutor pentru Ucraina.

Șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, spune că depozitele de armament ale occidentului nu sunt goale, sugerând că ajutorul oferit Ucrainei ar putea fi mai consistent.
Șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, spune că depozitele de armament ale occidentului nu sunt goale, sugerând că ajutorul oferit Ucrainei ar putea fi mai consistent.

Bloomberg arată că vizita lui Volodimir Zelenski are loc în condițiile în care sprijinul pentru Ucraina nu mai e atât de ferm. Conservatorii din Camera Reprezentanților amenință că nu vor vota bugetul dacă acesta include mai mult ajutor pentru Ucraina.

La rândul lui, șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, spune pentru The Economist că depozitele de armament din Occident nu sunt goale, orice s-ar spune.

Ucraina are nevoie disperată de bani, scrie The Wall Street Journal. Războiul a dus țara la un deficit bugetar de 40 de miliarde de dolari.

Într-un interviu în New York Times, Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, un bun cunoscător al Rusiei, avertizează că Europa nu ar trebui să se complacă și nu ar trebui să neglijeze riscul ca războiul din Ucraina să se extindă.

Comisia Europeană promite ajutor Italiei în criza imigranților

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a promis că UE va ajuta Italia să facă față unui aflux brusc de migranți, anunță Bloomberg. Peste 7.000 de persoane au sosit pe insula italiană Lampedusa în ultimele zile. Aproape 115.000 de migranți au ajuns în Italia pe mare în primele opt luni ale anului 2023.

Migrația ilegală are nevoie de un „răspuns european”, a declarat șeful UE în timpul vizitei la Lampedusa, transmite Euronews, în timpul vizitei pe care a făcut-o alături de premierul italian Giorgia Meloni.

Președinta CE, Ursula von de Leyen, a fost pe insula italiană Lampedusa, alături de premierul Georgia Meloni. Oficialul european a promis sprijin pentru Italia în criza imigranților.
Președinta CE, Ursula von de Leyen, a fost pe insula italiană Lampedusa, alături de premierul Georgia Meloni. Oficialul european a promis sprijin pentru Italia în criza imigranților.

În Polonia, partidul de guvernământ folosește în scop electoral o temă sensibilă în relația cu Germania, notează Politico. Este vorba despre presupuse reparații de 1,3 trilioane de dolari pentru distrugerile cauzate de ocupația nazistă. Berlinul a declarat că pretențiile financiare legate de război au fost soluționate.

Și tot în Polonia a intrat de duminică în vigoare interdicția UE împotriva mașinilor înmatriculate în Rusia, anunță Euronews. Conform deciziei UE, mașinile înmatriculate în Federația Rusă nu mai au voie să intre pe teritoriul polonez.

Birocrația inutilă sufocă firmele

Peste 60 de instituții din România au drept de control și sancționare a firmelor. Antreprenorii spun că se simt sufocați de birocrație și jigniți de autoritățile statului care îi consideră evazioniști din oficiu, scrie Europa Liberă.

De ce nu mai ies românii în stradă să protesteze? O cercetare în premieră a Statisticii are o concluzie dezarmantă, scrie Hotnews. Institutul Național de Statistică arată că, în ciuda nemulțumirilor de tot felul, în ultimele 12 luni, doar 3% din cetățenii români au protestat public.

Niciun gram de droguri nu a fost confiscat în Portul Constanța în ultimii doi ani, în condițiile în care traficul este în creștere.
Niciun gram de droguri nu a fost confiscat în Portul Constanța în ultimii doi ani, în condițiile în care traficul este în creștere.


Niciun gram de droguri nu a fost confiscat în Portul Constanța în ultimii doi ani, deși activitatea din port a crescut, anunță G4Media. Asta în condițiile în care DIICOT precizează că România este o țară importantă de tranzit al drogurilor pe Ruta Balcanică, mai ales prin porturile maritime la Marea Neagră.

„Tot ce înseamnă resursă umană acolo e la nivel scăzut”, arată un raport Europol despre traficul de droguri din Portul Constanța, citat de Euronews Romania.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, recunoaște că, la nivel politic, nu s-a perceput la timp gravitatea fenomenului drogurilor, notează Spotmedia. Însă fostul ministru de interne, Lucian Bode, relativizează problema la Digi24.

„Situația în care se află România nu e una unică” și „nimeni nu trebuie să caute acum vinovați”, a spus Bode la Digi24.

Alte știri:

  • Moțiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila va fi dezbătută luni la Camera Deputaților. Opoziția îi cere ministrului Sănătății să plece din funcție. - Euronews Romania.
  • Mii de oameni au protestat la New York înaintea summitului ONU, cerând interzicerea combustibililor fosili. - DW
  • Echipamente militare produse de compania americană Halliburton, în valoare de 7,1 milioane de dolari, au fost importate în Rusia în ultimul an. - The Guardian

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Podcastul Europa Liberă SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

Toate cele bune!
Adrian

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG