În Zaporojie, oamenii merg în continuare la muncă, deși alarmele sună în medie câte 4 – 5 ore pe zi. Peste 2.250 au fost înregistrate de la începutul războiului.
Rachetele lovesc săptămânal orașul, lăsând în urmă ruine și mii de morți și răniți.
Și totuși, viața merge mai departe. Oamenii încearcă să uite de război. Uneori merg la film, în cinematografe pe fațada cărora se văd urmele bombardamentelor.
În ciuda efortului de a nu se lăsa doborâți, locuitorii suferă de două ori. Sunt aproape de linia frontului, dar și amenințați de o catastrofă nucleară. În plus, mulți manifestă deja tulburări de stres post-traumatic.
Până pe 24 februarie 2022, când a avut loc invazia rusă în Ucraina, orașul de 723.000 de locuitori era unul ca oricare altul din țară.
Localnicii văzuseră umbra războiului din 2014, când a fost invadată Crimeea, dar totul erau departe, la 200 de km distanță.
Semnele ignorate ale invaziei
„La începutul lunii februarie 2022, oamenii au simțit o escaladare a tensiunii, dar foarte puțini au crezut că războiul este posibil”, a povestit Daria Moskvitina pentru Europa Liberă.
Conform recensământului din 2001, un sfert din populația orașului este formată din ruși. Lucru ușor de înțeles, în contextul în care Ucraina a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991, când și-a declarat independența.
„După ocuparea Crimeei și războiul proxy din Donbas, o mulțime de oameni au devenit mai puțin iubitori de Rusia, dar, în general, opinia a fost destul de neutră - nu pozitivă, dar în general de tolerare”, explică profesoara universitară.
Când invazia a fost „anunțată” pentru prima dată pentru 16 februarie 2022, a existat o anumită tensiune, dar puțini se gândeau că acest lucru va fi real.
„Oamenii au crezut că toate manevrele sunt ca o sperietoare, că armata rusă își va termina antrenamentul și se va retrage. După ce invazia nu a avut loc pe 16 februarie, oamenii s-au relaxat, considerând că amenințarea a trecut”, rememorează Moskvitina momentele premergătoare atacului.
„Când am auzit exploziile, m-am repezit în furou la geam, să lipesc bandă adezivă.”
În acest context, invazia din dimineața zilei de 24 februarie a fost un adevărat șoc pentru majoritatea ucrainenilor.
„Eu și soțul meu ne-am trezit la ora 5 dimineața în sunetul exploziilor îndepărtate – o locație militară aflată la 7 km distanță era atacată cu rachete. Am pornit televizorul și am văzut imediat știrile. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să lipim bandă adezivă pe ferestre pentru a ne proteja de cioburile de sticlă, în cazul în care casa noastră ar fi atacată. Banda adezivă e în continuare acolo. Eram în furou, șocată, blocată mental. Nu știam ce să facem și la ce să ne așteptăm”, își amintește Daria Moskvitina.
Nu doar că nu a părăsit orașul dar, câteva ore mai târziu, în aceeași stare de șoc, își susținea cursurile în timp ce războiul venea peste ei.
„Am avut o lecție online cu studenții mei în acea zi - toată lumea era deprimată. Ne așteptam să cadă bombe și rachete. Noaptea, ne-am culcat pe jumătate îmbrăcați, astfel încât să putem fugi repede, să ne salvăm”, spune profesoara.
A doua zi, s-au mutat în casa unei rude, la câteva cartiere distanță. În primele zile de alarme aeriene foloseau pivnița ca adăpost pentru bombe.
Mulți au ales să plece din oraș mai ales după ce „rusciștii”, cum sunt mai nou denumiți agresorii, au pus mâna pe centrala nucleară.
„Cu toate acestea, veneau și mulți oameni. Cei norocoși să părăsească iadul Mariupolului și al satelor sau orașelor învecinate, cei care au evadat din teritoriile ocupate din regiunea Zaporojie”, își amintește localnica.
După câteva săptămâni, a decis să revină acasă, în apartamentul din „panelka” de 9 etaje, construită în stil sovietic.
„Nu poți rămâne cu rudele pentru totdeauna. În aprilie (2023, n.r.) a devenit clar că rusciștii fuseseră opriți. Mi-a fost foarte dor de casa mea, era la doar 5 km distanță. În plus, situația din oraș se îmbunătățise. După ce șocul inițial a dispărut, oamenii au făcut tot posibilul pentru a găsi un echilibru în această nouă realitate”, rememorează Moskvitina.
„Toți credeam că războiul va dura câteva zile”
„În primăvara lui 2022, aproape toată lumea credea că va dura câteva zile, cel mult câteva săptămâni. Acum chiar nu știu. De fapt, războiul este aici din 2014, așa că este aproape un deceniu până acum”, spune localnica din Zaporojie.
Principala problemă este conflictul însuși: conform datelor poliției locale, aici au murit în primul an 344 de persoane (dintre care 21 de copii), iar alte 939 (63 de copii) au fost rănite.
„Vorbind despre rutina zilnică, la început au fost unele probleme cu proviziile de hrană, rezolvate rapid. Timp de câteva săptămâni am trăit însă ca la sfârșitul anilor 1980, perioadă de criză pe care mi-o amintesc foarte bine”, spune Moskvitina.
2.258 alarme aeriene în 17 luni de război
Unul dintre principalii factori de stres este cel al alarmelor aeriene. Până la începutul lunii august, în mai puțin de un an și jumătate de război, în regiunea Zaporojie au fost 2.258 și fiecare a durat, în medie, 50 de minute. Statistic, sunt 81 de zile de alarme aeriene neîntrerupte.
Din păcate, există zone în care lucrurile stau mai prost: conform aplicației care le anunță și monitorizează. În Donețk au fost 2.639, iar în Harkov – 2.459.
„Noua viață cotidiană este însoțită de sirene de raid aerian, atacuri nocturne în care ne ascundem în spatele pereților și ne rugăm și știri, știri, știri... Am tot citit știri, aplicația mea de raid aerian este mereu activată”, spune Moskvitina.
Ce face când sunt alarme aeriene ziua (inclusiv în timpul interviului a avut loc una)?
„Îmi văd de ale mele”, vine sec răspunsul. La fel procedează și majoritatea concitadinilor, altfel totul s-ar bloca.
„Toate zilele războiului eu și cei pe care îi cunosc am lucrat fără oprire. Avem zile libere în weekend (sau conform programului de lucru), avem sărbători anuale, dar toate sărbătorile legale sunt anulate de aproape un an și jumătate.”
Echilibrul fragil
Agresiunea psihologică și cea fizică sunt dublate de amenințarea unui incident nuclear la centrala din vecinătate sau de mutarea liniei frontului, aflată și ea în apropiere.
„Voi urma instrucțiunile autorităților în cazul în care se întâmplă ceva rău la centrală. Dacă linia frontului avansează, va trebui să fug, pentru a-mi salva viața”, își expune succint planurile localnica.
Deocamdată, urmărește informațiile referitoare la contraofensiva ce se desfășoară inclusiv în regiunea lor. Cât de mulțumiți sunt locuitorii din zonă de ritmul contraofensivei? Care sunt așteptările oamenilor obișnuiți?
„După eliberarea cu succes a zonei ocupate a regiunii Harkov (septembrie 2022, n.r.), așteptările au fost mari, dar majoritatea înțelege că fiecare kilometru eliberat costă vieți. Cred că oamenii și-au adunat toată răbdarea și doar așteaptă, ajută și donează pentru a aduce ziua eliberării mai aproape”, explică profesoara starea generală de spirit.
Cât privește sprijinul internațional, spune că opiniile sunt diferite. Dar, în general, oamenii înțeleg că alte țări fac foarte multe și fără ajutorul lor nimeni nu știe cum ar fi Ucraina până acum.
Frontul invizibil pe care luptă de un an și jumătate este cel psihologic.
„Toți, militarii și civilii, avem PTSD (tulburarea de stres post-traumatic, n.r.) de grade diferite și toți trebuie să luptăm pentru a ne menține echilibrul mental. Știi dulapul care a rămas întreg, agățat pe peretele care a fost odinioară bucătăria dintr-un bloc spulberat de explozie, din Borodianka? Toți suntem ca acest dulap, încercând să ne lipim de pereții noștri”, explică localnica din Zaporojie.
Un an și jumătate de ruletă rusească
„Mă uit în urmă cu uimire - cum a fost posibil pentru noi să supraviețuim? Poate pentru că ne-am dorit atât de mult să supraviețuim. Dar de fapt, pentru că pur și simplu am fost norocoși. Oamenii din Mariupol, Volnovakha, Rubizhne, Kreminna, Mariinka, Nova Kahovka, Oleshki și-au dorit și ei atât de mult să supraviețuiască... Și nimeni nu poate spune cu siguranță că am supraviețuit înainte ca războiul să se termine”, explică Moskvitina.
În continuare, civilii din orașul ei mor, victime ale bombardamentelor rusești. Cele mai recente cazuri au fost înregistrate pe 29 iulie 2023. Un atac cu rachete asupra orașului a ucis atunci un bărbat și o femeie și a rănit o altă femeie, conform datelor publicate de secretarul Consiliului Local, Anatoliy Kurtev, pe Telegram.
„Ceea ce îmi lipsește cel mai mult este normalitatea - viața așa cum era înainte de Covid-19 și înainte de război. Mi-e dor să nu fiu stresată tot timpul”, spune Moskvitina în timp ce sirena celei de-a 2.258-a alarme aeriene își întinde vuietul peste oraș.
De ce este Zaporojie un punct critic
Pe 4 martie 2022, armata rusă ocupa centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare de acest tip din Europa și printre cele mai mari din lume.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Reglementare Nucleară din Ucraina anunțau că bombardamentele forțelor ruse au provocat izbucnirea unui incendiu într-o clădire aflată la câteva sute de metri de reactoare.
Focul a fost stins fără a afecta „echipamentele esențiale și personalul uzinei”.
De teama unor incidente nucleare, autoritățile ucrainene au întocmit în noiembrie 2022 planurile pentru centrele de evacuare și au asigurat populației provizii de pastile cu iodură de potasiu.
În mai 2023, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) avertiza asupra riscului unui „accident nuclear grav”. A fost evacuată parțial populația din 18 așezări ocupate de Rusia în regiunea Zaporojie, din proximitatea centralei.
Conform Institutului ucrainean de Hidrometeorologie, citat de The Sun, o scurgere radioactivă ar afecta 13 țări: Rusia, Ucraina, Belarus, Belarus, Republica Moldova, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România, Serbia, Ungaria, Slovacia și Cehia.
