Linkuri accesibilitate

Duminică, 28 august, Kiev. Steaguri ucrainene aduc un omagiu militarilor uciși în războiul ordonat de Vladimir Putin.
Duminică, 28 august, Kiev. Steaguri ucrainene aduc un omagiu militarilor uciși în războiul ordonat de Vladimir Putin.

Războiul din Ucraina | MAE ucrainean: Rusia a transformat Zaporojie în bază militară. Putin oferă beneficii ucrainenilor care vin în Rusia

Autoritățile ucrainene avertizează că riscurile reprezentante de centrala nucleară de la Zaporojie nu au fost eliminate și pledează pentru evacuarea civililor din zonă. Populația a primit pastile de iod în contextul pericolului nuclear.

Principalele știri:

08:41 27.8.2022

Zelenski: Situația de la Zaporojie rămâne riscantă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat, vineri, în discursul obișnuit de la sfârșitul zilei, că deși centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la rețeaua electrică a țării riscurile legate de prezența rusă la Zaporojie rămân o realitate.

„Centrala produce [acum] energie pentru Ucraina. Vreau să subliniez că situația rămâne extrem riscantă și periculoasă. Orice repetare a evenimentelor de ieri [joi], adică orice deconectare a centralei de la rețea, orice acțiune a Rusiei care ar putea duce la oprirea reactoarelor, va aduce din nou centrala la un pas de dezastru. De aceea este atât de important ca misiunea AIEA să ajungă la uzină cât mai curând posibil și să ajute la menținerea centralei sub controlul constant al Ucrainei”, a declarat Zelenski în discursul de noaptea trecută.

Joi, incendiile din apropierea centralei nucleare Zaporojie, care ar fi fost provocate de bombardamentele rusești, au dus la deconectarea centralei de la rețeaua electrică pentru prima dată în istoria acesteia și au stârnit temeri privind un dezastru nuclear.

O echipă a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) ar urma să ajungă la centrală la începutul săptămânii viitoare, a transmis The Wall Street Journal. Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că nu se opune unei vizita a inspectorilor AIEA, ba chiar va depune eforturi pentru buna desfășurare a acesteia.

08:45 27.8.2022

Belarus și-a adaptat avioanele SU-24 pentru transport de armament nuclear

Președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, a declarat că țara sa a adaptat avioanele de război SU-24 pentru a transporta armament nuclear, transmite The Guardian.

Lukașenko a declarat că măsura fusese convenită cu președintele Vladimir Putin, iar Belarus e acum capabilă să răspundă oricărei „provocări serioase” din partea Occidentului.

09:03 27.8.2022

Zelenski: Un milion de tone de grâne au plecat din porturile Cernomorsk, Odesa și Iujne

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat, vineri seară, că acordul cu privire la reluarea exporturilor prin Marea Neagră, valabil de circa o lună, a făcut ca Ucraina să fi exportat din 24 februarie până acum un milion de tone de grâne prin porturile Cernomorsk, Odesa și Iujne.

„Cereale ucrainene și faptul că livrările noastre pe piața mondială alimentară au funcționat fac posibilă prevenirea haosului de pe piață, reducerea gravității crizei alimentare și prevenirea unei crize alimentare catastrofale”, a spus Zelenski.

11:06 27.8.2022

Ministerul britanic al Apărării: Rusia a avut puține câștiguri teritoriale în ultimele zile

Analiza zilnică prezentată de Ministerul britanic al Apărării arată că Rusia a intensificat în ultimele cinci zile atacurile asupra regiunii Donețk din estul Ucrainei, cu lupte intense la Siversk și Bakhmut (Artemivsk).

Separatiștii au făcut probabil unele progrese spre centrul satului Pisky, lângă aeroportul Donețk, arată analiza, dar în general, forțele Rusiei și-au asigurat puține câștiguri teritoriale.

„Există o posibilitate realistă ca Rusia să-și intensifice eforturile în Donbas în încercarea de a atrage sau de a bloca acolo unități ucrainene, pe fondul speculațiilor că Kievul plănuiește o contraofensivă majoră”, mai spune Ministerul britanic al Apărării.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG