Linkuri accesibilitate

Rusia încearcă să folosească iarna ca pe o armă de război și bombardează constant obiectivele de infrastructură energetică. Imagine cu secretarul general al NATO
Rusia încearcă să folosească iarna ca pe o armă de război și bombardează constant obiectivele de infrastructură energetică. Imagine cu secretarul general al NATO

Război în Ucraina | Stoltenberg: Războiul ar putea deveni NATO - Rusia. Moscova și-ar putea modifica doctrina militară

Vladimir Putin amenință din nou cu armele nucleare și vorbește despre o nouă doctrină militară. SUA ajută militar Ucraina și trimite pe front rachete pentru HIMARS și arme împotriva dronelor iraniene.

09:55 10.12.2022

Putin: Rusia și-ar putea modifica doctrina militară introducând posibilitatea unui atac preventiv

Imagini cu soldații mobilizați de Rusia pentru a fi trimiși pe front, septembrie 2022
Imagini cu soldații mobilizați de Rusia pentru a fi trimiși pe front, septembrie 2022

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, la Bişkek, că Rusia şi-ar putea modifica doctrina militară introducând posibilitatea unui atac preventiv pentru a dezarma un inamic, informează AFP.

Liderul de la Kremlin a făcut această afirmaţie într-un răspuns la întrebarea unui reporter, în timpul vizitei în Kârgâzstan, în care i s-a cerut să-şi clarifice declaraţia de la începutul acestei săptămâni cu privire la utilizarea armelor nucleare. În urmă cu câteva zile Vladimir Putin avertiza că riscul unui război nuclear este în creştere, dar că Rusia nu va ataca prima, informează Agerpres.

Preşedintele rus a declarat că Moscova ia în considerare adoptarea a ceea ce el a numit ca fiind conceptul loviturii preventive al Washingtonului.

„În primul rând, Statele Unite au dezvoltat conceptul de lovitură preventivă. În al doilea rând, ei dezvoltă un sistem de atac care vizează dezarmarea" inamicului, a declarat presei preşedintele Putin.

Poate că Moscova ar trebui să se gândească la adoptarea „ideilor dezvoltate de americani pentru a-şi asigura propria securitate". „Doar ne gândim la asta", a precizat liderul rus.

Preşedintele Putin a afirmat, de asemenea, că rachetele de croazieră şi sistemele hipersonice ale ţării sale sunt "mai moderne şi chiar mai eficiente" decât cele ale Statelor Unite.

„Rusia nu le-ar folosi prima în nicio circumstanţă", a mai spus Putin, referindu-se la armele atomice."Dar dacă nu le foloseşte prima în nicio circumstanţă, nu va fi nici a doua care le va folosi, pentru că şansele de a le folosi în cazul unui atac nuclear împotriva teritoriului nostru sunt foarte reduse".

Departamentul de Stat al SUA a condamnat aceste declaraţii, spunând că "orice discuţie, oricât de vagă, despre armele nucleare este absolut iresponsabilă".

09:58 10.12.2022

SUA trimit Ucrainei arme împotriva dronelor și rachete pentru HIMARS

HIMARS în acțiune în Ucraina, imagine din 5 noiembrie 2022
HIMARS în acțiune în Ucraina, imagine din 5 noiembrie 2022

SUA vor trimite Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 275 de milioane de dolari şi destinat în principal consolidării apărării antiaeriene, mai ales împotriva dronelor, a anunţat vineri John Kirby, purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.

Oficialul american a precizat că SUA vor mai oferi de asemenea Ucrainei noi muniţii de artilerie, în special rachete pentru lansatoarele HIMARS, precum şi piese de artilerie puternice de mare precizie montate pe blindate uşoare.

Acest nou pachet de asistenţă militară aduce la circa 19,3 miliarde de dolari ajutorul militar oferit Kievului de către Washington după 24 februarie, când a început agresiunea rusă în Ucraina.

10:59 10.12.2022

Jens Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea scăpa de sub control și ar deveni un război NATO - Rusia

Secretarul general al NATO și ministrul de Externe al Ucrainei, București, 29 noiembrie 2022
Secretarul general al NATO și ministrul de Externe al Ucrainei, București, 29 noiembrie 2022

Secretarul general al NATO a declarat într-un interviu pentru o publicație norvegiană că războiul din Ucraina ar putea scăpa de sub control și ar putea deveni un război între Rusia și NATO, potrivit The Guardian.

Jens Stoltenberg a spus: „dacă lucrurile merg prost, pot merge îngrozitor de prost”.

Associated Pres informează că oficialul NATO a spus că nu există „nicio îndoială că un război cu drepturi depline este o posibilitate".

Potrivit, The New York Times, Stoltenberg a subliniat că înțelege problemele cauzate de inflație și facturile la electricitate, dar a precizată că ar trebui să „plătim un preț mult mai mare dacă libertatea și pacea noastră sunt amenințate prin victoria lui Putin în Ucraina”.

El a adăugat că Moscova încearcă să înghețe războiul pentru a-și reorganiza forțele pentru o contraofensivă în primăvară.

Ministrul de Externe. Bogdan Aurescu, a declarat pentru Europa Liberă că Rusia a suferit o înfrângere strategică, dar nu are de gând să negocieze pacea, ci doar pregătește armata pentru primăvară.

Aurescu: Rusia a suferit o înfrângere strategică și nu vrea negocieri reale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:42 0:00

12:23 10.12.2022

SUA avertizează că Rusia își consolidează parteneriatul militar cu Iranul

Întâlnire Rusia - Iran din septembrie 2022
Întâlnire Rusia - Iran din septembrie 2022

Casa Albă a atras vineri atenţia în mod serios asupra „parteneriatului militar la scară largă" din ce în ce mai aprofundat dintre Moscova şi Teheran, anunţând cu aceeaşi ocazie noi sancţiuni împotriva Rusiei, transmite AFP.

În timp ce Iranul furnizează deja armatei ruse drone care sunt folosite în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al executivului american, John Kirby, a indicat că, în schimb, Rusia „oferă Iranului sprijin militar şi tehnic la un nivel fără precedent", ceea ce „le transformă relaţie într-un parteneriat complet de apărare".

Această evoluţie este dăunătoare pentru Ucraina, ţările vecine Iranului şi comunitatea internaţională, a adăugat el, anunţând sancţiuni împotriva a trei entităţi ruseşti deosebit de active în achiziţionarea de drone iraniene, potrivit Agerpres.

Potrivit serviciilor secrete americane, Moscova şi Teheranul intenţionează în special să lanseze o producţie comună de drone ucigaşe" în Rusia, a spus John Kirby, fără a oferi mai multe detalii despre stadiul acestui proiect. A amintit, de asemenea, că Iranul se gândeşte să vândă Rusiei „sute" de rachete balistice, informaţii pe care americanii le-au făcut deja publice.

Ajutorul merge în ambele sensuri", a asigurat John Kirby.

Sărutul devenit viral în Iran în timp ce protestatari sunt uciși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG