Linkuri accesibilitate

La cererea lui Marcel Ciolacu, Guvernul publică documente de la Kiev care îl exonerează pe George Simion de acuzația că ar fi spion rus


Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu.

La cererea candidatului la președinție Marcel Ciolacu, guvernul pe care-l conduce a publicat un document trimis de autoritățile ucrainene despre contracandidatul George Simion, care-l disculpă pe cel din urmă de acuzația că ar fi spion rus.

În contextul controverselor privind acuzațiile din spațiul public conform cărora George Simion ar fi spion rus, favorizate de campania electorală, premierul Marcel Ciolacu le-a cerut jurnaliștilor să facă cerere în baza Legii accesului la informațiile de interes public, 544/2001, cu promisiunea că le va furniza documentul care a fost trimis Guvernului de către autoritățile de la Kiev și care l-ar exonera pe George Simion de orice suspiciune în acest sens.

În urmă cu o zi, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, invocând același document care i-a fost transmis de autoritățile ucrainene, că George Simion nu este spion rus.

„Ce vă pot spune este ce nu este [George Simion]: nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Marcel Ciolacu.

Declarația a fost făcut joi, la începutul ședinței de guvern, în replică la cererea fostului partener de guvernare, președintele PNL Nicolae Ciucă, acum contracandidat al lui Marcel Ciolacu la prezidențiale.

Nicolae Ciucă, i-a cerut lui Marcel Ciolacu, marți, să publice „de urgență” documentele care motivează interdicția liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina.

„Nu am voie să vă spun aceste motive [pentru care George Simion are interdicție în Ucraina și Republica Moldova]. Sunt informații date de un alt stat. Am început demersurile să ne dea voie statul respectiv. Ce vă pot spune este ce nu este: nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Ciolacu.

Premierul a spus că nu a primit direct aceste informații, ci prin intermediul Serviciului de Informații Externe, iar răspuns scris a fost primit doar din partea Ucrainei.

Ciolacu a mai spus că i-a cerut directorului SIE să întrebe pe cale diplomatică serviciul omolog de informații din Ucraina dacă este posibil să fie publicat documentul privind interdicția lui George Simion de a intra în Ucraina.

„Nu e spion. Dacă știe șeful Comisiei SRI, care e de control, nu e de spionaj, despre un coleg de-al lui parlamentar candidat la președinție că e spion, să ne pună la dispoziție. Eu nu am și din câte m-am informat nici statul român nu are astfel de informații pentru că ar fi trebuit să aplice legea dacă este spion”, a spus Ciolacu.

Preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, senatorul PNL Ioan Chirteş, a declarat, marți, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că „acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri GRU” şi că a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale, conform News.ro.

Or, contrar garanției oferite de Ciolacu despre Simion că „nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, în documentul trimis de Guvern întregii prese vineri seară la solicitarea lui Marcel Ciolacu - și cu și fără solicitarea făcută de jurnaliști prin Legea 544, pentru că a fost trimis pe grupul de comunicare cu jurnaliștii acreditați la Guvern - nu este pusă în discuție calitatea de spion rus a contracandidatului George Simion și nici dacă a avut sau nu „întâlniri cu agenți ruși de spionaj”.

Documentul vorbește despre motivele pentru care Simion are interdicție de intrare în Ucraina și face referire la activitățile antiucrainene ale lui Simion, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei, încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia și promovează ideologia unionistă.

„În conformitate cu ordinul Primului Ministru al Ucrainei Denis Șmihal, ca răspuns la scrisoarea Primului Ministru al României, domnul Marcel Ciolacu, dorim să vă informăm că Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să aplice o măsură administrativă restrictivă sub forma unei interdicții de călătorie în Ucraina împotriva deputatului în Parlamentul României Simion George. Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile cu privire la activitățile activități antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia. Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră.”


Europa Liberă a solicitat vineri seară Guvernului să-i ofere toate documentele primite pe acest subiect de la autoritățile ucrainene, dar nu a primit niciun răspuns până în prezent.

Două sondaje publicate joi arată că Marcel Ciolacu ar obține peste 25% din voturi în primul tur de scrutin din 24 noiembrie, urmat ori de George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), cu 19,1%, conform unor sondaje INSCOP, ori de Elena Lasconi, liderul Uniunii Salvați România cu 14%.

Sondajul realizat de AtlasIntel arată că lupta pentru accederea în turul al doilea este mai strânsă, față de cea relevată de sondajul INSCOP.

Marcel Ciolacu este tot pe primul loc și în acest sondaj, însă locul doi este disputat de Elena Lasconi și George Simion, care ar fi la egalitate. La patru procente în spate de cei doi se situează Nicolae Ciucă (PNL).

Sondajele arată că Marcel Ciolacu ar fi favorizat într-o confruntare în turul doi de scrutin cu George Simion.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG