Linkuri accesibilitate

Kremlinul afirmă că Ucraina are „dreptul” să adere la UE, dar nu și la NATO


Drapelele Ucrainei și ale UE sub logo-ul NATO, în Piața Europeană din centrul Kievului (imagine de arhivă).
Drapelele Ucrainei și ale UE sub logo-ul NATO, în Piața Europeană din centrul Kievului (imagine de arhivă).

Ucraina are dreptul suveran să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană, a spus marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Pe de altă parte, Moscova se opune cu vehemență că ca Ucraina să intre în NATO.

Kremlinul a declarat marți că este dreptul suveran al Ucrainei să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană și că Moscova nu intenționează să dicteze Kievului cum ar trebui să abordeze această chestiune.

„Acesta este dreptul suveran al oricărei țări”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Ucraina ar putea adera într-o zi la Uniunea Europeană.

„Vorbim despre procese de integrare și integrare economică. Și aici, desigur, nimeni nu poate dicta nimic niciunei țări, iar noi nu vom face acest lucru”, a spus Peskov.

În decembrie 2023, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, iar în vara anului 2024, Uniunea Europeană a convenit să înceapă negocierile de aderare, în paralel cu negocierile cu R. Moldova.

Kievul se apropiase și în urmă cu un deceniu de Uniunea Euroipeană, însă fostul președintele pro-rus Viktor Ianukovici a decis, în decembrie 2013, să nu mai semneze Acordul de Asociere Uniunea Europeană - Ucraina.

Gestul său brusc a declanșat protestele pro-europene cunoscute ca „Euromaidan” sau „Maidan”.

Tot atunci, după înlăturarea regimului pro-rus de la Kiev, Vladimir Putin a invocat „apărarea” poporului rus pentru a anexa Peninsula Crimeea. El a pretins că Ucraina ar fi desfășurat un „genocid” împotriva etnicilor ruși pe care el a decis să îi „salveze”.

De asemenea, în 2014, așa-numiții „omuleți verzi” - militari ruși fără însemne oficiale - au intrat în estul Ucrainei, în Donbas, de unde au luptat alături de separatiști în toți cei opt ani scurși până în 2022, când Rusia a lansat invazia la scară largă împotriva Ucrainei.

Rusia cere NATO să-și retragă promisiunea din 2008

Însă, în conferința de presă din 18 februarie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins categoric ideea ca Ucraina să adere la NATO.

„Dar este complet diferit atunci când vine vorba de probleme de securitate și alianțe militare. Aici avem o abordare diferită care este bine cunoscută”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

De la Riad, unde au loc discuțiile SUA-Rusia cu privire la războiul declanșat de Moscova împotriva Kievului în urmă cu trei ani, reprezentanții Rusiei au transmis marți același lucru.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că aderarea Ucrainei la NATO este inacceptabilă.

Un simplu refuz de a accepta Ucraina în NATO nu este suficient pentru Rusia, iar Alianța Nord-Atlantică ar trebui să renunțe la promisiunea făcută la summitul de la București din 2008, conform căreia Ucraina va deveni în cele din urmă membru al organizației.

La summitul de la București din aprilie 2008, NATO a declarat că atât Ucraina, cât și Georgia vor adera la alianță, însă cele două țări nu au primit vreun plan concret cu privire la aderare.

Mai recent, în urma invaziei ruse din Ucraina, țările NATO au sprijinit militar Ucraina. De asemenea, în urma summitului de la Vilnius, din 2023, aliații au convenit asupra unui plan care să apropie Ucraina de NATO.

La summitul de la Washington de anul trecut, textul declarației adoptat de aliați prevedea că „vom continua să o sprijinim pe calea sa ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv aderarea la NATO”.

Știre scrisă cu sprijinul relatărilor AFP și Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG