Muziciana Maria Kolesnikova, una dintre cele două acolite emblematice ale Svetlanei Țihanovskaia și singura care nu plecase din țară, a dispărut ieri în Minsk, reținută de bărbați mascați pe o străduță din centrul capitalei și urcată într-o dubă.
„Dispărută” s-a spus într-un prim timp, apoi direct „răpită”, cum a formulat-o mai întâi fără ocolișuri site-ul La Repubblica. În această dimineață, cotidianul rusesc Kommersant, care are un corespondent la fața locului, detaliază toate circumstanțele răpirii Mariei Kolesnikova de către niște oameni purtând cagule, care au urcat-o într-un microbuz.
Ministrul lituanian de externe Linas Linkevičius, un critic acerb al lui Lukașenka, a numit, într-un tweet, răpirea Mariei Kolesnikova „o rușine” (a disgrace).
Într-un alt registru, la Moscova Izvestia anunță că fostul președinte georgian, o vreme fugar în Ucraina, Miheil Saakașvili, s-a declarat gata să preia postul de prim ministru într-un guvern de tranziție în țara sa pe care trebuise să o părăsească deoarece se temea că ar putea ajunge la închisoare în momentul în care rivalii săi ajunși la putere au deschis o anchetă asupra lui pentru abuz de putere.
Tot ieri, s-a anunțat că Aleksei Navalnîi a ieșit din coma artificială în care era menținut în spitalul din Berlin și că «reacționează când i se vorbește». Germania a dat Moscovei un ultimatum pentru a explica cele întâmplate cu Navalnîi. Deodată, este iarăși vorba despre mult contestata conductă de gaz Nord Stream 2, construită de Rusia până în Germania și care este menită să ocolească țările baltice și Ucraina, actuala țară de tranzit.
Până acum, Merkel a apărat împotriva tuturor această conductă Gazprom, dar iată însă că deodată ea se arată gata să torpileze «gazoductul lui Putin».
«Brexit» și «Brovid»
Presa britanică se ocupă de ceea ce începe să semene din ce în ce mai mult cu un plan calculat al lui Boris Johnson de a ieși din negocierile Brexit cu UE fără un acord, alfel zis: un „no-deal Brexit”. Un adevărat «Brovid», combinație de Brexit și Covid.
Alarma e mare în Dublin și Belfast, întrucât frontiera irlandeză ar fi cea mai afectată dacă se încalcă condițiile acelui backstop care nu e altceva decât un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care, dacă la încheierea perioadei de tranziție, care se poate întinde până în 2022, nu va fi găsit un acord concret care să definească relațiile viitoare ale Londrei cu cei 27, frontiera să poată fi păstrată deschisă.
Boris Johnson se arată însă gata să încalce asta și își apără planul ce ar putea duce la un Brexit fără acord, însă experții sunt de acord că Uniunea Europeană dispune de mijloacele de a penaliza o asemenea încălcare a tuturor angajamentelor de până acum. Curtea Europeană de Justiție ar putea, de pildă, să impună niște tarife punitive.
La München, Süddeutsche Zeitung, scrie că Boris Johnson își pune „seine Brexit-Ideologie über alles”. Deocamdată, Johnson a fixat o dată limită a negocierilor pe 15 octombrie. E greu însă de crezut că se va ajunge într-o lună la ceea ce nu a fost obținut în trei ani de negocieri.
Și tot la Londra, ieri a fost reluat procesul lui Julian Assange, proces care fusese amânat din pricina pandemiei. The Times amintește că Assange este acum acuzat că ar fi coordonat o rețea de hackeri chiar și din închisoare. Dacă va fi extrădat în SUA, Assange riscă 175 de ani de închisoare.
UE și coșmarul circului ambulant al eurodeputaților
Cotidianul belgian Le Soir amintește că Parlamentul European trebuie să-și reia activitatea săptămâna viitoare, printr-o primă plenară de toamnă, și că nu este deloc limpede dacă aceasta va avea loc la Bruxelles sau la Strasbourg.
E vorba de eterna dispută în legătură cu sediul Parlamentului European. Pe scurt, pana acum toate ședințele plenare ale Parlamentului European s-au ținut sistematic la Strasbourg (in Franța), la Bruxelles având loc numai sesiunile ordinare. Cei 705 deputați, împreună cu asistenții lor, traducătorii si întreaga birocrație a Parlamentului, își strâng in fiecare luna hârtiile si tot ce le-ar putea face viața mai ușoară si pleacă pentru patru zile într-o transhumanță la Strasbourg, orașul care, din încăpățânarea Franței si pentru ca așa scrie in toate tratatele europene, este sediul permanent al Parlamentului.
Toate încercările de pana acum de a pune capăt acestui circ ambulant obositor si costisitor au fost in zadar. Pentru Franța, a sechestra Parlamentul la Strasbourg este o chestiune de onoare națională, precum si o importanta sursa de venituri pentru orașul cu pricina.
Majoritatea deputaților din PE, inclusiv președintele, italianul David Sassoli, urăsc această viață de nomad. Mulți parlamentari pur și simplu nu vor să meargă acolo, indiferent ce spun tratatele. Alții sunt chiar direct descurajați de guverne să călătorească. Pe deasupra, nomadismul acesta lunar costă peste 100 de milioane de euro pe an. Pentru a face însă ca sediul să rămână etern la Bruxelles, ar trebui unanimitatea țărilor membre, iar Franța n-ar fi de acord niciodată.
Până acum, unii parlamentari europeni se plângeau că-i doare spatele, de pildă, de la mersul cu trenul, dar Covid-19 a adus o altă dimensiune, punându-se problema riscurilor sanitare. Din martie încoace, pentru a evita deplasări atât de masive pe ruta Bruxelles-Strasbourg, întreaga activitate a rămas în Bruxelles, dar acum Emmanuel Macron a anunțat că dorește revenirea la Strasbourg (unde pe deasupra clădirea e pustie). Cum o amintește însă în Franța Le Point, Strasbourg și întreaga regiune a Alsaciei sunt o zonă roșie, de un roșu mult mai stacojiu decât Bruxelles.
Alsacia a depășit pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 locuitori. Pe deasupra, săptămâna viitoare Angela Merkel este așteptată să se adreseze plenarei parlamentului.
Unii au propus chiar, ca soluție, un artificiu retoric pentru care a fost solicitată părerea juriștilor: tratatele spun că parlamentul trebuie să se reunească la Strasbourg... Dar nu scrie nicăieri că e vorba de Strasbourg în Franța!... Ar putea fi un Strasbourg în România sau un Strasbourg la Polul Nord. Așa că ideea ar fi ca sala de reuniuni din clădirea parlamentului de la Bruxelles să fie botezată « Strasbourg », astfel încât deputații europeni să se reunească la Strasbourg fără a mai pleca din Bruxelles, dar respectând tratatul.
Pentru a rămâne în domeniul pandemiei, cum o semnalează El Pais, Spania a devenit prima țară din Europa cu o jumătate de milion de cazuri înregistrate de contaminări cu coronavirus. Experții se tem că Franța și Marea Britanie vor urma rapid în această răspândire exponențială a virusului.
Cum a descoperit Germania teoriile lui Keynes
În sfârșit, iată că pandemia afectează nu doar sediul de la Strasbourg al Parlamentului European, căruia Angela Merkel trebuie să i se adreseze săptămâna viitoare, dar chiar și ortodoxia bugetară a Germaniei, țara care deține actualmente președinția Uniunii Europene; e afectată întreaga ideologie, paradigma economică a Germaniei, toată ortodoxia ei bugetară.
Le Monde analizează în detaliu ce a făcut că Germania a devenit „Keynesiană”. Tradițional, dogma centrală a politicii economice germane a fost cea a echilibrului bugetar permanent, de ținere sub control a datoriilor, de atingere a așa-numitului «zero negru» (schwarze Null). Acum însă, economiștii lui Merkel consideră că, dată fiind conjunctura economică mondială, a menține o asemenea rigiditate ar fi o eroare politică. Acea obsesie cu echilibrul bugetar limitează, de pildă, investițiile publice și împiedică orice împrumut substanțial, într-un moment în care dobânzile sunt extrem de coborâte.
Acel zero negru este o moștenire a rigidului și ultra-conservatorului Wolfgang Schäuble, ministru de finanțe din 2011 până în 2017, cel poreclit „gospodina șvăboaică”, imagine care reflectă virtuțile tradiționale: casa curată lună, banii puși deoparte cu chibzuință și o oroare cvazi-mistică de datorii.
Acum însă, ministrul socialist al finanțelor, Olaf Scholz, candidatul partidului la funcția de cancelar după Merkel, pare să fi descoperit de curând teoriile lui Keynes și iată-l deodată apostol înflăcărat al intervenției financiare a statului în economie. Datoria Germaniei urcă anul acesta la 218 miliarde euro, ceva nemaivăzut.
Dacă asta îi liniștește oarecum pe ceilalți europeni, cei care vor scrâșni din dinți vor fi însă grecii, căzniți ani de zile cu insuportabile măsuri de austeritate, impuse în special de Comisia Europeană și de Schäuble al Germaniei, cel care le predica sobrietatea și lichidarea datoriilor, văzute ca un mare păcat.
Totul mergând atunci până aproape de scoaterea pur și simplu a Greciei din euro, ceea ce i-ar fi asigurat un viitor... drahmatic.
Facebook Forum