Linkuri accesibilitate

Iranul aprobă lista candidaților la președinția țării. Fostul lider a murit într-un accident de elicopter


Mohammad Bagher Qalibaf, președinte al Parlamentului iranian.
Mohammad Bagher Qalibaf, președinte al Parlamentului iranian.

Consiliul Gardienilor Revoluției din Iran a aprobat duminică, pe 9 iunie, președintele candidații la președinția țării - ei sunt președintele conservator al parlamentului și încă cinci aspiranți. Pe 28 iunie, în Iran sunt organizate alegeri prezidențiale, după moartea lui Ebrahim Raisi, într-un accident de elicopter, pe 19 mai.

Mohammad Baqer Qalibaf (62 de ani), președintele parlamentului și fost comandant militar, este perceput ca favorit. Chiar săptămâna trecută, ayatollahul suprem Ali Khamenei a părut că își arată sprijinul pentru Qalibaf, spun analiștii.

Consiliul a aprobat și alte candidaturi:

  • Masud Pezeshkian, un politician reformist
  • Saeed Jalili, fost negociator nuclear și reprezentant al lui Khameini în Consiliul Național de Securitate
  • primarul Teheranului, Alireza Zakani
  • fostul adjunct al lui Raisi, conservatorul Amir Hossein Qazizadeh Hashemi
  • Mostafa Purmohammadi, fost ministrul de Interne și de Justiție.


Candidatura fostului președinte Mahmud Ahmadinejad, un populist care a condus represiunea dură împotriva disidenței după realegerea sa din 2009, a fost respinsă.

Același lucru s-a întâmplat și cu Ali Larijani, fost președinte al parlamentului și negociator nuclear.

Pe 7 iunie, guvernul a anunțat și regulamentul strict pentru presă în timpul scurtei campanii electorale care începe, prin care e interzisă difuzarea conținut considerat descurajator pentru participarea alegătorilor la vot sau care ar putea îndemna la boicot.

Ghidul incriminează și organizarea protestelor, grevelor sau adunărilor.

Anunțul Consiliului Gardienilor Revoluției vine la numai o zi după ce coaliția reformiștilor anunțase că va participa la alegeri doar dacă unul dintre candidații ei va primi permisiunea de a candida.

„Trebuie să avem un candidat propriu”, a declarat pentru agenția de presă Fars Azar Mansuri, liderul Fronului Reformei.

Fostul președinte Raisi, fostul ministru de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, și alte oficialități au murit pe 19 mai - elicopterul cu care se întorceau de la granița cu Azerbaijanul s-a prăbușit, din cauza vremii nefavorabile, într-o zonă muntoasă din nordul Iranului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG