Ioana Constantin-Bercean este expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).
Europa Liberă: Președintele iranian Ebrahim Raisi lasă în urmă o situație complicată: a împins țara într-o direcție conservatoare, a crescut și mai mult antagonismul față de SUA în regiune, a sprijinit Rusia în războiul împotriva Ucrainei, s-a amestecat, este la baza atacurilor Hamas și, cu doar o lună înainte de moartea lui Raisi, Iranul a lansat acel atac masiv cu drone și rachete împotriva Israelului. Credeți că oricine îl va înlocui pe președintele Raisi va menține această direcție sau nu?
Ioana Constantin-Bercean: Toată această „moștenire” este o problemă structurală, ea nu a început în 2021, atunci când Ebrahim Raisi și-a început mandatul prezidențial. Implicările Iranului în diverse desfășurări regionale și chiar internaționale, vorbim inclusiv despre războiul din Ucraina, au rădăcini mai vechi.
Această colaborare militară – transferul tehnologic dinspre Iran spre Rusia, vine în baza unui acord agreat între Teheran și Moscova încă din 2014.
Livrările de drone și alte tipuri de capabilități militare se suprapun peste invazia Rusiei în Ucraina și ajută foarte mult Rusia în războiul împotriva Ucrainei, dar fac parte din acel acord mai vechi.
Desigur, nu avem de unde să știm, în cazul în care acest acord din 2014 nu ar fi existat, dacă nu s-ar fi întocmit unul în condițiile actuale. Apoi, este implicarea Iranului în acțiunile maligne ale organizației teroriste Hamas.
Iarăși, acest lucru se întâmplă încă de la finalul anilor '90, atunci când Iranul a început să sprijine din punct de vedere financiar și militar, inclusiv cu asistență militară și consilieri militari, brațul militar al organizației Hamas, după ce în anii '82 Qasen Soleimani, generalul eliminat în 2020, înființa Hezbollah.
Deci toate problemele acestea pe plan regional, finanțarea grupărilor milițiilor șiite din Irak, implicarea în Siria, în Irak, în Yemen, în Liban vin din spate.
Președintele Raisi nu a fost nici pe departe primul președinte ultraconservator - sigur au fost și președinți moderați, precum Mohammad Khatami sau Hassan Rohani, predecesorul lui Raisi. Ceea ce îl deosebește însă pe Raisi de predecesorii săi de după 1979 este că nu a avut niciun proiect, niciun plan de țară.
Președintele Raisi a fost un personaj foarte șters, a fost destul de prezent pe plan regional, dar nicidecum pe plan internațional, așa cum au fost toți predecesorii săi. Era chiar limitat și în discursuri, nu avea o viziune, iar asta a ridicat foarte multe semne de întrebare, mai ales că se vorbea despre domnia sa că era unul dintre principalii candidați la succesiunea în instituția liderului suprem.
Europa Liberă: Se poate pune în viitor în discuție chiar instituția liderului suprem? Se vorbea de mai mult timp că se pregătește o retragere a lui Ali Khamenei.
Ioana Constantin-Bercean: Despre Ali Khamenei se discută încă de prin 2017, când se pare că ar fi fost diagnosticat cu o boală foarte gravă, se vorbea despre o formă de cancer.
Acum, sigur, informațiile sunt destul de limitate și transparența nu este chiar la locul ei în Iran. Este și foarte în vârstă, are peste 80 de ani, și atunci natura, biologia își spun cuvântul.
Raisi era, într-adevăr, unul dintre candidați. Se vorbea și despre predecesorul său că ar fi urmat să preia această funcție de lider suprem, să fie nominalizat și agreat de ansamblul de experți, Însă a murit în ianuarie 2017 și atunci discuția s-a închis acolo, iar Khamenei și-a continuat mandatul.
Acum se deschide din nou această discuție și urmează să vedem dacă instituția liderului suprem va rămâne în forma actuală, pentru că la nivelul elitei politice iraniene există de câțiva ani o dezbatere dacă trebuie oarecum reformată în termenii iranieni, în sensul ca toată puterea liderului suprem să nu mai fie concentrată în mâna unei singure persoane, ci instituția să se transforme într-un consiliu de experți sau într-un consiliu clerical.
Europa Liberă: A fost creat un vid de putere, urmează o perioadă de confuzie și cine ar putea profita de ea?
Ioana Constantin-Bercean: La nivelul clasei politice iraniene, la nivelul cel mai înalt, există anumite fricțiuni, anumite clivaje încă din 2020, s-ar putea ca acum aceste clivaje să se adâncească și să existe o mini-luptă pentru putere.
Nu aș spune că va fi ceva foarte strident sau foarte vizibil. Diferitele facțiuni, și când mă refer la facțiuni vorbesc despre partea militară care și-ar dori foarte mult să preia conducerea, nu doar de facto ci și de iure, și de partea clericală, care se luptă pentru puterea supremă în Iran.
Asta s-ar putea să ducă la o scindare, dar nu foarte vizibilă, pentru că această clasă politică mixtă, militară și religioasă, va face tot posibilul ca aceste neînțelegeri să nu devină publice, pentru că, nu-i așa, orice disensiuni în interiorul unui sistem de tip autocrat ar fi o dovadă de slăbiciune pe plan extern, dar și pe plan intern.
Or, conducerea Iranului dorește să lase impresia de unitate, de continuitate.
S-au declarat deja cele cinci zile de doliu național în care se vor face rugăciuni, dar trebuie să înțelegem că niciuna dintre aceste manifestări nu vor aparține de fapt societății iraniene în majoritatea ei, ci va fi mai degrabă o punere în scenă chiar de către sistem.
Populația iraniană, într-un procent foarte mare, peste 60%, nu mai susține această conducere și caută modalități prin care să se exprime vizibil, nu imagologic.
O nouă revoluție este însă aproape imposibilă în acest moment. Dar am tot văzut că au existat diverse mișcări, diverse proteste și nu mă refer doar la cele mai recente din 2020 sau din 2017-18-19.
Europa Liberă: Ne putem aștepta la apariția unei figuri liberalizatoare, mai moderată? Eventual la noi proteste?
Ioana Constantin-Bercean: Opoziția iraniană este aproape invizibilă.
Cele câteva figuri moderate sunt fie în arest la domiciliu, fie sunt pur și simplu marginalizate. Cel mai la îndemână exemplu este cel recent – fostul președinte, predecesorul lui Raisi, Hassan Rohani, a candidat pentru alegerile parlamentare din 1 martie, iar numele său a fost eliminat de pe lista candidaților.
Apariția unei figuri moderate este puțin probabilă. Am văzut și în timpul revoltelor din 2022 că nu a existat nicio figură politică care să fi venit în față și să fie foarte vocală.
A încercat acest lucru fostul președinte al Parlamentului, deci un om care vine tot din sistem, tot un membru al clerului, dar cu o abordare puțin mai moderată. Opinia mea este că, dacă domnia sa va reuși cumva să ajungă pe acele liste de candidaturi prezidențiale, ar putea avea o șansă.
Cei care au rămas la putere vor face tot posibilul ca acele liste să conțină doar nume care ar putea continua actuala politică, care de fapt nici nu prea există. Nu există o consistență, o coerență. În afară de discursul antiamerican, antioccidental, antiisraerian, nu vedem o strategie pe termen mediu și lung.
Oamenii încep să se întrebe încotro ne îndreptăm? Pentru că în afară de a sprijini Hamas sau de a avea un discurs antioccidental, ce altceva facem?
Europa Liberă: În planul politicii interne sunt cele mai mari șanse ca linia să fie continuată. Dar în politica externă se poate schimba ceva?
Ioana Constantin-Bercean: Vedem acest discurs de susținere a Axei Rezistenței, care este o strategie foarte slabă, neviabilă și este un concept inventat după atacul terorist din 7 octombrie.
Această Axă a Rezistenței a fost acolo tot timpul, de fapt, aceste grupări proxy ale Iranului activează acolo încă din 1985-1990. Sigur că va fi păstrată această retorică antioccidentală.
Personal, cred că în acest moment această fostă conducere a Iranului nu știe încotro vrea să se îndrepte. Este evident după felul în care Iranul a evoluat după 2021 încoace, venind pe fondul creat încă din anii 80 – după retragerea Statelor Unite din acordul nuclear, după reimpunerea tuturor acelor sancțiuni – că Iranul nu are o viziune încotro se duce.
Să ne înțelegem, cele mai sofisticate state, civilizațional și cultural, chiar și militar, din Orientul Mijlociu sunt Israelul și Iranul. Două state aflate într-o adversitate de aproape de patru decenii și jumătate. Încotro se duce Iranul?
Această politică externă de susținere a grupărilor din Siria, din Liban, din Yemen, din Irak nu este sustenabilă pe termen lung. Se va termina și războiul din Fâșia Gaza, într-un fel sau altul. Ce va face Iranul mai departe?
Pentru că Iranul, ca urmaș al imperiului, ca deținător al unora dintre cele mai importante resurse naturale, cu o civilizație în spate, nu poate să stea izolat. Nu este în ADN-ul iranian să stea izolat.
Europa Liberă: Lumea occidentală a stat recent cu ochii pe Iran ca pe un butoi cu pulbere în câteva momente-cheie: când a început să livreze drone și rachete Rusiei în războiul cu Ucraina, în conflictul din Gaza prin Hamas și atacul asupra Israelului, când a existat îngrijorarea că s-ar putea extinde conflictul în Orientul Mijlociu. Aceste politici au șanse să se schimbe?
Ioana Constantin-Bercean: Dacă următorul președinte va fi tot din categoria conservatoare a lui Ebrahim Raisi, sigur că această politică va continua.
Trebuie să înțelegem însă și un alt aspect: nu președintele este cel care decide în final dacă, de pildă, acele livrări către Rusia se fac sau nu. Se decide într-un grup politic.
Sigur că președintele le validează. Iar apoi toate aceste decizii sunt validate sau respinse de către liderul suprem. Cam aceasta este structura de putere și felul în care funcționează pe plan intern. Deci cu sau fără Ebrahim Raisi aceste livrări de drone vor continua.
Mai e un aspect, relația dintre Teheran și Moscova nu este o alianță naturală, este mai degrabă o alianță de conveniență, o căsătorie din interes.
Iranul are, să spunem, niște datorii față de Federația Rusă pentru că, atunci când la Organizația Națiunilor Unite statele occidentale au propus aplicarea unor noi seturi de sancțiuni multilaterale, Rusia s-a opus. Și nu o dată, ci de mai multe ori.
Și abia la mijlocul anilor 2000, undeva prin 2010-2012, Federația Rusă a fost convinsă de Statele Unite să voteze. Deci, Iranul are și o anume obligație politică. Nu i-aș spune neapărat morală, pentru că în politică, indiferent că e orientală sau occidentală, moralitatea este doar un cuvânt foarte frumos, dar mai puțin pus în practică.
În plus, cu cât durează mai mult războiul în Ucraina, cu atât Iranul poate să se manifeste puțin mai liber în Orientul Mijlociu, pentru că, nu-i așa, atenția Occidentului este îndreptată într-acolo.
Noi ne-am îndreptat atenția spre Iran după atacul terorist din 7 octombrie și toate evenimentele care au urmat – atacul israelian asupra consulatului iranian din Damasc, apoi atacul iranian din 13 aprilie asupra Israelului și răspunsul Israelului câteva zile mai târziu.
Care este, haideți să spunem, adversarul, competitorul regional principal al Iranului, inclusiv pentru postura aceasta de lider în lumea musulmană panislamică? Israelul. Aici este într-adevăr vorba despre o animozitate structurală între Iran și Israel.
Europa Liberă: Dar cu Statele Unite cum vedeți evoluția relației?
Ioana Constantin-Bercean: Relația cu Statele Unite este cea pe care o știm. Dar să nu cădem în capcana aceasta a naivității să credem că Iranul și Statele Unite nu fac schimb de informații sau nu mai discută.
Chiar acum câteva zile s-au întâlnit în Oman în spatele ușilor închise, reprezentanții iranieni stăteau într-o cameră, cei americani în alta, iar mesajele și răspunsurile erau purtate de la o delegație la cealaltă de către diplomații din Oman . Deci lucrurile sunt într-o zonă din aceasta de gri.
Europa Liberă: Pot rămâne într-o zonă gri chiar dacă la putere ajunge un personaj ultraconservator?
Ioana Constantin-Bercean: Dacă cel care va câștiga va fi cineva din tabăra conservatoare, poate fostul vicepreședinte sau fostul primar al Teheranului, un nume care este vehiculat, care este de asemenea fost militar, atunci există riscul ca această linie conservatoare să devină și mai dură și mai conservatoare, să se transforme dintr-o teocrație într-o teocrație combinată cu o conducere militară, un fel de teocrație militarizată.
Iar acesta este deja un pericol foarte mare, pentru că ar deveni un stat iranian militarizat condus religios. Și asta ar fi mai periculos din perspectiva a ceea ce înseamnă deja Iranul pe plan regional.
Europa Liberă: Pe termen scurt, principala provocare a unui lider, indiferent cine va fi, care credeți că este?
Ioana Constantin-Bercean: Principala provocare pentru un președinte moderat va fi, pe de o parte, să asigure legătura dintre liderul suprem și parlament, parlamentul fiind în majoritatea lui ultraconservator, deci să îl convingă pe liderul suprem că Iranul trebuie să iasă din izolare, că Iranul trebuie să facă anumite compromisuri față de Occident, dar și pe plan regional, pentru a se mai ridica anumite sancțiuni economice, pentru a ușura puțin povara economică, ceea ce este foarte complicat.
Pe de altă parte, să asigure comunicarea între toate structurile de putere și să își asigure supraviețuirea, nu neapărat cea fizică, ci mai degrabă cea politică.
În scenariul foarte probabil în care un lider pe linia conservatorilor va câștiga alegerile, nici nu cred că va fi vorba despre provocări, pentru că deciziile nu vor fi la el.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
