Linkuri accesibilitate

Ce se întâmplă în ziua învestirii lui Donald Trump, cel de-al 47-lea președinte al Americii


Președintele Donald Trump și soția lui vor participa la parada dintre Capitoliu și Casa Albă.
Președintele Donald Trump și soția lui vor participa la parada dintre Capitoliu și Casa Albă.

Donald Trump va depune jurământul pentru funcția de președinte al SUA, luni, pe 20 ianuarie, la Washington. Ziua învestirii este, prin tradiție, o zi a fastului și spectacolelor prin care americanii sărbătoresc schimbarea puterii. Sunt așteptate să participe peste 200.000 de persoane.

Donald Trump s-a angajat să semneze chiar din prima zi de mandat o serie de ordine executive pe subiecte care variază de la securitatea frontierei la producția de petrol și gaze, transmite Reuters.

Președintele ales Donald Trump devine începând de luni, 20 ianuarie 2025, al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Ziua de învestire a președintelui SUA include, în mod tradițional, o ceremonie oficială de depunere a jurământului, precum și spectacole muzicale, o paradă și o serie de baluri oficiale.

Imagine de la ceremonia de învestire a lui Donald Trump - primul mandat, 20 ianuarie 2017.
Imagine de la ceremonia de învestire a lui Donald Trump - primul mandat, 20 ianuarie 2017.

Ce este învestirea?

Învestirea este ceremonia oficială care marchează începerea unei noi administrații.

Este partea cea mai importantă a tranziției de putere între liderii guvernamentali din Washington, DC.

O parte cheie a ceremoniei include depunerea jurământului, potrivit usa.gov.

Vicepreședintele-ales depune primul jurământul și repetă aceleași cuvinte folosite încă din 1884 pentru senatori și alți angajați federali:

„Jur în mod solemn că voi sprijini și apăra Constituția Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor, străini și interni; că voi avea adevărată credință și loialitate față de Constituție; că îmi asum această obligație în mod liber, fără nicio rezerva mentală sau scopul evadării; și că voi îndeplini bine și cu fidelitate îndatoririle serviciului în care sunt pe cale să intru. Așa să îmi ajute Dumnezeu”

La ora 12:00, ora locală (19:00, ora României), va rosti jurământul și președintele ales Donald Trump, care devine oficial al 47-lea președinte.

„Jur solemn că voi executa cu fidelitate mandatul de Președinte al Statelor Unite și voi păstra, proteja și apăra, în măsura posibilităților mele, Constituția Statelor Unite.”

Pregătiri pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Cei care participă la repetiții poarte însemne cu numelor viitorilor șefi de la Casa Albă.
Pregătiri pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Cei care participă la repetiții poarte însemne cu numelor viitorilor șefi de la Casa Albă.

Ce se întâmplă pe 20 ianuarie?

Ziua învestirii începe dimineața devreme cu o slujbă la Biserica Sf. Ioan. Urmează o ceremonie cu ceai la Casa Albă.

În jurul prânzului, Donald Trump și vicepreședintele J.D. Vance vor depune jurământul. Trump va susține ulterior un discurs în care își va expune obiectivele pentru următorii patru ani.

După discurs, Donald Trump se va îndrepta spre Camera Președintelui din Senat pentru a semna documentele cheie.

Inițial, conform tradiției, Trump ar fi trebuit să rostească jurământul de învestitură în aer liber, de pe un podium din fața Capitoliului.

Din cauza temperaturii reci care se anunță pe 20 ianuarie, Donald Trump a anunțat vineri, 17 ianuarie, că învestitura va fi mutată în interiorul Capitoliului.

„Am ordonat ca discursul de învestitură, pe lângă rugăciuni și alte discursuri, să fie rostit în Rotonda Capitoliului Statelor Unite, așa cum a fost folosită de Ronald Reagan în 1985, tot din cauza vremii foarte reci”, a postat Trump pe rețeaua socială Truth.

„Vom deschide Capital One Arena luni pentru vizionarea LIVE a acestui eveniment istoric și pentru a găzdui parada prezidențială. Mă voi alătura mulțimii la Capital One, după depunerea jurământului”, a adăugat Trump.

Vremea va fi rece în ziua învestirii – vor fi minus 4 grade Celsius la Washington DC.

Meteorologii spun că, deși va fi preponderent însorit, 20 ianuarie va cea mai rece zi de învestire din 1985 încoace.

Podiumul din fața Capitoliului din Washington D.C., la repetițiile de pe 12 ianuarie.
Podiumul din fața Capitoliului din Washington D.C., la repetițiile de pe 12 ianuarie.

Donald Trump va participa apoi la un prânz găzduit de Comitetul mixt al Congresului pentru ceremoniile de învestitură, potrivit BBC.

În seara zilei de 20 ianuarie, au loc trei baluri la care va participa Donald Trump și la care va și vorbi.

Cine va cânta?

În timpul ceremoniei de învestire, pe scenă vor cânta Carrie Underwood, cântăreața country și fosta câștigătoare a American Idol. Apoi va cânta și Lee Greenwood – tot cântăreț country și prieten de multă vreme cu Donald Trump. Urmează cântărețul de operă Christopher Macchio.

Organizatorii spun că la unul din balurile care au loc luni seara va cânta grupul disco american The Village People.

Pe 12 ianuarie la Washington D.C. au fost repetiții pentru ziua învestirii noii administrații prezidențiale americane.
Pe 12 ianuarie la Washington D.C. au fost repetiții pentru ziua învestirii noii administrații prezidențiale americane.

Cine va participa la învestire?

Autoritățile americane se așteaptă ca aproximativ 200.000 de persoane, oficialii locali și federali să vină la Washington DC pentru ceremonia de învestire.

Vor participa mulți senatori americani și membri ai Camerei Reprezentanților, precum și oaspeți ai viitoarei administrații.

În mod tradițional, la ceremonie participă președintele și vicepreședintele în funcție. Asta înseamnă că îi vom vedea pe președintele Joe Biden și pe Kamala Harris – împreună cu partenerii lor, Jill Biden și Doug Emhoff.

De asemenea, vor fi prezenți și foștii președinți și primele doamne. Michelle Obama a anunțat că nu va participa la ceremonia din acest an. Dar sunt așteptați Barack Obama, George Bush și soția lui, Laura Bush.

Sunt invitați și mulți lideri occidentali și din întreaga lume. Și-au anunțat participarea președintele Argentinei, Javier Milei.

Viktor Orban din Ungaria și premierul italian Giorgia Meloni au declarat că se gândesc să participe. În ciuda unei invitații, președintele chinez Xi Jinping nu participă, ci trimite un reprezentant.

Cum pot urmări americanii învestirea?

În mod obișnuit, biletele pentru învestire sunt foarte căutate de către americani. Membrii Congresului primesc un anumit număr de bilete la ceremonie, pe care le pot distribui alegătorilor lor. Aceste bilete sunt gratuite, dar sunt dificil de obținut.

Cei care nu găsesc bilete pot urmări în direct ceremoniile la televizor sau pe canelele media de la Casa Albă.

În timpul ceremoniilor din ziua învestirii, securitatea din Washington DC va fi asigurată de peste 8.000 de soldați și 25.000 de polițiști. Pentru ziua de 20 ianuarie, autoritățile au anunțat măsuri de securitate fără precedent. Capitala SUA va fi survolată de drone.

Cine plăteste pentru ceremonia de învestire?

Cheltuielile sunt suportate de membrii din comitetul de învestire al lui Donald Trump – printre aceștia se află Steve Witkoff, un dezvoltator imobiliar ales de Trump pentru a fi trimisul său pentru Orientul Mijlociu, și Kelly Loeffler – fost senator american și ales de Trump pentru a conduce Administrarea Afacerilor.

Cu excepția ceremoniei de depunere a jurământului de la Capitoliu, care este suportată de contribuabili, toate celelalte evenimente vor fi plătite din bani privați.

Prin donațiile oamenilor de afaceri – inclusiv a șefilor Facebook și Apple – comitetul de învestire a strâns peste 170 de milioane de dolari pentru ceremonia din 2025.

Articol scris pe baza informațiilor Reuters, BBC, usa.gov.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG