Linkuri accesibilitate

Hezbollah susține că a atacat iar Israelul. Armata israeliană spune că de fapt ea a lovit Hezbollah


Hezbollah a lansat și marți mai multe atacuri cu drone și rachete în nordul Israelului și a avertizat că represaliile pentru uciderea unui comandant de top al grupării urmează să vină.

Hezbollah a declarat că a lansat un roi de drone de atac în două locuri militare de lângă Acre, în nordul Israelului, și a atacat, de asemenea, un vehicul militar israelian într-o altă locație, transmite Reuters.

Armata israeliană a spus că au fost identificate o serie de drone ostile dinspre Liban și că una a fost interceptată.

Mai mulți civili ar fi fost răniți în sudul orașului de coastă Nahariya. Imaginile Reuters TV arată un loc de impact în apropierea unei stații de autobuz pe un drum principal din afara orașului.

Într-o declarație, armata israeliană a spus că sirenele au sunat în jurul Acre, dar că ar fi fost alarmă falsă și că forțele sale aeriene au lovit două facilități Hezbollah din sudul Libanului.

Crește temerea că Orientul Mijlociu ar putea fi aruncat într-un război deplin în urma jurământului Hezbollah de a răzbuna uciderea comandantului său Fuad Shukr și a Iranului de a răspunde la asasinarea de la Teheran săptămâna trecută a șefului grupării militante palestiniene Hamas.

O sursă din Hezbollah a declarat pentru Reuters că „răspunsul la asasinarea comandantului Fuad Shukr nu a venit încă”.

Marți, patru persoane au fost ucise într-o lovitură asupra unei locuințe din orașul libanez Mayfadoun, la aproape 30 km (19 mile) nord de graniță, au declarat medicii și o sursă de securitate.

Două surse suplimentare de securitate au spus că cei uciși erau luptători Hezbollah, dar grupul nu a postat încă notificările obișnuite de deces.

Hezbollah și armata israeliană au făcut schimburi de focuri în ultimele 10 luni în paralel cu războiul din Gaza , loviturile „tit-for-tat” fiind limitate în mare parte la zona de graniță.

Săptămâna trecută, Israelul l-a ucis pe Shukr, cel mai înalt comandant militar al Hezbollahului, într-o lovitură asupra bastionului grupului din suburbiile de sud ale capitalei Libanului, Beirut.

Liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a jurat răzbunare, dar a spus că răspunsul va fi „studiat”. El urmează să vorbească marți la memorialul de o săptămână pentru Shukr.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG