Linkuri accesibilitate

Galerie foto | Incendiul la Spitalul de Copii din Iași: ce a rămas în urmă

12 copii, 11 cadre medicale și 7 părinți au fost evacuați marți seară din Spitalul de Copii „Sf. Maria din Iași” din cauza unui incendiu izbucnit la etajul II. Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime.

Focul a izbucnit în jurul orei 19.00 într-un cabinet medical care funcționa în cadrul spitalului ca zonă-tampon pentru pacienții bolnavi de COVID-19. Niciun pacient nu se află atunci în încăperea cuprinsă de flăcări. Pe lângă acel cabinet, focul s-a propagat la o sală de tratamente de la etajul II al spitalului, iar fumul a pătruns în secția de terapie intensivă COVID de la etajul III și într-un bloc operator.

Alina Belu, managerul Spitalului de Copii din Iași, a precizat, miercuri, că zonele afectate de fum au fost igienizate și sunt în prezent operaționale. 260 de copii erau internați miercuri în spital.

Belu a precizat că angajații unității sanitare au avut un „comportament extraordinar” deoarece au respectat instruirile și protocoalele privind incendiile.

Spitalul de Copii din Iași, cea mai mare unitate pediatrică din regiunea Moldovei, se află într-un proces de modernizare. Corpul în care a izbucnit incendiul urmează să intre în reabilitare în luna august. Acesta se află în stare avansată de degradare. Potrivit președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, nu au mai fost efectuate reparații acolo din 1970, când spitalul a fost dat în folosință.

Tot de atunci e și instalația electrică, de la care se pare că ar fi izbucnit incendiul, potrivit unor surse. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au deschis o anchetă pentru a afla cauza incendiului însă până miercuri nu au furnizat, oficial, nicio informație în acest sens.

Surse apropiate intervenției au precizat însă pentru Europa Liberă că incendiul a pornit de la un echipament electric lăsat în priză, cel mai probabil un aparat de aer condiționat.


16x9 Image

Ionuț Benea

A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG