Linkuri accesibilitate

Cum a scăpat de închisoare băiatul unei judecătoare din Gorj. A condus băut, a omorât o femeie și a fugit de la locul faptei


Mihai Dafinescu a părăsit Penitenciarul Târgu Jiu la câteva ore după decizia Tribunalului Dolj. Le-a răspuns sfidător jurnaliștilor care l-au întrebat dacă are vreun mesaj pentru copilul femeii pe care a ucis-o conducând beat.
Mihai Dafinescu a părăsit Penitenciarul Târgu Jiu la câteva ore după decizia Tribunalului Dolj. Le-a răspuns sfidător jurnaliștilor care l-au întrebat dacă are vreun mesaj pentru copilul femeii pe care a ucis-o conducând beat.

Tribunalul Dolj a decis, pe 12 decembrie, ca Mihai Dafinescu să părăsească penitenciarul după ce a executat nici doi ani din cei patru și jumătate de închisoare la care fusese condamnat pentru că a ucis o femeie într-un accident auto, Novaci, în Gorj. Mama sa e judecătoare la Tribunalul Gorj.

Pe 19 august 2020, puțin după ora 10 seara, Mihai Dafinescu, atunci în vârstă de 24 de ani, conducea BMW-ul personal, băut, prin Novaci, oraș din județul Gorj. A pierdut controlul mașinii și a lovit o femeie, o văduvă de 52 de ani.

Florentina Motorcea mergea pe marginea drumului împreună cu fiul ei. Florentina a murit la spital, câteva ore mai târziu. Fiul ei, de 16 ani, a scăpat ca prin minune.

Mihai Dafinescu, șoferul, a fugit să se ascundă în casa mamei, judecătoarea Dafinescu, pe atunci președintă a Judecătoriei Novaci. Polițiștii nu au putut intra în casa familiei Dafinescu, ca să-l rețină pe șofer - nu aveau mandat. S-a predat singur la poliție, însoțit de avocat, a doua zi.

După aproape doi ani de la accident, în iulie 2022, Mihai Dafinescu a fost condamnat definitiv pentru ucidere din culpă și fugă de la locul faptei. Pedeapsa: patru ani și jumătate de închisoare cu executare

17 luni mai târziu, pe 12 decembrie 2023, judecătorii Tribunalului Dolj l-au lăsat pe Mihai Dafinescu în libertate.

Mihai Dafinescu, acum în vârstă de 28 ani, nu e la prima experiență de acest tip cu justiția - el a mai scăpat de pușcărie și în 2019, după ce o femeie l-a acuzat că ar fi violat-o. A fost reținut și apoi eliberat, după cum relatează presa la acel moment.

Înainte de accident fusese sancționat contravențional de 33 de ori pentru abateri rutiere.

Mihai Dafinescu este fiul unei judecătoare de la Tribunaljul Gorj și al unui șef de ocol silvic, acolo unde și era angajat, inginer, în momentul accidentului.

Judecata a durat un an și șapte luni

Mihai Dafinescu a fost arestat preventiv imediat după ce s-a predat poliției, adică pe 20 august 2020. A stat în arest preventiv până în aprilie 2021, când a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia finală în dosarul său a venit abia un an mai târziu.

La Novaci, acolo de unde sunt și Mihai Dafinescu și victima sa, au fost proteste față de tergiversarea procesului. Oamenii au ieșit în stradă și au cerut dreptate.

Mihai Dafinescu a fost judecat, în primă instanță, de Judecătoria Craiova și condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, în noiembrie 2021.

„Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârşirea infracțiunii de: – ucidere din culpă (…) la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare(…)Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârşirea infracțiunii de – părăsirea locului accidentului (…) la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. (…)Dispune contopirea celor două pedepse mai sus aplicate inculpatului şi stabileşte pedeapsa rezultantă finală de executat pentru inculpatul Dafinescu Mihai, la 4 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea si anume, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de părăsirea locului accidentului (…) la care se adaugă o treime din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea ucidere din culpă”

Condamnarea a rămas definitivă pe 13 iulie 2022, prin decizia Curții de Apel Craiova.

Cereri peste cereri de liberare condiționată

La exact nici un an de la încarcerarea sa definitivă, Mihai Dafinescu depune, în iunie 2023, prima cerere de liberare condiționată, la Judecătoria Târgu Jiu.

În întâmpinare, apărătorul lui vorbește despre comportamentul exemplar al deținutului pe perioada încarcerării. Mai mult, Dafinescu provenea dintr-o familie respectabilă și, din închisoare, își finalizase studiile de licență în Drept și Agricultură și avea o promisiune de angajare, spune pledoaria. În plus, a analizat din punct de vedere moral fapta comisă și o regretă.

Judecătoria Târgu Jiu aprobă, pe 11 iulie 2023, cererea de liberare, dar decizia nu e definitivă.

În motivare, judecătorii au scris că Mihai Dafinescu a petrecut în închisoare cea mai frumoasă perioadă a vieții sale.

„În perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia.”, scrie în motivarea instanței de la Judecătoria Târgu Jiu.

Mai mult, judecătorii au considerat că „impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situaţie, iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare, concretizat prin restrângerea posibilității de deplasare şi prin teama de a se îmbolnăvi într-un mediu pe care nu aveai posibilitatea să îl alegi sau să îl părăseşti şi în care posibilitatea de contaminare era mai mare”.

Contestația Parchetului la decizia Judecătoriei Târgu Jiu nu s-a putut judeca la Tribunalul Gorj, pentru că toți magistrații secției penale s-au recuzat. Dosarul a ajuns la Tribunalul Dolj. Care a întors hotărârea de la Târgu Jiu și a anulat eliberarea condiționată decisă în iulie 2023.

„Tribunalul nu are convingerea că scopul pedepsei a fost atins prin executarea acestei părți de pedeapsă, timpul executat fiind apreciat ca insuficient pentru reeducarea condamnatului, avându-se în vedere împrejurarea că persoana condamnată a executat o mare parte din pedeapsă sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Se mai reţine că persoana condamnată nu a dat dovada de o conduită deosebită, pentru a se putea concluziona în sensul că pedeapsa privativă de libertate şi-a atins scopul; conform concluziilor evaluării psihologice, a fost identificat, ca şi factor de risc, ce ar putea determina comportamente infracţionale viitoare, motivaţia pentru schimbare de natură extrinsecă.”, au scris judecătorii de la Craiova, în motivarea hotărârii, din 29 septembrie 2023.

Pe 5 octombrie, o nouă cerere de liberare condiționată a ajuns la Judecătoria Târgu Jiu. De data aceasta, decizia magistraților, după doar o săptămână de la înregistrarea dosarului, a fost de respingere a cererii.

Judecătorii au considerat că Mihai Dafinescu nu a reușit să se evidențieze pozitiv, (...) astfel încât nu a fost creată instanței convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra anticipat în societate; implicit în perioada de amânare

Deţinutul (Dafinescu Mihai, n. red) a participat la două concursuri tematice şi la o sesiune de dezbateri pe tema „Ziua internațională a democrației” (f.6), toate cele trei activități fiind finalizate fără credite. La aceste activități nu s-a situat printre finaliști, iar la dezbateri nu s-a implicat în discuții și nu a îndeplinit obiectivele activității”, scrie în motivare.

De asemenea, instanța reține că prin comportamentul său până la acest moment, persoana condamnată (Dafinescu Mihai, n. red) nu a făcut dovada, prin acțiuni și atitudine pe care să le fi efectuat sau avut pe durata executării pedepsei, în ceea ce privește compensarea nevoilor identificate de instanță.

„Mai mult, instanța reține că numitul Dafinescu Mihai a avut de-a lungul timpului, anterior condamnării sale pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă care a avut ca rezultat decesul unui pieton și de părăsire a locului accidentului, un comportament inadecvat normelor de conduită obişnuite, aspect care a rezultat din fişa de cazier rutier, acesta fiind sancţionat în mai multe rânduri pentru nerespectarea normelor de trafic. În intervalul decembrie 2015 – august 2020, a fost sancționat contravențional la regulile privind circulația pe drumurile publice, de 33 de ori.”

Iar concluzia a fost că este necesară continuarea executării de către petentul-condamnat a pedepsei în regim de detenție până la o nouă analiză întrucât acesta, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, nu a dovedit că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și nu a înregistrat o evoluție considerabilă în plan educațional sau comportamental.”

Contestația făcută de Mihai Dafinescu s-a judecat, din nou, la Tribunalul Dolj. Însă decizia a fost alta decât în septembrie. Judecătorii au rejudecat cazul și au decis eliberarea lui imediată din penitenciar.

„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Dafinescu Mihai din executarea pedepsei de 4 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2642/2021 a Judecătoriei Craiova. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat Dafinescu Mihai de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2873/2022 emis de Judecătoria Craiova, dacă nu mai este deţinut în baza altui mandat. În temeiul art. 100 alin.5 C.pen. atrage atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării şi data împlinirii duratei pedepsei(11.03.2025) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.”

Dosarul lui Mihai Dafinescu a ajuns pe rolul Tribunalului Dolj pe 28 noiembrie 2023. În portalul dedicat nu sunt, însă, menționate părțile implicate, așa cum apare la toate celelalte dosare. Omisiunea menționării părților face imposibilă găsirea dosarului la o căutare după nume în portal.

Dosarul în care Mihai Dafinescu a cerut liberarea condiționată a fost bine ascuns în portalul Ministerului Justiției. Părțile în proces nu sunt menționate ceea ce face imposibilă găsirea lui, la o căutare după nume.
Dosarul în care Mihai Dafinescu a cerut liberarea condiționată a fost bine ascuns în portalul Ministerului Justiției. Părțile în proces nu sunt menționate ceea ce face imposibilă găsirea lui, la o căutare după nume.

Europa Liberă a cerut Tribunalului Dolj să explice de ce nu a trecut numele lui Mihai Dafinescu în dosarul cu pricina și motivarea sentinței din 12 decembrie. În răspunsul trimis, Tribunalul Dolj susține că a fost doar o eroare de înregistrare în platformă și că părțile, în acest moment, figurează. Motivarea instanței va fi gata abia în 30 de zile.

La câteva ore după sentința Tribunalului Dolj, Mihai Dafinescu a părăsit închisoarea.

„Nu e treaba ta”, i-a răspuns unui reporter care l-a întrebat dacă regretă ce a făcut.

Judecătoarea Dafinescu

În momentul producerii accidentului, în august 2020, Elena Dafinescu era președinta Judecătoriei Novaci. Între timp, s-a mutat la Tribunalul Gorj, la secția civilă.

Declarația sa de avere, depusă anul acesta, e ascunsă bine într-un fișier pe site-ul Tribunalului.

Familia Dafinescu este bogată. Are în proprietate terenuri la Novaci, un oraș turistic din județul Gorj, aproape 17.500 mp intravilan, două case în același oraș și patru mașini.

În conturi, familia Dafinescu are aproape 430.000 de lei. Elena Dafinescu a câștigat, în 2022, de la Tribunalul Gorj, 227.150 de lei. Soțul ei, șef de ocol silvic, alți aproape 100.000 de lei.

Am încercat să luăm legătura cu Elena Dafinescu la Tribunalul Gorj. Nu am obținut niciun contact personal al dumneaei, așa că am scris întrebările pe adresa Tribunalului. Până acum nu am primit răspuns.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG