Linkuri accesibilitate

Femeia arsă pe masa de operație a decedat. Beuran: Biologic nu a rezistat ca să poată depăşi tot efortul medical care s-a făcut


Spitalul de Urgență Floreasca
Spitalul de Urgență Floreasca

Pacienta de 66 de ani arsă pe masa de operație la Spitalul Floreasca a murit duminică seara, la Terapie Intensivă. Serviciul de Omoruri din Poliția Capitalei a deschis dosar pentru omor din culpă.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a transmis familiei îndoliate că atât el cât şi echipa de la minister vor face tot posibilul pentru aflarea adevărului în acest caz.

"Sperăm să învăţăm cu toţii din acest episod tulburător, ca pe viitor, în niciun spital din România, să nu mai avem parte de o asemenea experienţă traumatizantă. Sunt alături de familia greu încercată şi acum, la ceas de cumpănă, le transmit că atât eu, cât şi echipa MS pe care o coordonez va face tot posibilul pentru aflarea adevărului", a spus ministrul Victor Costache.

Medicul Mircea Beuran a declarat duminică seara, la Antena 3, că pacienta se afla sub control medical multidisciplinar şi că aceasta „biologic nu a rezistat ca să poată să depăşească tot efortul medical care s-a făcut”.

„În intervalul 19.50-20.00, am primit acest semnal că pacienta a decedat. A decedat în Terapie Intensivă, din Secţia de Arşi, era sub control medical multidisciplinar, dar probabil contextul biologic în care se găsea pacienta, o boală incurabilă, un efort chirurgical făcut la cerere şi evenimentul neplăcut şi nedorit de nimeni, la care s-a supra-adăugat această arsură, biologic nu a rezistat ca să poată să depăşească tot efortul medical care s-a făcut”, a declarat Mircea Beuran la Antena 3.

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, cel care a dat publicității cazul: ”Transmit sincere condoleanțe familiei celei trecute în neființă și le transmit public că voi lupta pentru aflarea adevărului și pedepsirea celor vinovați! Mâine la ora 10 voi depune la Parchetul General o plângere penală pentru ca cei care au greșit în acest caz să suporte consecințele legii, inclusiv cei care au comis fals și au încercat să ascundă adevărul!”, a scris pe pagina sa de Facebook.

La o săptămână după eroarea medicală de la spitalul din Capitală, autoritățile încearcă să stabilească exact vinovații. Trei anchete au loc în acest caz: una demarată de conducerea spitalului, una a Ministerului Sănătății și alta începută de Poliția Capitalei.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG