Statele Unite și Uniunea Europeană își mențin poziția privind eforturile comune de reconciliere a relațiilor dintre cele două foste țări membre ale Republicii Iugoslave.
„Intenționăm să ne consolidăm în continuare angajamentul comun în Balcanii de Vest, inclusiv prin dialogul facilitat de UE între Belgrad și Priștina cu privire la normalizarea relațiilor lor și prin sprijinirea reformelor cheie pentru integrarea în UE”, au declarat SUA și UE, la finele unui summit între președintele SUA, Joe Biden, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful Consiliului European, Charles Michel.
Ultima întâlnire a liderilor guvernelor din Serbia și Kosovo a fost acum un an, în contextul unor negocieri vechi de un deceniu care aveau ca scop rezolvarea disputei dintre cele două state. Această dispută durează de mai bine de 20 de ani și este o urmare a războiului din Kosovo din 1998-1999.
Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în 2008, la aproape 10 ani de la sfârșitul războiului dintre separatiștii etnici albanezi și forțele Iugoslaviei. Sfârșitul războiului s-a datorat unei campanii de bombardare a NATO care a durat 78 de zile.
Timp de aproape un deceniu, pacea a fost menținută de forțele NATO care au asigurat securitatea, iar o administrație a Națiunilor Unite a ajutat guvernând temporar Kosovo.
Kosovo este recunoscut ca stat independent de către mai mult de 100 de țări inclusiv Statele Unite și toate țările Uniunii Europene cu excepția a cinci. Autoritățile din Belgrad văd totuși teritoriul ca pe o regiune aparținând de sudul Serbiei. Rusia și China se numără printre cei mai mari susținători ai Serbiei în această privință.
Relatări diferite
Întâlnirea de la Bruxelles a fost prima la care a participat noul prim-ministru al Kosovo, Albin Kurti. Noul lider este un reformist de stânga care a câștigat alegerile parlamentare din februarie, promițând că va încerca o nouă abordare privind discuțiile cu președintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
Kurti și Vucic au avut două relatări diferite ale evenimentului, dar amândoi au căzut de acord că nu au progresat deloc.
Din relatările Serbiei, Kurti a „cerut insistent” recunoașterea suveranității și a refuzat să discute propunerea din 2013 de a stabili 10 municipii sârbe pe teritoriul Kosovo. Propunerea nu a fost niciodată pusă în practică.
„Nu am participat la o astfel de întâlnire în viața mea. Lipsă deplină de responsabilitate”, a comentat Vucic.
„Omul [Kurti] a venit să mă întrebe - când o să recunoașteți Kosovo independent. I-am spus «Niciodată» și a explodat”.
Kurti pe de altă parte a spus că întâlnirea a fost „constructivă”.
„Vom lua parte la acest proces dificil”, a declarat el pentru presa din Kosovo. „Partea sârbă a vorbit despre vechile propuneri, am adus patru noi propuneri care au fost refuzate de partea sârbă”, a mai adăugat acesta.
Contrar optimismului inițial al șefului de politică externă al UE, Josep Borrell, „întâlnirea nu a fost una ușoară”, conform reprezentantului UE Miroslav Lajcak. Acesta a afirmat că „este un moment nou” în negocierile privind tensiunile din Balcanii occidentali.
„Liderii au avut un schimb foarte deschis și sincer cu privire la ceea ce își dorește fiecare de la dialog", a mai spus Lajcak.
Ambele părți au căzut de acord să continue discuțiile iar Lajcak a spus că o nouă rundă va avea loc înainte de sfârșitul lunii iulie.
20 de ani de tensiuni
Tensiunile dintre Serbia și Kosovo au pornit de la războiul din Kosovo în 1998-1999. Acestea erup, uneori, în proteste de stradă, așa cum s-a întâmplat în 2004, în orașele din Kosovo. 30 de oameni și-au pierdut atunci viața, iar mii de etnici sârbi au fost forțați să părăsească teritoriul.
4 ani mai târziu, în 2008, Kosovo își declarase independența - lucru cu care Serbia nu a fost mulțumită iar relațiile dintre cele două țări au rămas tensionate de atunci.
Conflictul a luat naștere din cauza tensiunilor dintre etnicii albanezi și sârbii din Kosovo, care la vremea aceea făcea parte din Serbia iar ambele teritorii făceau atunci parte din Iugoslavia. Decizia lui Slobodan Miloșevici (președinte al Serbiei la acea vreme) de a reduce din autonomia regiunii a stârnit nemulțumiri în rândul albanezilor din Kosovo, care au ajuns să formeze în 1996 Armata de eliberare din Kosovo (UCK). Doi ani mai târziu, această grupare avea să fie implicată într-un conflict armat cu poliția internă a ministerului sârb și Armata Iugoslaviei.
Violența a continuat, atingând un punct critic odată cu răspunsul excesiv de violent al forțelor sârbe și iugoslave. După ce în 1999 negocierile de la Rambouillet din Franța nu au avut nici un rezultat datorită faptului că Serbia a refuzat să implementeze deciziile luate la întâlnire, NATO și-a început campania de bombardare. În următoarele 78 de zile, forțele Iugoslaviei și ale Serbiei alungaseră toții albanezii de pe teritoriul Kosovo.
Conflictul nu a fost oprit decât după bombardarea Belgradului de către NATO. După semnarea acordurilor de pace, în iunie 1999, 500.000 de albanezi s-au întors în Kosovo, iar relațiile între aceștia și sârbii rămași pe teritoriu au rămas tensionate chiar și sub supravegherea Națiunilor Unite.
