Linkuri accesibilitate

Experiment PRO TV: Nisipul de pe plajă este atât de fierbinte, încât poți prăji ouă


Pe litoral, soarele a strălucit toată ziua, iar atmosfera a fost sufocantă din cauza temperaturilor ridicate. Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când malul mării este sub cod roșu de caniculă.

La amiază, pe nisipul fierbinte, oamenii abia puteau să pășească. Și următoarele zile vor fi marcate de acest cod roșu, de căldură insuportabilă.

Plaja frigea sub bătaia soarelui. Oamenii intrau în apă când simțeau că s-au încălzit prea tare.

ProTV a făcut un experiment și a așezat o tigaie pe nisip, în care a pus un ou, care s-a prăjit instantaneu.

„ Cam așa de tare frige nisipul în Mamaia, albușul s-a făcut, dacă mai las câteva minute, se va face și gălbenușul", arată stirileprotv.

Este primul cod roșu în ultimii 50 de ani. „Nu am avut cod roșu pe litoral până acum, este pentru prima dată. Valul de căldură cu care ne confruntăm acum este unul care continuă să se extindă. Este vorba de 3 zile în care acesta va fi afectat de cod roșu, așteptăm temperaturi cuprinse între 33 și 36 de grade”, spune meteorologul Mia Stamate.

În acest sezon estival, peste 450 de pompieri și medici asigură serviciile de urgență.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a amplasat 8 puncte de prim ajutor în principalele stațiuni de pe litoral. Toate sunt dotate cu containere cu aer condiționat, ambulanțe și șenilate. Litoralul se află sub avertizare extremă de caniculă până miercuri.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
XS
SM
MD
LG