În perioada premergătoare celei mai dificile bătălii electorale din ultimele două decenii, președintele turc Recep Tayyip Erdogan nu a ezitat să atace aliații militari și principiile occidentale. A încercat astfel să își consolideze sprijinul din partea alegătorilor conservatori și naționaliști și să distragă atenția opiniei publice de la bilanțul economic dezastruos din ultimii ani.
Erdogan a făcut campanie împotriva drepturilor cetățenilor LGBT, a contestat aderarea Suediei la NATO și a acuzat Washingtonul de amestec în alegerile din mai când s-a confruntat cu o provocare formidabilă din partea candidatului de centru-stânga, Kemal Kilicdaroglu, pe fondul unei inflații galopante.
Dar a câștigat. Iar acum, după ce și-a asigurat un nou mandat de cinci ani, Erdogan pare să se împace cu țările occidentale după ani de relații tensionate, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la ceea ce înseamnă acest lucru pentru relația sa cordială cu președintele rus Vladimir Putin, pentru legăturile economice tot mai strânse ale Ankarei cu Moscova și pentru abordarea Turciei față de Kiev și războiul din Ucraina.
În ajunul summitului NATO din 11 și 12 iulie din Lituania, liderul turc a fost în centrul atenției prin aprobarea intrării Suediei în alianța militară transatlantică și prin apelul pentru resuscitarea ofertei Turciei de a adera la Uniunea Europeană - aceasta din urmă fiind o surpriză și, după cele mai multe opinii, o încercare de lungă durată.
Cu câteva zile înainte, în timp ce îl găzduia la Ankara pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a declarat că Ucraina merită să devină membră a NATO - ceea ce Rusia a descris ca fiind o linie roșie fermă - și a eliberat cinci comandanți militari ucraineni la Kiev mai devreme decât îi promisese lui Putin, stârnind proteste din partea Kremlinului.
Anunțul i-a adus lui Erdogan beneficii, inclusiv o întâlnire bilaterală cu președintele american Joe Biden, promisiuni de avioane de luptă F-16 de care armata sa are mare nevoie și angajamente din partea Suediei de a facilita o modernizare a uniunii vamale Turcia-UE și de a coopera împotriva terorismului - ceea ce, în ochii Ankarei, înseamnă că trebuie să ia măsuri drastice împotriva kurzilor.
Dar experții spun că aparenta apropiere nu înseamnă că Erdogan este de partea Occidentului sau că este pregătit să își pună în pericol relația cu Putin, care împărtășește opoziția liderului turc față de ceea ce ei susțin că sunt eforturile Occidentului de a domina lumea. Putin i-a aruncat lui Erdogan un colac de salvare financiar în timpul campaniei prezidențiale, în timp ce liderii occidentali se rugau discret ca acesta să piardă.
Apropierea timidă a lui Erdogan de Occident este determinată în mare măsură de considerente financiare pragmatice - și anume nevoia de investiții străine mai mari pentru a revigora economia Turciei - deși imaginea pătată a lui Putin de om puternic, după revolta de scurtă durată a grupului de mercenari Wagner din iunie, ar putea juca, de asemenea, un rol, au spus experții.
„În condițiile lui”
Relația dintre Turcia și Rusia a fost în mare parte determinată de relația personală a celor doi lideri autoritari, dar un Putin slăbit devine un partener mai puțin de încredere, au spus experții.
Erdogan „încearcă să încălzească legăturile cu Occidentul" acum că alegerile s-au încheiat, dar vrea ca această apropiere să aibă loc „în condițiile sale", a declarat pentru RFE/RL Asli Aydintasbas, cercetător la Brookings Institution din Washington.
Cercetătoarea spune că acesta nu a arătat încă nicio intenție de a aborda problemele create de el însuși, care au dus la spirala descendentă a relațiilor cu Occidentul, cum ar fi desființarea instituțiilor turcești.
Abordarea acestor probleme este esențială dacă Turcia dorește cu adevărat să adere la UE și să își îmbunătățească uniunea vamală cu blocul comunitar, dar acest lucru a fost îngropat în entuziasmul care a urmat declarației lui Erdogan înainte de summitul NATO.
Nicholas Danforth, expert în Turcia, a avertizat, într-un mesaj pe Twitter, că prezentarea mișcărilor lui Erdogan ca fiind „o mare resetare" cu Occidentul îi oferă liderului turc „exact beneficiile economice și politice pe care le caută, fără a fi nevoit să ia măsuri semnificative în ceea ce privește, de exemplu, drepturile omului sau statul de drept".
Ruslan Suleymanov, cercetător la Institutul pentru Dezvoltare și Diplomație din Baku, a remarcat, într-un raport publicat de Carnegie Endowment for International Peace, că afirmațiile lui Erdogan privind integrarea europeană au, de asemenea, scopul de a contribui la creșterea sprijinului partidului său în rândul orășenilor pro-occidentali înainte de alegerile municipale de anul viitor.
Aliatul perturbator al NATO
Relațiile dintre Turcia și Occident s-au deteriorat sub conducerea lui Erdogan, primul lider al națiunii din 2003, în timp ce Erdogan a făcut rabat de la democrație, a întemnițat opozanți, a lansat în mod independent intervenții externe, a încrucișat spadele cu statele membre ale UE și a aprofundat legăturile cu Putin.
Legăturile dintre Rusia și Turcia au fost, de asemenea, uneori dificile, dar s-au redresat rapid. În 2015, Putin a acuzat Ankara că a înjunghiat Rusia pe la spate și a interzis importurile din această țară după ce un avion de război turc a doborât un avion rusesc în apropierea graniței siriene, dar relațiile au devenit cordiale câteva luni mai târziu.
Erdogan a înfuriat NATO prin achiziționarea unui sistem rusesc S-400 după o tentativă de lovitură de stat mortală în 2016, pe care a pus-o pe seama unui cleric cu sediul în SUA - și, prin asociere, Washingtonului.
În urma acordului de 2,5 miliarde de dolari cu Moscova, Statele Unite au dat afară Turcia din programul de avioane de luptă F-35, în 2019, și au refuzat să vândă Ankarei cel mai avansat avion de luptă, în timp ce legăturile bilaterale au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
Legăturile au rămas tensionate când președintele american Joe Biden a preluat mandatul în 2021. În timpul campaniei, Biden l-a numit pe Erdogan „autocrat" și a spus că Statele Unite ar trebui să ajute opoziția turcă să îl învingă la urne.
„Putem sprijini acele elemente ale conducerii turcești care încă există și putem obține mai mult de la ele și le putem încuraja pentru a putea să îl înfrunte și să îl învingă pe Erdogan", a declarat Biden în 2020.
În aprilie 2021, la trei luni de la preluarea președinției și după convorbiri cu numeroși lideri mondiali, Biden i-a telefonat în sfârșit lui Erdogan. Acesta l-a informat pe liderul turc că va recunoaște drept genocid uciderea în masă a armenilor din Imperiul Otoman în timpul și după Primul Război Mondial.
Predecesorii lui Biden evitaseră să facă această declarație pentru a nu se înstrăina de Turcia, un aliat strategic a cărui armată este a doua ca mărime din NATO. Cu toate acestea, Biden, care a prezentat democrația și drepturile omului ca fiind un element central al politicii sale externe, nu a intenționat să acorde prioritate relațiilor cu Erdogan, au declarat atunci experții.
Invazia Rusiei
Cu toate acestea, invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022 - care a avut loc într-unul dintre cele mai joase momente ale guvernării sale de 20 de ani - i-a deschis ușa lui Erdogan pentru a se face indispensabil pentru NATO și Washington, iritându-i în același timp și mai mult.
El este singurul lider NATO în contact regulat cu Putin și are, de asemenea, relații bune cu Zelenski, ceea ce îl face un mediator potențial eficient între Rusia și Ucraina.
Erdogan a păstrat un echilibru delicat de la invazie, condamnând Kremlinul și ajutând Ucraina, în timp ce a intensificat comerțul cu Rusia și nu a luat în seamă sancțiunile impuse.
Turcia a continuat să aprovizioneze Ucraina cu arme letale și a făcut acest lucru cu mult înaintea altor membri ai NATO. Dronele Bayraktar au fost cruciale pentru apărarea Ucrainei în primele etape ale războiului. Baykar, deținută parțial de ginerele lui Erdogan, construiește o uzină în Ucraina care ar trebui să se deschidă în 2025.
Erdogan a ajutat, de asemenea, la negocierea schimburilor de prizonieri, inclusiv unul în septembrie 2022 care prevedea ca Turcia să dețină mai mulți comandanți ai Regimentului Azov până la sfârșitul războiului. Eliberarea de către Erdogan a bărbaților în mâinile lui Zelenski înainte de summitul NATO i-a îmbunătățit imaginea în cadrul alianței, servind în același timp ca un impuls pentru ambii lideri, la ei acasă.
Dar a provocat acuzații din partea propagandiștilor ruși că Erdogan se comportă „neprietenos" față de Moscova, în timp ce unii experți s-au întrebat dacă nu cumva acest lucru a semnalat faptul că Erdogan a devenit preocupat de menținerea la putere a lui Putin în urma revoltei din 23-24 iunie condusă de șeful Wagner, Evgheni Prigojin.
„Cred că Erdogan este foarte atent să nu-l snopească pe Putin, cel puțin nu în sensul personal direct", a declarat pentru RFE/RL Rich Outzen, un fost oficial al Departamentului de Stat, care este analist la Atlantic Council.
„Are loc o ajustare sau o reechilibrare, dacă vreți, [a politicii externe turcești]", a spus el, „iar o parte din aceasta este determinată de un atașament autentic față de suveranitatea ucraineană".
Outzen a declarat că ar fi „un dezastru strategic și geopolitic" pentru Turcia dacă Rusia ar cuceri Ucraina, deoarece Moscova ar avea controlul asupra unei porțiuni largi din coasta Mării Negre „și ar fi într-o poziție mult mai bună pentru a forța Turcia".
În urma invaziei Moscovei în Ucraina, Ankara a blocat în mod legal intrarea navelor de război rusești în Marea Neagră prin strâmtoarea turcească, împiedicând astfel efortul său de război.
Turcia împarte Marea Neagră cu Rusia, Ucraina, Georgia, precum și cu România și Bulgaria, țări membre NATO. Există, de asemenea, tensiuni între Moscova și Ankara din cauza persecuției de către Rusia a minorității musulmane, vorbitoare de limbă turcică, a tătarilor din Crimeea, în peninsula ucraineană ocupată de Rusia la Marea Neagră.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a părut să minimizeze eliberarea comandanților de la Azov, spunând că Ankara a fost supusă „multor presiuni" înainte de summitul NATO și a dorit să arate „solidaritate" cu alianța.
De asemenea, el a afirmat că Rusia nu a fost surprinsă de decizia lui Erdogan de a renunța la obiecțiile privind aderarea Suediei, spunând că „Turcia este angajată față de obligațiile sale" și „nu am privit-o niciodată cu ochi buni".
Erdogan și-a folosit dreptul de veto, în calitate de membru al NATO, pentru a împiedica aderarea Finlandei și Suediei, care s-au grăbit să adere la NATO după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
El a cerut ca cele două țări să ia măsuri împotriva grupurilor kurde pe care guvernul său le consideră teroriste. Poziția sa dură i-a adus popularitate în țară înainte de alegeri.
De asemenea, i-a oferit lui Erdogan - care este cunoscut pentru abordarea sa tranzacțională a politicii externe - o monedă de schimb cu Statele Unite în ceea ce privește avioanele F16 pe care administrația Biden a consimțit ulterior să le livreze.
Deși cererea de aderare a Suediei a fost în mod clar determinată de agresiunea rusă, purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, Fahrettin Altun, a evitat să nominalizeze Moscova, spunând că sprijinul Turciei pentru extinderea NATO „nu este împotriva unei anumite țări, ci pentru a face din aceasta o organizație de securitate cuprinzătoare care va ajuta la obținerea stabilității".
Erdogan a mai spus că Moscova a înțeles motivele pentru eliberarea comandanților Azov și nu a mai exprimat proteste. Kremlinul nu a făcut alte comentarii.
Vizita lui Putin
Erdogan va avea ocazia să discute cu Putin despre eliberarea comandanților și despre probleme mult mai presante atunci când îl va primi pe liderul rus, în august, în Turcia. Kremlinul nu a confirmat încă această călătorie.
Putin s-a întâlnit cu Erdogan probabil mai mult decât cu orice alt lider din afara fostei Uniuni Sovietice, un semn al bunei lor relații de lucru și al capacității de a-și compartimenta interesele concurente în Ucraina, Azerbaidjan, Siria și Libia.
Dacă vizita va avea loc, este probabil ca ei să discute despre războiul din Ucraina, o posibilă relansare a acordului privind cerealele și extinderea legăturilor economice, au declarat experții.
Erdogan îl va „determina pe Putin să se gândească la rezolvarea conflictului în termeni care să nu ducă la o nouă escaladare", a spus Outzen.
În comentariile făcute presei la 21 iulie, Erdogan a păstrat speranța că acordul privind cerealele va fi reluat în urma întâlnirii sale cu liderul rus în Turcia.
Cu alegerile în spate și cu tensiunile cu Occidentul diminuate, Erdogan va avea o mână mai puternică de data aceasta în discuțiile cu Putin, au declarat experții.
Vulnerabilitatea lui Erdogan constă în dependența puternică a Turciei de energia rusă și în economia sa slabă, rezultate ale propriilor sale politici.
Drept urmare, Erdogan a refuzat să se alăture Occidentului în impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei pentru a pedepsi Kremlinul pentru invazia neprovocată a Ucrainei.
Analiștii spun că el este condus de dorința de a evita exacerbarea dificultăților economice de acasă, unde inflația este de 40%, iar moneda națională este aproape de un minim record față de dolar.
Anul trecut, Rusia a devenit cel mai mare exportator către Turcia, depășind China, pe măsură ce Ankara a cumpărat volume tot mai mari de petrol, gaze și cărbune rusesc la preț redus.
Și, cu Europa închisă, turiștii și oamenii de afaceri ruși se îndreaptă spre Turcia, pompând valută în economie.
Cu toate acestea, apropiere lui Erdogan de Occident și îmbunătățirea legăturilor cu vecinii din Orientul Mijlociu arată că acum are și alte opțiuni în afară de Putin și Rusia pentru a-l ajuta să iasă din problemele sale economice, au spus experții.
Înaintea vizitei așteptate a lui Putin, Erdogan a trecut prin Orientul Mijlociu, obținând promisiuni de investiții majore.
Și în timp ce Turcia are încă nevoie de energie rusească ieftină, Putin și elita rusă au mai multă nevoie de Turcia, a declarat pentru RFE/RL Mark Katz, profesor de științe politice la Universitatea George Mason din Statele Unite, care se concentrează pe relațiile Rusiei cu Orientul Mijlociu.
Turcia a fost o conductă importantă pentru bunurile sancționate din Rusia.
În plus, având accesul închis la piețele financiare occidentale, rușii „au nevoie de acces în Turcia pentru a-și mișca banii", a spus Katz.
„Ei nu își pot permite să vadă relațiile cu Turcia în spirală descendentă. Putin nu vrea ca Erdogan să se îndrepte și mai mult spre Occident", a spus el.
