Linkuri accesibilitate

Galerie Foto | Black Hawk Down pe bld. Aviatorilor

Parchetul Militar București a deschis o investigație penală după aterizarea forțată a unui elicopter militar american pe Bulevardul Aviatorilor. Evenimentul a avut loc joi, în timpul unui exercițiu militar desfășurat de Armata Americană.

Potrivit informațiilor furnizate la fața locului de către reprezentanții Parchetului Militar, dosarul va fi deschis in rem – adică asupra faptei -, cel mai probabil pentru infracțiunea de neluarea măsurilor de securitate în muncă.

Ambasada SUA în România a transmis că lucrează alături de autoritățile române pentru „a rezolva problema” și a precizat că nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.

„Ambasada SUA este conştientă de incident şi urmărim îndeaproape evoluţiile. Înţelegem că nu au existat răniţi. Lucrăm alături de partenerii noştri români pentru a rezolva situaţia şi vom furniza informaţii actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, a transmis ambasada.

Din imaginile realizate de martorii oculari se observă cum elicopterul Black Hawk se afla în survol alături de alte cinci elicoptere și, la un moment dat, pierde din altitudine. În coborâre, elicopterul a lovit doi stâlpi de iluminat public și a avariat două mașini, înainte de a ajunge la sol, în Piaţa Charles de Gaulle.

Traficul a fost restricţionat complet între Piaţa Charles de Gaulle şi Statuia Aviatorilor şi parţial pe Calea Dorobanţilor, iar spre Arcul de Triumf s-a circulat pe un singur sens, scrie Agerpres, care arată că mai multe echipaje de poliție au ajuns la fața locului.

16x9 Image

Ionuț Benea

A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG