Linkuri accesibilitate

Donald Trump ajunge azi în fața instanței. Rechizitoriul îl acuză că a încercat să răstoarne alegerile din 2020


Fostul președinte american Donald Trump în timpul unui alt proces, în Manhattan, în aprilie 2023.
Fostul președinte american Donald Trump în timpul unui alt proces, în Manhattan, în aprilie 2023.

Fostul președinte american Donald Trump va ajunge joi în fața instanței federale din SUA pentru a răspunde la acuzațiile conform cărora ar fi încercat să răstoarne rezultatele alegerilor din 2020.

Înfățișarea va avea loc într-o clădire situată la doar câteva blocuri distanță de clădirea Capitoliului, din Washington, luat cu asalt de susținătorii săi în ianuarie 2021, în încercarea de a bloca transferul puterii către noul președinte, remarcă agenția Associated Press (AP).

La fel cum s-a întâmplat și în alte ocazii când s-a înfățișat instanței, este de așteptat ca fostul președinte să fie preluat în custodia forțelor de ordine, după care va pleda nevinovat în fața judecătorului, după care va părăsi sala de judecată.

El urmează să își reia campania electorală prin care vrea să câștige un nou mandat de lider Casa Albă în 2024.

Rechizitoriul întocmit de consilierul special al Departamentului de Justiție Jack Smith, făcut public marți, îl acuză pe Trump de patru infracțiuni legate de eforturile sale de a întoarce rezultatul alegerilie prezidențiale, din perioada premergătoare revoltei de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, incluzând cospiraționism pentru fraudarea guvernului SUA și pentru obstrucționarea procedurilor oficiale.

Fostul președinte este singurul acuzat în această speță, deși procurorii au făcut referire la șase co-conspiratori – majoritatea avocați – care l-ar fi ajutat inclusiv în înrolarea de electori falși în mai multe state unde votul a fost câștigat de actualul președinte Joe Biden, în scopul prezentării de certificate false Guvernului federal.

În ceea ce a descris drept un atac atac asupra unei „funcții de bază a guvernului SUA”, judecătorul Jack Smith notează în rechizitoriu că Trump și aliații săi au mințit în cele două luni de după pierderea alegerilor și au pus presiune pe vicepreședintele său, Mike Pence, în încercarea fostului preeședinte de a rămâne agățat de putere.

AP notează că este al treilea dosar penal înaintat lui Donald Trump, după cel în care a fost acuzat de ilegalități comerciale legate de plata unui actor porno în timpul campaniei prezidențiale din 2016, respectiv că ar fi păstrat documente clasificate la reședința sa din Palm BEach, pe care ar fi refuzat să le returneze.

Noi acuzații, legate de încercări de a compromite rezultatul alegerilor din acel stat urmează să fie prezentate și de procurorii din Fulton, statul Georgia, scrie AP.

Avocatul lui Donal Trump, John Lauro, a afirmat până acum că acțiunile lui Donald Trump au fost protejate de dreptul la libertatea de exprimare și că s-a bazat pe sfatul avocaților.

Fostul președinte a susținut că echipa procurorului Jack Smith încearcă să îi reducă șansele în cursa prezidențială din 2024, unde este favorit pentru a obține nominalizarea de candidatură din partea Partidului Republican.

Smith a declarat într-o declarație publică rară că a căutat un proces rapid, deși Lauro a spus că intenționează să încetinească procesul, astfel încât echipa de apărare să poată conduce propria investigație.

De asemenea, ea a mai pronunțat împotriva lui Trump, refuzând în noiembrie 2021 să blocheze eliberarea de documente către comitetul din 6 ianuarie a Camerei SUA, afirmând privilegiul executiv.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG