Linkuri accesibilitate

Djokovici | Rămânerea în Australia „ar fi alimentat protestele față de vaccinare”


Tribunalului federal din Australia a decis ca numărul 1 mondial să părăsească Australia şi să plătească toate cheltuielile de judecată.
Tribunalului federal din Australia a decis ca numărul 1 mondial să părăsească Australia şi să plătească toate cheltuielile de judecată.

Judecătorii James Allsop, Anthony Besanko și David O'Callaghan au decis că Novak Djokovici ar fi alimentat sentimente antivaccinare dacă ar fi rămas în Australia, având în vedere influența lui.

Într-o declarație scrisă, cei trei judecătorii au spus că hotărârea ministrului Imigrării, Alex Hawke, nu a fost ilegală.

Judecătorul-şef al Curţii Federale, James Allsop, a dezvăluit de ce a fost menţinută la apel decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de a-i anula viza lui Novak Djokovici, după cum scrie CNN.

În motivația hotărârii, cei trei magistrați susțin că ministrul poate deduce că prezența lui Djokovici ar putea încuraja protestele față de vaccinare, care ar putea ajuta răspândirea Covid-19.

„O vedetă reprezentativă a tenisului mondial poate influenţa oameni de toate vârstele, tineri sau bătrâni, dar poate mai ales pe tinerii şi pe cei impresionabili să-l imite”, se arată în document.

De asemenea, în motivarea lor, judecătorii au remarcat că era evident că Djokovici era împotriva vaccinării.

„Respingem ideea potrivit căreia ministrului nu i-a fost îngăduit să constate sau să concluzioneze că domnul Djokovici a avut o atitudine binecunoscută cu privire la vaccinare şi că i s-a opus”, se arată în document.

Judecătorii s-au referit şi la un articol cu titlul „Ce a spus de fapt Novak Djokovici despre vaccinuri?”, potrivit căruia, în aprilie 2020, el s-a declarat împotriva vaccinării. Magistrații au mai arătat că dacă numărul unu mondial ar fi rămas în Australia, acest lucru ar fi putut încuraja mitinguri şi proteste care ar putea duce la creşterea transmiterii comunitare.

Judecătorii au amintit și de participarea lui Djokovici la un interviu în timp ce era pozitiv cu coronavirus a fost un semn rău pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla în Australia. „Au fost dovezi că domnul Djokovici a neglijat recent măsurile rezonabile de sănătate publică în străinătate, participând fără mască la activităţi, în timp ce era conştient că este Covid-pozitiv. A fost lesne să deducem că acest lucru, dacă este emulat, poate încuraja o atitudine de încălcare a reglementărilor de sănătate publică", au mai stabilit judecătorii.

Novak Djokovici a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.

El a ajuns, luni, la Belgrad, fiind aşteptat la Aeroportul Nikola Tesla de un număr mare de jurnalişti, dar şi de câteva zeci de fani. Tenismenul nu a discutat cu presa, folosind o altă ieşire pentru a părăsi aeroportul.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG