Linkuri accesibilitate

Cum este văzută de la Washington vizita lui Donald Trump în Marea Britanie


Donald Trump, pe aeroportul din Stansted, în debutul vizitei sale în Marea Britanie
Donald Trump, pe aeroportul din Stansted, în debutul vizitei sale în Marea Britanie

Vizita președintelui american în Marea Britanie și implicațiile sale. Corespondență de la Washington.

Marea Britanie este în criză. Populația a votat pentru Brexit, un vot care nu se știe dacă ar merge în aceeași direcție dacă ar fi repetat. Clasa politică e divizată, reflectând diviziuni în rândurile populației. Premierul Theresa May a demisionat și este în funcție până la numirea unui succesor. Recentele alegeri pentru Parlamentul European au fost câștigate de partidul Brexit al lui Nigel Farage.

Unul dintre posibilii succesori ai lui May este Boris Johnson, un politician care seamănă nu doar fizic cu Trump și care susține plecarea din Uniunea Europeană. Și acum, președintele Statelor Unite – și el un susținător al Brexit, cu propriile sale opinii despre maniera de ieșire și ce va urma – sosește la Londra, într-o vizită de stat.

O mare tentație pentru președinte să își exprime opiniile și preferințele. Dar, pe de altă parte, el ar putea ține cont și de faptul că sfaturile sale ar putea avea efect contrar celui scontat, pentru că Trump continuă să fie nepopular în Marea Britanie. Un sprijin explicit pentru Boris Johnson ar putea să reducă șansele acestuia de a prelua conducerea.

Într-un recent interviu, Donald Trump a spus că ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord este de preferat uneia în care acordul este nefavorabil Marii Britanii.

Pe durata vizitei, șeful executivului american se va întâlni cu familia regală britanică, cu premierul în exercițiu și va participa la ceremonii aniversare, legate de cel de-al doilea război mondial. Trump nu va sta la Palatul Buckingham, care este în renovare, anumite părți ale ceremonialului tradițional au fost anulate, din rațiuni de securitate, și nu se va adresa Parlamentului. Administrația nu a solicitat o astfel de alocuțiune, dar dacă ar fi făcut-o, președintele Camerei Comunelor, John Bercow, spunea că răspunsul ar fi fost negativ.

Demonstrații de protest sunt planificate. Câteva oficialități britanice au refuzat invitația la banchetul de la Palatul Buckingham, exprimând dezacord cu politicile lui Trump. Ducesa de Sussex, actrița americană Meghan Markle care înainte de alegerile din 2016 l-a caracterizat pe Trump drept “misogin”, nu va participa nici ea, se pare, invocând recenta naștere a primului ei copil. În interviul acordat publicatiei Sun, Trump a spus ca Markle e „rea”. Unica realizare a vizitei ar putea fi un progres în legatură cu un acord comercial bilateral, dar și asta ar trebui probabil să aștepte instalarea unui nou premier la Londra.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG