Autoritățile au anunțat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.497 de cazuri noi de Covid. Este cel mai mare număr înregistrat din 3 decembrie, când au fost 1.673 de cazuri, după care cifrele zilnice au scăzut constant.
Joi este a treia zi consecutivă cu tendință ascendentă și peste 1.000 de cazuri.
De la începutul pandemiei până joi în România au murit 58.714 persoane diagnosticate cu Covid.
Potrivit autorităților, un al 5-lea val al pandemiei ar urma să afecteze România la începutul lunii ianuarie. „De săptămâna viitoare”, atrage atenția medicul Octavian Jurma, nu peste un an iar România nu a reușit încă să adopte utilizarea unui certificat verde la locul de muncă.
Odată cu reînceperea școlii și după revenirea după perioada sărbătorilor, în care nu au fost impuse restricții suplimentare stricte, epidemiologii atrag atenția că România se va afla într-o situație dificilă.
„Prevenţia devine esenţială în această bătălie. În plus, ştirile false, fake news, complică foarte mult tot acest efort de a depăşi cât mai repede pandemia. Este încă o luptă foarte dificilă pe care a trebuit şi trebuie să o ducem în continuare. Dar nu ne dăm bătuţi", a declarat, potrivit Agerpres, șeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, Virgil Musta.
Pe pagina sa de Facebook, medicul Octavian Jurma avertizează că spitalele din România sunt mai vulnerabile decât în fața precedentului val pandemic și că lipsesc o serie de măsuri care ar putea tempera valul 5:
- sublinierea importanței folosirii unor măști mai performante;
- recomandări de evitare a evenimentelor sociale în care un număr mare de oameni nu poartă mască pentru o perioadă mai lungă de timp;
- nu se vorbește de faptul ca școlile vor fi lovite de valul 5 înaintea spitalelor;
- nu există criterii obiective de trecere la învățământul online;
„Nu avem timp pentru majoritatea măsurilor anunțate, din care multe sunt într-un viitor nedefinit sau imposibil de adoptat în timp util pentru a ne ajuta în valul 5. Certificatul verde nu va fi adoptat pentru uz intern nici măcar în forma europeană pentru activități non-esențiale, prin urmare campania de vaccinare este în comă. Presiunea negaționistă va împiedica în continuare orice măsura care poate slăbi presiunea pe spitale”, adaugă Octavian Jurma.
România se află în continuare pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privința ratei de vaccinare.