Linkuri accesibilitate

Coronavirus. Când și în ce ritm se relaxează măsurile în Europa


Un ospătar stand printer mesele goale la un restaurant din Piața San Marco din Veneția, Italia
Un ospătar stand printer mesele goale la un restaurant din Piața San Marco din Veneția, Italia

Statele din vecinătatea României, dar și din occidentul european încep să se redeschidă după aproape două luni de izolare. În România lucrurile ar putea să se redeschidă treptat, dacă statisticile vor arăta un trend negativ. Alte state, care au depășit vârful epidemiei revin încet-încet la normal. În regiune, majoritatea țărilor își relaxează măsurile începând de luni


Italia

Premierul Giuseppe Conte a spus că începând cu data de 4 mai vor fi redeschise fabricile. Autoritățile au în vedere un plan în patru etape pentru ridicarea restricțiilor, pentru că „Italia a reușit să aplatizeze curba, putem să ne uităm la viitor cu optimism dar cu precauție”, a precizat ministrul italian al Sănătății. ​ Astfel, dacă nu apar lucruri neprevăzute de luni, 4 mai, se vor deschide nu doar fabricile, ci şi sectorul textilelor și al modei. Lunea următoare, pe11 mai, se vor deschide magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și alte magazine. Iar în cea de-a patra luni, pe 18 mai, vor urma barurile, restaurantele și frizeriile.


Relaxarea treptată a măsurilor va fi însoțită de reguli stricte de igienă și de respectare a distanțării sociale. De exemplu, magazinele cu suprafaţa de 40 de metri pătrați sau mai mici vor putea primi doar un client o dată, în timp ce în restul magazinelor numărul de clienți va fi proporţional cu dimensiunea lor. În baruri și restaurante, clienții trebuie să păstreze o distanță de cel puțin un metru unul de celălalt şi vor fi preferate spaţiile deschise în locul celor climatizate.

Peste 28.000 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza Covid-19 în Italia.

Spania

Madridul a decis o relaxare lentă la capătul a 42 de zile de măsuri stricte de izolare la domiciliu, permițând, deja, copiilor sub 14 ani să iasă din casa timp de o oră, de la ora 9 a.m. până la 21 p.m., dar numai pentru a însoți un adult la supermarket sau farmacie, și doar la un kilometru distanță de casa lor.

De sâmbătă, guvernul de la Madrid le dă voie oamenilor să facă plimbări sau sport.

Un adult poate însoți până la trei copii, care însă nu se vor putea juca încă în locurile de joacă. Guvernul a subliniat că aceste ieșiri trebuie să aibă loc cu respectarea riguroasă a regulilor de igienă și distanțare socială. Încă nu se ştie când vor fi relaxate măsurile restrictive pentru copiii mai mari. Spania este a treia țară cea mai afectată din lume de coronavirus și se află într-o carantină foarte strictă începând cu 14 martie, carantină care este de așteptat să fie extinsă de parlament până pe 9 mai.

În Spania s-au înregistrat până acum aproape 25.000 de decese din cauza epidemiei

Franța

Primul ministru, Édouard Philippe, a declarat că va prezenta marți, în Parlament, o strategie națională de ieșire din carantină. Șaptesprezece priorități au fost identificate pentru a scoate Franța din blocaj. Printre acestea se numără redeschiderea școlilor, a industriei, a transportului public, furnizarea de măști și produse igienizatoare, precum și o politică de testare masivă.

Parisul va permite deschiderea magazinelor după 11 mai, dar vor rămâne unele restricții în anumite zone. Magazinele vor funcționa pe baza unor protocoale care vor asigura protecția angajaților și a clienților.

Cu toate acestea, guvernul exclude posibilitatea ca restaurantele, cafenelele și barurile să se redeschidă pe 11 mai. Cel mai devreme vor fi redeschise la mijlocul lunii iunie.

Cel puțin până la jumătatea lunii iunie, evenimentele sportive și religioase vor continua să fie interzise. Dar oamenii nu vor mai avea nevoie de un permis pentru a merge pe stradă sau pentru a ieși la alergat.
Guvernul se orientează, de asemenea, spre restricționarea circulației persoanelor în vârstă și a cerut companiilor să încurajeze munca la distanță, acolo unde este posibil, pentru a reduce numărul persoanelor care se deplasează cu transportul în comun. De asemenea, guvernul dorește să se asigure că măștile de protecție vor fi disponibile populaţiei, deși nu este clar încă dacă utilizarea lor va deveni obligatorie.

În Franţa peste 24.000 de persoane și-au pierdut viața în lupta cu epidemia


Marea Britanie

A doua ţară cea mai afectată de noul coronavirus în Europa cu aproape 28.000 de decese, Marea Britanie „a trecut de vârful" epidemiei, după cum a spus premierul Boris Johnson. Șeful cabinetului de la Londra a declarat că va prezenta un plan concret săptămâna viitoare despre modul de a se începe redemararea economiei după blocajul intervenit ca urmare a restricţiilor de izolare pe fondul crizei generate de noul coronavirus.

Acuzat că a întârziat să ia măsuri împotriva pandemiei şi pentru instituirea izolării, decretată abia pe 23 martie, Boris Johnson este acum sub presiune pentru a explica când şi cum vor fi relaxate măsurile restrictive. Șeful cabinetului de la Londra se arată, însă, prudent față de o eventuală relaxare.

Johnson a comparat situaţia cu trecerea printr-un "enorm tunel din Alpi: "putem vedea de acum luminiţa de la capătul tunelului, dar este vital să nu ne pierdem controlul şi să nu ne îndreptăm spre un al doilea şi încă mai înalt munte"

Premierul britanic a mai spus că nu-i place cuvântul "austeritate" şi că aceasta nu ar face parte din abordarea guvernului în lupta împotriva creşterii datoriei naţionale, adăugând că executivul său va încuraja o relansare a economiei prin "tot felul de căi".

Grecia

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat că începând de luni 4 mai vor fi ridicate progresiv măsurile de izolare decretate pentru a frâna răspândirea coronavirusului, cu deschiderea mai întâi a magazinelor mici şi a saloanelor de coafură şi a frizeriilor.

De lunea cealaltă grecii vor putea ieşi din casă fără a mai trimite mesaje cu text la 13033, un număr creat de guvern pentru a monitoriza fiecare cetăţean în perioada de izolare, şi să se reunească în grupuri de până la 10 persoane.

Relaxarea se va realiza în calupuri de două săptămâni pentru a putea evalua efectul luptei împotriva COVID-19 până la sfârşitul lunii iunie, când guvernul speră să se revină la normalitate şi să salveze ceea ce a mai rămas din sezonul turistic de vară, motorul al economiei elene.

În perioada de tranziţie până la relaxarea totală, utilizarea măştilor va fi obligatorie în spaţii închise și în transportul public.

De asemenea, angajaţii atât din sectorul public cât şi cel privat vor începe ziua de lucru decalat, la ore diferite, pentru a se evita aglomeraţiile în transportul public.

În prima fază, libertatea de mişcare va fi limitată doar la deplasările în interiorul regiunii sau oraşului de rezidenţă, urmând ca deplasările în alte localităţi să fie amânate cu cel puţin încă două săptămâni.

Din 11 mai se vor deschide toate centrele comerciale, cu excepţia mall-urilor care îşi vor relua activitatea la 1 iunie.

Reîntoarcerea progresivă a copiilor la cursuri va începe pe 11 mai, începând cu clasele terminale, urmată progresiv de toţi elevii.

Bisericile vor fi deschise pentru rugăciunea individuală din 4 mai, dar vor fi interzise slujbele cu public până la 17 mai când vor putea fi reluate liturghiile, cu respectarea însă strictă a normelor sanitare.

Anunţul ridicării măsurilor de izolare vine după două luni de la confirmarea primei contagieri cu coronavirus în Grecia, care până acum însumează peste 3.000 de cazuri şi în jur de 150 de decese

Germania

În țară, s-a permis redeschiderea magazinelor comerciale cu o suprafață mai mică de 800 mp, iar de luni va fi obligatorie utilizarea unei măști de protecție, care poate fi și o batistă din material textil, cel puțin pentru pasagerii din transportul public și clienții magazinelor comerciale. Din cauza aglomerațiilor din centrele comerciale, epidemiologii germani au atras atenția că ar putea apărea noi cazuri, iar cancelar Angela Merkel a subliniat că țara se află „pe o pojghiță subțire”

În Germania s-au înregistrat peste 6700 de decese și circa 165.000 de persoane infectate cu Covid-19


Austria

De vineri 1 mai au fost deschise centrele comerciale, frizeriile și saloanele, iar restaurantele și hotelurile ar putea fi redeschise la mijlocul lunii mai, odată cu
bisericile și alte lăcașuri de cult din țară, care se vor redeschide pe 15 mai, dar cu respectarea unei distanțe de un credincios pe 20 mp. Elevii din ciclul primar și gimnazial vor reveni la școală pe 18 mai, jumătate dintre elevi vor fi prezenți de luni până vineri, în vreme ce cealaltă jumătate de vor veni joi și vineri, urmând ca schimburile să se inverseze în săptămâna următoare. Toate celelalte școli se vor redeschide pe 3 iunie


Belgia

Premiera belgiană Sophie Wilmes a anunțat un plan detaliat pentru ridicarea treptată a restricțiilor impuse în țară din cauza coronavirusului. Conform noilor reguli, toate magazinele vor avea voie reînceapă să funcţioneze pe 11 mai, școlile urmând să se deschidă săptămâna viitoare - dar cu un număr limitat de elevi în fiecare clasă.

Primele care se vor redeschide vor fi magazinele de articole textile pe 4 mai, astfel încât oamenii să se poată conforma noilor reglementări, care impun tuturor belgienilor cu vârsta de peste 12 ani să poarte măști în transportul public. Celelalte magazine se vor deschide o săptămână mai târziu. Școlile se vor redeschide pe 18 mai, dar vor fi permişi doar zece elevi în fiecare clasă. Cafenelele și restaurantele nu se vor redeschide până pe 8 iunie. Lockdown-ul a început în Belgia pe 12 martie.

Peste 44.000 de oameni au fost diagnosticați pozitivi la coronavirus în această țară care numără 11,4 milioane de oameni, fiind înregistrate aproape 6.700 de decese, mai mult de jumătate fiind în casele de îngrijire a persoanelor în vârstă. Belgia are cel mai mare număr de decese pe cap de locuitor din Europa.


Olanda

Țara a anunțat că va deschide școlile primare și grădinițele începând cu 11 mai, într-o primă relaxare a măsurilor în vigoare din 15 martie. Barurile, restaurantele, muzeele și alte locuri publice rămân închise, în timp ce interdicția pentru evenimente publice majore, inclusiv evenimentele de sport profesionist și festivalurile de muzică, a fost prelungită până la 1 septembrie.
Ieri, cazurile confirmate au depășit 37.000, iar numărul morților a trecut de 4.400.

Cehia

Guvernul de la praga a ridicat interdicția liberei circulații impusă de coronavirus. Cehii se pot aduna în aer liber în grupuri de până la zece persoane. Pot ieşi din casă oricând doresc, dar regulile de distanțare socială, precum și utilizarea obligatorie a unei măști, continuă să fie valabile.
De luni, cehii vor putea călători și în străinătate, dar în condiții stricte. Cetățenilor UE care sosesc în Republica Cehă pentru muncă și studenților le va fi permisă intrarea, dar nu și celorlaţi cetăţeni străini. Străinii vor trebui, de asemenea, să arate un certificat de test negativ făcut în ultimele patru zile.

Polonia


Țara intenționează să redeschidă spaţiile în aer liber pentru activităţi sportive pe 4 mai, iar la sfârșitul aceleiași luni va permite desfășurarea de meciuri de fotbal din prima ligă, în timp ce cursele de motociclete vor avea loc la jumătatea lunii iunie. Următorul stadiu în reducerea restricțiilor va fi redeschiderea spaţiilor sportive acoperite, urmate de piscine și săli de sport.
Polonia a început să relaxeze unele restricții la începutul lunii aprilie, spunând că ele costă prea mult economia. Pădurile și parcurile s-au redeschis, iar regulile privind numărul clienților din magazine au fost de asemenea relaxate. În cursul zilei de ieri, țara de 38 de milioane de oameni raportase peste11.000 de cazuri și peste 500 de decese.

Ungaria

Premierul Victor Orban a declarat că guvernul său intenționează să înlocuiască interdicția universală de circulație, care este în prezent în vigoare, cu o versiune mai adaptată la noile date a lockdown-ului. Nu au fost făcute cunoscute detaliile, dar este de așteptat ca noile reguli să se concentreze asupra vârstnicilor, bolnavilor și locuitorilor marilor orașe. Guvernul a anunțat că planurile sale de relansare se vor concentra pe ocuparea forței de muncă, deoarece lockdown-ul, care a durat mai mult de o lună, a dus la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

Serbia

De luni, va fi în vigoare o nouă relaxare a măsurilor restrictive și va fi permisă funcționarea frizeriilor și a sălilor de fitness. În urmă cu cinci zile, au început să funcţioneze piețele agro-alimentare librăriile, service-urile auto și toate magazinele mai mici.
Școlile vor rămâne închise până în septembrie, iar notarea elevilor se va realiza pe baza rezultatelor din învățarea la distanță. În mod normal însă, examenele de admitere din învăţământul de bază în cel secundar se vor desfăşura în iunie. În jur de 8000 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate și peste 150 de decese.

Croaţia


Măsurile vor fi ridicate treptat între 4 mai și 11 mai. Toate magazinele cu amănuntul s-au deschis deja, cu excepția celor situate în centrele comerciale mari. Mijloacele de transport public vor reîncepe să funcţioneze în orașe. Se va permite funcţionarea bibliotecilor, a muzeelor, librăriilor și a galeriilor. Sportivii se vor putea antrena atât la nivel individual, cât și în întreceri de echipă. A doua fază, care va avea loc pe 4 mai, dacă prima fază se dovedește a avea succes, se referă la reducerea restricțiilor asupra sistemului public de sănătate, care îşi va relua integral serviciile. Vor fi deschise și frizeriile şi saloanele de înfrumusețare. În cadrul celei de-a treia faze, începând cu 11 mai, vor fi permise adunări de până la 10 persoane în același spaţiu, cu condiția respectării distanțelor de siguranță. De asemenea, va fi permisă redeschiderea mall-urilor, grădinițelor și școlilor primare. De asemenea vor fi reluate cursele de transport în comun între oraşe şi zborurile în interiorul Croației. În toate cele trei faze, se prevede respectarea strictă a măsurilor de siguranță și cele mai înalte norme de igienă.

Cipru


Relaxarea treptată a măsurilor restrictive se preconizează să aibă loc în patru faze, în decurs de două-trei luni, conform Agenţiei cipriote de ştiri KYPE, preluată de Rador. Începutul primei faze este 4 mai. Fiecare fază ar urma să înceapă după două săptămâni, după ce situația va fi evaluată de experți. Dacă există cazuri în creştere, se va reveni la măsurile de protecție publică. La fiecare deschidere, se vor respecta măsurile de distanțare socială și de igienă de către public.

Propunerea completă pentru prima etapă a repornirii economiei și relaxarea măsurilor de mobilitate a cetățenilor va fi prezentată marți, iar cabinetul de minştri se va reuni a doua zi pentru a lua deciziile aferente.
În prima etapă de reducere a măsurilor restrictive este de așteptat să crească numărul de deplasări permise ale cetăţenilor. În același timp, vor fi deschise mici șantiere în aer liber, precum și magazine de vânzare cu amănuntul și alte întreprinderi mici și mijlocii, cum ar fi magazine de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Se preconizează că la mijlocul lunii mai se vor redeschide şi frizeriile, saloanele de înfrumusețare și sălile de sport. A treia fază prevede reînceperea întrecerilor sportive, dar cu ușile închise, fără prezența publicului.
În a patra fază ar urma să se deschidă centrele comerciale, hotelurile, restaurantele, cafenelele. Va fi instituit un cadru cu privire la numărul de persoane care se vor putea deplasa în aceste spaţii în același timp. În ceea ce privește redeschiderea școlilor și a bisericilor, se poartă încă discuţii. Se aşteaptă ca aeroporturile să înceapă să funcţioneze în decurs de trei luni, în anumite condiţii.

Surse: Reuters, Rador, Agerpres

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG