La Bruxelles, au început audierile candidaților de comisari europeni. Luni in cursul după-amiezii si seara europarlamentarii au audiat deja trei comisari, iar comitetele respective și-au dat 24 de ore pentru a decide dacă sau nu pot recomanda candidații pentru a primi investitura plenarei parlamentului. Suspansul este redus la minimum, întrucât cei trei sunt rămași din Comisia precedentă, a lui Jean-Claude Juncker și au experiență, in vreme ce o majoritate a europarlamentarilor care i-au audiat sunt noi.
Cei trei audiați au fost bulgăroaica Mariya Gabriel, căreia i s-au oferit "tineretul și inovațiile", irlandezul Phil Hogan, numit de Ursula Von der Leyen la comerț, si slovacul Maroš Šefčovič, însărcinat du relațiile inter-instituționale.
Fiecare comisar a ținut un discurs de 15 minute, in care și-a explicat politica si programul, după care au venit 25 de întrebări din partea grupurilor parlamentare, puse in ordinea importanței acestora in Parlamentul european.
Dennik, la Bratislava, l-a găsit pe Šefčovič "bine pregătit tehnic, dar fără viziune".
In schimb, pe Mariya Gabriel cotidianul bulgar 24 Ceasa a găsit-o ca fiind absolut "perfect pregătită".
"Un tango in junglă", este cum descrie astăzi The Journal, in Irlanda, prestația lui Phil Hogan in fata europarlamentarilor. Acesta, comisar pentru agricultura in precedenta comisie, unde el a venit imediat după Dacian Cioloș, s-a angajat sa ducă la capăt acordul comercial, încă negociat actualmente, cu SUA.
La Bruxelles, Politico scrie că, lipsită fiind de orice element confruntațional, prezentarea lui Phil Hogan "a semănat mai mult cu o încoronare decât cu o interogare". Apoi, participand la un asemenea concurs de frumusețe, parlamentarii încă nu s-au decis dacă numirea unui irlandez, Phil Hogan, la comerț, calitate în care el va superviza buna parte din negocierile UE cu Londra, este o scăpare sau o ironie din partea Ursulei von der Leyen.
Presa maghiară anunță numirea de către Viktor Orbán a unui nou candidat comisar, in persoana ambasadorului la UE Olivér Várhelyi. Acesta nu va putea fi audiat foarte curând, întrucât trebuie sa depună o declarație de avere, sa se întâlnească cu von der Leyen si sa fie aprobat formal de Consiliu, toate acestea la limită, dat fiind că Comisia ar trebui sa fie gata pe 1 noiembrie.
Lupta de ariergardă pentru a opri declinul francezei la UE
Audierile comisarilor, ca si discursurile acestora, au avut loc, așa cum se întâmplă permanent din inerție, in engleză. In Libération, acidul corespondent la Bruxelles Jean Quatremer scrie despre o nouă tendință, odată cu Brexitul, de a face să fie folosite în instituțiile UE și celelalte limbi mari ale Uniunii, franceza și germana, ba chiar și italiana.
Se remarcă o revoltă netă împotriva monolimgvismului anglofon. Libération deplânge astfel faptul ca purtătoarea de cuvânt a Comisiei, bulgăroaica Mina Andreeva, a prezentat condoleanțele instituției, la moartea lui Jacques Chirac... în engleză, deși ea știe perfect franceza, cum e si obligatoriu printre purtătorii de cuvânt.
Este incontestabil ca franceza pierde terne si ca venirea in ultimii ani a multor ziaristi din Europa de Est a modificat profund felul in care functioneaza presa in „capitala Europei”, precum si limba folosită in instituții si in documentele oficiale.
In primul rind, venirea acestor oameni a dus la erodarea vertiginoasa a statutului limbii franceze. Pina si ziaristii din tarile tehnic membre ale grupului „Francophonie”, cum sunt România si Bulgaria, vin la Bruxelles inzestrati cel mai adesea doar cu o practica lemnoasa a limbii engleze (engleza americana, se intelege). Franceza a pierdut enorm de mult teren printre jurnalistii acreditati in ultimii ani la Bruxelles. Astazi, conferintele de presa zilnice ale Comisiei Europene au loc in engleza, iar ziaristii se adreseaza unul altuia in mod automat in aceasta limbă. Nici măcar nu este engleză, deplânge Libération, ci cel mai adesea un soi de globish.
Pare incredibil acum ca inca in 1995 franceza era singura limba permisa in sala de presa a Comisiei Europene. Era de neconceput ca un ziarist in post la Bruxelles sa nu vorbeasca in mod curent franceza. Astazi, asemenea specimene au devenit o raritate.
Nu, Turcia nu se pregătește să iasă din NATO
Le Monde Diplomatique, revista lunară a stângii intelectuale franceze, analizează, in numărul său pentru luna octombrie, proaspăt imprimat astăzi, relațiile Turciei cu NATO si Occidentul in general, dar mai ales UE si SUA. In doua mari articole, dintre care unul demontează fără complezență mitul unei rețele Fethullah Gülen compusă din inocenți, Le Monde Diplo prezintă ideologia antidemocratică, opacă, a acestei mișcări tentaculare reprimate de Erdogan.
Nu, scrie Le Monde Diplomatique, mișcarea Gülen nu este acel cult pietist și retras de care se folosește Erdogan pentru a reprima societatea civilă. Gülen a fost aliatul lui Erdogan si l-a însoțit in ascensiunea lui, ajutându-l să pună o botniță structurilor laice si de tendință democratică ale statului kemalist.
Le Monde Diplomatique moderează de asemenea toate teoriile populare si catastrofiste in legătură cu o posibilă retragere a Turciei din NATO, in urma apropierii sale recente de Rusia, ceea ce a stârnit iritare, atât in NATO cât si in cadrul Pentagonului.
E adevărat, de îndată ce Moscova i-a livrat lui Erdogan primele elemente ale rachetelor S-400, Turcia a fost exclusă din programul american al avioanelor de luptă F-35, piloții turci care se antrenau in SUA au fost trimiși acasă, iar Turcia nu mai poate cumpara armament american. Dar: Turcia are a doua armata din NATO, baza militară de la Incirlik adăpostește armament nuclear american, Turcia e singura țară musulmană din NATO și controlează trecerea strategica prin Bosfor spre marea Neagră.
Le Monde Diplomatique scrie că fantasma ieșirii Turciei din NATO si a unei alianțe cu Rusia nu are nici o bază reală: "Conceptul de alianță sau de parteneriat implică un număr de angajamente si constrângeri politice reciproce, pe când relația ruși-turca e pur pragmatică. Nu trebuie confundata cooperarea ideologica, politica si economică, făcute necesare de contextul geopolitic, cu o apropie strategică intr-o logică de tratat si nici nu trebuie uitată constanta reevaluare a intereselor fiecăruia din cei doi."
Turcia depinde la rândul ei de NATO, care ii oferă garanții de securitate, precum rachetele Pariot de la frontiera cu Siria și, deși Le Monde Diplomatique nu o amintește, nu trebuie uitate nici tensiunile reciproce in legatură, de pildă, cu persecuțiile prin care trece minoritatea tătară din Crimeea.
De-a azilanții și gvardiștii prin Europa
Mulți opozanți ai lui Erdogan sunt însă refugiați in tari europene, unde se simt mai in siguranța decât in SUA. Tot in legătura cu procedurile de azil in UE scrie astăzi si presa spaniolă, cu ocazia aniversarii tensionate a doi ani de la eșuata declarație de independență a Cataloniei, pe 1 Octombrie 2017.
Conservatorul cotidian El Mundo scrie despre spaima Catalonei de un nou "shock", in condițiile in care încă plătește factura economică de acum doi ani. La Bruxelles (ca o alta ironie), Spania a primit prestigiosul portofoliu al afacerilor externe ale UE, care i-a revenit diplomatului socialist catalan, dar naționalist spaniol, Josep Borrell. In schimb, presa spaniolă este periodic pornita împotriva candidatului comisar belgian Didier Reynders, membru al guvernului Belgiei care, spre furia Spaniei, a acordat azilul politic mai multor fugari independentisti catalani, printre care șeful mișcării secesioniste, Carles Puigdemnt, care mai este si deputat european. Belgia i-a acordat acestuia azilul, in ciuda mandatului de arest european eliberat de Spania.
Pentru a-i îmbuna pe europarlamentarii spanioli care vor trebui să-l voteze comisar, Didier Reynders s-a angajat să reformeze mandatul de arest european si procedurile aplicării lui. Nu-l costă nimic sa promită. Procedura nu depinde de Comisarul european, oricum, iar fugarul Puigdemont locuiește în continuare într-o vilă din Waterloo, lângă Bruxelles, intangibil pentru că e protejat de independentistii flamanzi din N-VA (Noua Alianță Flamandă, principalul partid din Flandra, sprijinitori ai independentei Cataloniei, fără a căror participare nici un guvern belgian nu e posibil.
