Linkuri accesibilitate

Companiile aeriene, investigate de UE pentru promisiuni nefondate și vagi legate de grija pentru mediu


Air France este una din companiile anchetate pentru că ar fi făcut promisiuni vagi despre eforturile de sustenabilitate ale companiei, păcălind clienții cărora le dădeau de înțeles că zborurile cu această companie nu ar fi chiar atât de dăunătoare mediului.
Air France este una din companiile anchetate pentru că ar fi făcut promisiuni vagi despre eforturile de sustenabilitate ale companiei, păcălind clienții cărora le dădeau de înțeles că zborurile cu această companie nu ar fi chiar atât de dăunătoare mediului.

Air France, KLM și Lufthansa sunt investigate de Uniunea Europeană pentru greenwashing - practici publicitare prin care companiile susțin că sunt mai sustenabile decât sunt în realitate. Ancheta UE are în vedere și companii low-cost precum Ryanair, Wizzair și Vueling.

Companiile susțin că proiectele lor de „înverzire” a mediului și combustibilii sustenabili reduc din emisiile de carbon pe care le generează zborurile lor.

Promisiunile sunt considerate însă nefondate de către Comisia Europeană.

Potrivit Reuters, companiile aeriene trebuie să prezinte dovezi științifice care să demonstreze în ce măsură aceste soluții sunt eficiente.

Uniunea Europeană (UE) a trimis scrisori de notificare către 20 de companii aeriene, inclusiv Air Baltic, Brussels Airlines, SWISS, Norwegian, Austrian, Air Dolomiti, SAS, TAP și Eurowings, scrie Euractiv.

Informațiile se bazează pe declarațiile Organizației Consumatorilor Europeni, iar UE nu va publica numele companiilor în documentele din faza preliminară a anchetei.

„Autoritățile europene recunosc că clienții au fost păcăliți de greenwashing-ul companiilor. Este inacceptabil că aceste companii aeriene au ademenit consumatorii să-și compenseze emisiile zborurilor, chiar și la prețuri ridicate. Nu putem fi siguri că pomii plantați pentru a compensa emisiile zborurilor chiar vor captura carbonul - asta, dacă pomii ajung să fie plantați”, transmite Monique Goyens, directoarea organizației care a atras atenția Comisiei asupra acestei probleme.

Prin declarațiile lor vagi despre ce fac pentru mediu, companiile își pot îmbunătăți renumele, fără a lua prea multe măsuri reale. Noile reguli UE și precedentele din Marea Britanie ar putea reglementa mai strict aceste afirmații publicitare.
Prin declarațiile lor vagi despre ce fac pentru mediu, companiile își pot îmbunătăți renumele, fără a lua prea multe măsuri reale. Noile reguli UE și precedentele din Marea Britanie ar putea reglementa mai strict aceste afirmații publicitare.

Pe măsură ce consumatorii au devenit mai conștienți de schimbările climatice, au început să le ceară companiilor mai multe măsuri de sustenabilitate - în special marilor poluatori, precum companiile aeriene.

Companiile au răspuns, însă, cu promisiuni sau declarații vagi, care să creeze o impresie bună asupra activității lor, fără să dea detalii sau cifre care să fie verificate. Minciuni prin omisiune, mai ales.

Uniunea Europeană a interzis în acest an practicile de greenwashing, printr-o directivă aprobată în ianuarie de Parlamentul European și în februarie de către Consiliul European, urmată de alte măsuri, în martie.

Prin această directivă, companiile nu vor mai putea folosi termeni vagi precum „ecologic”, „natural”, „prietenos cu mediul”, „biodegradabil” sau „neutru pentru climat” dacă nu prezintă și dovezi. În schimb, vor putea folosi termeni acordați de schemele de certificare internațională și, dacă îi vor utiliza greșit, riscă amenzi.

Potrivit unui studiu UE, 40% din aceste declarații de sustenabilitate sunt „complet lipsite de dovezi” iar alte 53% sunt „vagi, derutante sau nefondate”.

Firmele nu vor mai putea spune nici că produsul sau serviciul lor are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului dacă folosesc scheme de compensare a emisiilor - ideea că pot compensa impactul negativ al zborurilor, de exemplu, plantând copaci. O analiză a unei companii importante care oferă servicii de reducere a emisiilor prin plantarea de copaci arată că acțiunile lor sunt minuscule, față de impactul pe care susțin că îl au.

Țările europene au la dispoziție doi ani să transpună în legea lor națională aceste standarde, însă în unele state există deja procese pe această temă.

UE reglementează strict piața unică și drepturile consumatorilor, motiv pentru care pot crea standarde europene stricte și pot interveni pentru a se asigura că acestea sunt respectate.
UE reglementează strict piața unică și drepturile consumatorilor, motiv pentru care pot crea standarde europene stricte și pot interveni pentru a se asigura că acestea sunt respectate.

Organizația ClientEarth, de exemplu, are deja un proces deschis împotriva KLM, în Olanda. ONG-ul susține că, prin campania lor de „zbor responsabil” și prin oferta unui produs de compensare a emisiilor de carbon, KLM se prezintă a fi mai sustenabili decât sunt de fapt. Compania transmite consumatorilor un mesaj eronat că își pot reduce impactul unui zbor plantând copaci sau contribuind la achiziția de bio-combustibili, susține ClientEarth.

În decembrie, Marea Britanie a cerut grupurilor Lufthansa, AirFrance-KLM și companiei Etihad din Emiratele Arabe Unite să-și retragă reclamele în care susțin că oferă opțiuni sustenabile pentru călători.

AirFrance spunea consumatorilor britanici că „ne-am angajat să protejăm mediul” și Lufthansa spunea că le oferă pasagerilor opțiunea de a „zbura mai sustenabil”, însă fără a oferi dovezi despre impactul asupra mediului, conform BBC.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG