Ordonanța-trenuleț ar urma să fie adoptată în ședința de Guvern de luni, 30 decembrie, la ora 13:00. Bugetul pe 2025 urmează să fie adoptat în prima săptămână din ianuarie.
Majoritatea măsurilor prevăd înghețarea sumelor aflate în plată la nivelul lunii noiembrie 2024, cum ar fi pensiile, alocațiile copiilor și pensiile speciale ale demnitarilor și angajaților la stat.
Ceea ce înseamnă că, odată aprobată ordonanța, aceste venituri nu vor mai fi indexate cu inflația începând din 1 ianuarie 2025 și pe întreg parcursul anului, așa cum prevăd legile în vigoare în prezent.
De altfel, pensiile vârstnicilor vor fi plătite cu întârziere în prima lună a anului viitor, conform informațiilor obținute de Europa Liberă. Asta deoarece Casa Națională de Pensii nu a tipărit încă taloanele de pensii, în așteptarea ordonanței.
Măsurile propuse în ordonanța de urgență ar trebui să reducă deficitul bugetar pentru anul 2025, în condițiile în care, în 2024, acesta este estimat să depășească 8% din Produsul Intern Brut.
Impactul financiar al măsurilor prevăzute în ordonanță va fi de 133,37 miliarde lei, în 2025, conform notei de fundamentare a proiectului.
Crește impozitul pe dividende și scade pragul de neimpozitare a microîntreprinderilor
Unele măsuri apar pentru prima oară în textul ordonanței-trenuleț. Aceasta cuprindea, în variantele anterioare apărute în presă, doar măsuri de reducere a cheltuielilor statului, însă acum au apărut noi măsuri de atragere a fondurilor la buget.
Printre aceste măsuri-surpriză se numără creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10% și se introduce impozitul pe construcții speciale (așa numita taxă pe stâlp care a fost eliminată în 2017 și va afecta domenii precum industria, sectorul energetic și telecom).
O altă măsură cu impact puternic în economie este scăderea pragului de neimpozitare a IMM-urilor, de la 500.000 de euro la 250.000 de euro începând cu 1 ianuarie, urmând ca acesta să scadă la 100.000 de euro din 2026.
Coaliția PSD-PNL-UDMR promisese în programul de guvernare că va menține pragul de impozitare pentru microîntreprinderi la nivelul actual.
Mai mult, dispar ultimele beneficii rămase pentru angajații din IT, agricultură și din industria alimentară.
Ordonanța-trenuleț de reducere a deficitului bugetar. Măsurile finale
Ministerul Finanțelor a publicat pe 29 decembrie 2024 proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede reducerea cheltuielilor bugetare în anul 2025, după ce deficitul bugetar a depășit 8% din PIB până la finalul lunii noiembrie 2024.
Principalele măsuri:
- Salariile bugetarilor, demnitarilor, angajaților din primării și consiliile județene și locale pe întreg anul 2025 rămân la nivelul din noiembrie 2024.
- Sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile și primele angajaților la stat vor fi înghețate și rămân în plată la valoarea din noiembrie 2024.
- Orele de muncă suplimentare vor fi recompensate doar cu alte zile libere. Excepție: militarii, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare și salvatorii montani vor primi bani dacă nu primesc zile libere în 90 de zile de la desfășurarea orelor suplimentare.
- Compensațiile pentru chirie (precum și indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile şi alte drepturi acordate) ale personalului militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare se menţin la nivelul lunii noiembrie 2024.
- Este eliminată decontarea cheltuielilor cu transportul la plecarea și întoarcerea din concediul de odihnă a bugetarilor.
- Bugetarii nu vor beneficia de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragerea din activitate, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă.
- Angajările la stat în 2025 sunt blocate. Excepție: posturile unice care sunt vacante.
- Voucherele de vacanță scad la jumătate (800 lei) și este introdusă coplata pentru ca beneficiarii să aibă parte de ele la valoarea nominală de 1.600 de lei.
- În magistratură, plata sumelor dispuse prin hotărâri judecătorești nu va fi suspendată, ci doar va fi eșalonată.
- Pensiile speciale (de exemplu: magistrați, parlamentari, militari, diplomați, personalul aeronautic civil) nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei în 2025.
- Pensiile speciale pentru primari, viceprimari ori șefi de consilii județene se amână pentru 2026.
- Pensiile vârstnicilor vor fi înghețate până la finalul anului 2025 (adică nu vor mai fi indexate cu inflația). Astfel, punctul de pensie va rămâne același pentru tot anul următor: 81 de lei. Nu va mai crește la 91 de lei așa cum era prevăzut în perioada campaniei electorale.
- Alocațiile copiilor rămân la fel pe întreg anul 2025 (nu se vor mai indexa cu rata medie anuală a inflației).
- Bursele elevilor sunt înghețate la același nivel.
- Studenţii (învăţământ cu frecvenţă la universități acreditate) beneficiază de tarif redus cu 90% doar pe ruta dintre casă și orașul în care au loc studiile. Măsura se aplică și pentru transportul local în comun și cu metroul.
- Indemnizațiile pentru persoanele persecutate politic în comunism, pentru invalizi, veterani de război, văduve de război și cele acordate membrilor Academiei Române, Academiei Oamenilor de Știință din Româmnia, Academiei de Științe Medicale din România sunt mențin la același nivel.
- Indemniația de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat, care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, va fi introdusă din 2026.
- Impozitul pe dividende distribuite începând cu 1 ianuarie 2025 va crește la 10%, de la 8% cât era la finalul anului 2024.
- Sunt eliminate facilitățile de care beneficiază angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară.
- Plafonul pentru microîntreprinderi va fi redus de la 500.000 de euro în prezent la 250.000 de euro în 2025 și la 100.000 de euro începând cu 1 ianuarie 2026.
- Este reintrodus impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcției (așa numita taxă pe stâlp).
- Subvenția alocată partidelor politice se diminuează cu 25% față de nivelul acordat în anul 2024.
- Cuantumul contribuţiei lunare pentru personalul neclerical rămâne la fel ca la finalul anului în curs.
- Sportivii vor avea parte de aceleași rente viagere ca în 2024.
Măsurile fiscale erau așteptate abia din martie 2025, așa cum prevede calendarul din planul fiscal pe șapte ani cu Comisia Europeană, conform Profit.ro. Mai mult, guvernul nu a prezentat noile măsuri sindicatelor și patronatelor, cu care s-au întâlnit sâmbătă.
În acea întâlnire, liderii sindicatelor și patronatelor au avertizat membrii Guvernului că indexarea pensiilor cu inflația va duce la tensiune socială și proteste. Reprezentanții Cartel Alfa au anunțat deja proteste.
Studenții sunt nemulțumiți că noua ordonanță le limitează călătoriile gratuite doar între centrul universitar și localitatea de domiciliu și că le îngheață bursele.
Întrebat despre măsurile criticate de studenți, noul ministru al Educației, Daniel David, a spus că „România are un deficit bugetar foarte mare, care, dacă nu este redus, îi împiedică dezvoltarea și o pune la risc”.
De asemenea, sâmbătă, liderii coaliției au decis decis datele pentru noile alegeri prezidențiale: 23 martie (primul tur) și 6 aprilie (al doilea). Conform surselor guvernamentale, aceasta este cea mai probabilă variantă.
Calendarul alegerilor urmează să fie adoptat în prima ședință de Guvern din ianuarie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.