Linkuri accesibilitate

Incendiu într-un un parc de distracții din India


Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, 25 mai, într-un parc de distracții din vestul Indiei.
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, 25 mai, într-un parc de distracții din vestul Indiei.

Cel puțin 24 de oameni - cei mai mulți dintre ei, copii - au murit sâmbătă (25 mai) într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracții din statul Gujarat, din vestul Indiei, declară surse guvernamentale citate de Reuters.

BBC vorbește despre 22 de oameni decedați la sala de jocuri, iar AFP - despre cel puțin 16.

Echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori, dar, spune primarul din Rajkot, numărul victimelor va crește cu siguranță.

Mai mult de 300 de oameni erau în clădirea cu două etaje în momentul izbucnirii focului.

„Au rămas blocați înăuntru, pentru că o structură temporară ridicată acolo a căzut chiar lângă intrare”, a spus un pompier citat de AFP.

Iar flăcările, a adăugat acesta, s-a extins repede, fiind vorba despre materiale inflamabile. De altfel, în imaginile transmise de la fața locului se poate vedea o structură metalică contorsionată.

Aciperișul ars al parcului de distracții din Rajkot - India.
Aciperișul ars al parcului de distracții din Rajkot - India.

„Ne concentrăm acum pe operațiunea de salvare. Ne vom asigura că vor fi luate toate măsurile împotriva celor responsabili”, a declarat primarul Nayana Pedhadiya.

Imaginile difuzate de televiziunile locale arată o coloană uriașă de foc care a cuprins întreaga zonă de jocuri și nori groși de fum deasupra. Un polițist a declarat că unele trupuri erau deja carbonizate.

Premierul indian, Narendra Modi, a scris pe rețeaua de socializare X că administrația locală le va asigura asistență celor afectații. „Sunt extrem de mâhnit de ce s-a întâmplat la Rajkot. Gândurile mele merg către cei care și-au pierdut rudele”, scrie Modi.

O echipă specială se ocupă de investigație și, după cum afirmă presa locală, două persoane au fost deja reținute.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG