În cele din urmă, confruntat cu primele greve masive, care pun o altă problemă decât cea a manifestațiilor din stradă, Aleksandr Lukașenka a anunțat luni, forțat, că ar fi până la urmă gata să împartă puterea. Rivala sa, Svetlana Țihanovkaia, postase duminică pe Youtube, din Lituania în care s-a refugiat, un mesaj video în care insista că și ea e gata să devină liderul națiunii.
Dar, cum o scrie în Rusia Moskovski Komsomoleț, Lukașenka a spus în același timp că noi alegeri ar putea avea loc numai „peste cadavrul său” și a insistat că pentru a împărți puterea este nevoie de o modificare a constituției, altfel zis de un referendum național. Organizarea de noi alegeri rămâne însă principala revendicare a opoziției, cum o amintește, într-un interviu cu cotidianul francez Le Figaro, Maria Kolesnikova, singurul membru al trioului feminin ce conduce opoziția care se află încă la Minsk.
Este limpede însă că Lukașenka nu se aștepta ca muncitorii de la fabrica lui de tractoare preferată să-l întâmpine ieri cu strigăte de: «Лукашэнка, сыходзь!» «Lukașenka, pleacă!», scenă umilitoare, transmisă în direct la televiziunea națională.
La Londra, The Guardian descrie cum Lukașenka a fost zguduit în acel moment și cum a început să tremure când muncitorii de la fabrica lui model l-au huiduit și i-au strigat și „Mincinosule”!
Tot la Londra, The Times pune întrebarea dacă Putin intenționează într-adevăr să-l salveze pe Lukașenka. Este limpede că Putin dorește să recupereze Belarus, însă nu e clar dacă existența lui Lukașenka nu stă de fapt de acum înainte în calea acestui lucru.
La fel consideră și La Repubblica, în Italia: Putin și Lukașenka se urăsc, dar au nevoie unul de altul.
Ce scrie stânga europeană
În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) subliniază într-un articol-analiză această evoluție politică ce i se pare demnă de atenție: stânga germană se declară fără echivoc împotriva lui Lukașenka.
Asta e de comparat cu aceea că în Est, nu doar Igor Dodon al Moldovei, dar până și reformistul Nikol Pașinian al Armeniei îl felicitase deîndată pe Lukașenka pentru „câștigarea alegerilor”.
În Germania, așadar, vicepreședintele Linkspartei Andrej Hunko a ținut să precizeze că stânga germană nu îl sprijină pe Lukașenka, el adăugând și că alegerile din 9 august au fost pline de nereguli. Cum o rezumă conservatorul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), partidul Die Linke caută să evite să dea impresia că atunci când vine vorba de regimurile autoritare din fostul bloc comunist stânga germană ar da dovadă de complezență. Pe deasupra, ironizează FAZ, durul stângist Hunko are nevoie să mai șteargă din impresia neplăcută lăsată de călătoriile sale anterioare, în vizită prin Donbasul ucrainean ocupat de ruși, sau la curtea venezuelianului Maduro.
La fel, Tageszeitung (TAZ), cotidianul stângii intelectuale radicale berlineze, abordează frontal chestiunea dezinteresului stângii occidentale față de Bielorusia (Weißrussland): „Când în Turcia jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, sau simpli cetățeni sunt închiși, deoarece opiniile lor nu-i convin președintelui, se iese în stradă în Köln, München sau Berlin. Dacă un cetățean negru din SUA este ucis de un ofițer de poliție fără niciun motiv, atunci oamenii de la noi cer încetarea violențelor rasiale. E foarte bine asta. Solidaritatea internațională se caracterizează prin aceea că funcționează dincolo de granițe. Dar din păcate acest standard nu se aplică tuturor. Când în Belarus (Weißrussland) sunt falsificate alegeri și ies sute de mii de oameni în stradă, la noi nu mișcă nimeni. Am rămas cu mentalitatea înfruntării blocurilor militare est-vest de acum 30 de ani.”
„Săracă, neimportantă și necapitalistă”
Belarus, constată cu amărăciune stângistul TAZ, e percepută ca nemeritând să te ocupi de ea: este „săracă, neimportantă și necapitalistă” (arm, unwichtig, unkapitalistisch).
Și în Franța, cotidianul Partidului Comunist, L'Humanité, pune întrebarea ce se va întâmpla dacă Putin îl abandonează pe Lukașenka. L'Humanité evocă structurile privilegiate dintre cele două țări și legăturile care n-au încetat să se strângă din 1999 încoace. Există un tratat de uniune între ele, Rusia și Belarus au creat o adunare parlamentară, un comitet executiv și un consiliu de miniștri comun… În 2014, cele două țări au lansat Uniunea Economică Euroasiatică, la care au mai aderat Armenia, Kazahstanul și Kirgizia. Lukașenka, analizează L'Humanité, mizează mult pe asta, sperând să obțină ajutor militar. Economic, Belarus beneficiază masiv de această uniune economică, cumpărând petrol rusesc fără taxe, pe care îl revinde în Europa, ceea ce-i permite să realizeze anual un beneficiu de 360 de milioane de euro.
Că Putin rămâne însă doar “călduț” (tiepido) și deloc înclinat să-l salveze pe Lukașenka o scrie și în Italia ziarul stângii radicale Il Manifesto.
În Spania, cotidianul republican Público amintește că Uniunea Europeană a calificat alegerile din 9 august drept “frauduloase” și că șeful diplomației UE, spaniolul Josep Borrell, a numit „tratament inuman” condițiile din centrele de detenție în care au fost ținuți manifestanții.
Celălalt mare cotidian al stângii anti-monarhiste spaniole, El Diario, îl citează pe directorul postului de radio rusesc de opoziție Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, care conchide că Rusia are într-adevăr nevoie de Lukașenka, însă de un Lukașenka slăbit și dependent de ajutorul Moscovei.
Președintele Consiliului European Louis Michel a convocat, pentru miercuri la prânz, o reuniune video a celor 27 de lideri ai UE, pentru a discuta situația din această țară și măsurile de luat. În același timp, premierul Albaniei, Edi Rama, a cărui țară deține actualmente președinția rotativă a OSCE, a propus să medieze între putere și opoziție.
Juan Carlos, regele Plus Ultra
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a fost regăsit în Abu Dhabi. Tot republicanul El Diario, comentând comunicatul casei regale spaniole, care confirmă că fostul suveran se află încă de pe 3 august în Emiratele Arabe, scrie că Emiratele sunt „un paradis pentru Juan Carlos și un coșmar pentru dizidenți”. Emiratele Arabe, amintește El Diario, sunt o monarhie absolută, care a jucat un rol decisiv în războaiele din Yemen și Libia.
Cu toate astea, cum o scrie El Pais, guvernul de la Madrid confirmă că fostul rege se va întoarce în țară dacă va fi chemat de justiție în ancheta de corupție și spălare de bani în care este urmărit, atât în Spania, cât și în Elveția.
Alții sunt mai sceptici. Cotidianul conservator și monarhist El Mundo scrie despre „răzbunarea lui Juan Carlos”, o răzbunare completă, minuțioasă, pe toată lumea, începând cu propriul său fiu, regele Felipe, și terminând cu guvernul.
„Negaționiștii inteligenței”
Traversăm o epocă în care, în ciuda atotprezenței informațiilor, mulți preferă să nu vadă o anumită realitate deranjantă. Realitatea condițiilor deseori inumane în care lucrează, de pildă, muncitorii din țările de est duși în vestul Europei la munci agricole sau în abatoare. Astfel, la München, Süddeutsche Zeitung oferă un reportaj despre condițiile extrem de dure în care lucrează românii pe o fermă de castraveți din Bavaria, unde mulți s-au îmbolnăvit de Covid-19 din pricina condițiilor de lucru și viață („Suntem tratați mai rău ca animalele”, declară un anume Vasile Stan), însă ei nu pot pleca de acolo, de cele mai multe ori chiar pentru că actele lor sunt în păstrarea patronului.
„Negaționiștii inteligenței” este titlul unui virulent comentariu în spaniolul El Diario despre manifestanții anti-covid, cum au fost cei câteva mii care au ținut un miting duminică în Madrid. Sigur, peste 21,6 milioane de cazuri în lume și 775.000 morți ar trebui să dea de pământ cu argumentele celor care au manifestat în Madrid în ciuda riscului sanitar. Dar e adevărat, admite El Diario, că pandemia trage după sine un snop de contradicții. De exemplu: „nu e nicio logică în a limita reuniunile sociale la 10 persoane, în vreme ce la școală avem 25 de copii în fiecare clasă. La fel: am impus un veto culturii, dar ne înghesuim în transporturi și restaurante.”
Pentru a lupta însă împotriva „negaționiștilor inteligenței”, cotidianul progresist spaniol propune folosirea mai multor imagini, ca pe pachetele de țigări, cu oameni întubați pe gură, zbătându-se să rămână în viață.
În sfârșit, rămânând la pandemie, tot în Spania, La Vanguardia, din Barcelona, se amuză pe seama faptului că expertul vedetă Fernando Simón, comunicatorul șef al guvernului în chestiunea Covid-19, a comis un lapsus revelator atunci când, vorbind despre posibilele vaccinuri în curs de dezvoltare în diferite țări, el a spus „Uniunea Sovietică” în loc de Rusia. Un aer de déjà vu plutește pe întreaga planetă.
Facebook Forum