Linkuri accesibilitate

Cazul guvernatorului Ralph Northam


Cazul guvernatorului statului Virginia, Ralph Northam, stârnește pasiuni în America

Statul Virginia îl are guvernator pe democratul Ralph Northam. În cursul zilei de vineri, a fost dată la iveală o fotografie de pe pagina sa de sfârșit de an, de la Universitatea unde a studiat medicina, care înfățisează două personaje: unul cu fața colorată în negru – ceea ce reprezintă o insultă pentru comunitatea negrilor americani – și un altul, îmbrăcat în uniforma organizației rasiste Ku Klux Klan.

La puțin timp după aceea, guvernatorul a postat un mesaj în care își cerea scuze pentru a fi apărut în ipostaza respectivă, fără însă să precizez, care dintre personajele respective fusese. În contextul respectiv, numeroși politicieni democrați au cerut demisia imediată a lui Ralph Northam, iar asta părea să se întâmple. La o zi după aceea însă, lovitură de teatru.

Guvernatorul a apărut la o conferință de presa, negând că ar fi fost unul dintre cele două personaje din poze, mai mult decât atât, arătând că nu a avut cunoștință despre albumul respectiv și nu știe care este proveniența fotografiei.

El a spus tot atunci că motivul pentru care știe că nu a fost în fotografia respectivă este că își aduce perfect aminte de o alta ocazie, când, în același an, pe când avea 25 de ani, și-a innegrit fața când a participat la un concurs de dans la San Antonio, în Texas. În noile condiții, principala întrebare a fost una de credibilitate.

Ralph Northam susține că la început și-a dat seama de gravitatea situației și a decis să aibă o intervenție publică, deși impulsul său inițial a fost că nu este nici unul dintre personaje. De ce a recunoscut că a fost însă, în prima sa intervenție, ramâne neclar. Discuții cu familia și cu fost colegi de facultate par să-l fi dus la a doua intervenție publică, în care a spus că nu demisionează, pentru că nu apare în fotografie.

Există aici doua posibilități. Una este că guvernatorul minte, că a nascocit o explicație plauzibilă, pornind de la premisa că, în atmosfera politică din America zilelor noastre, adevărurile sunt relativizate și publicul pare să înghită minciuni dacă vin de la cei pe care-i sprijină. Până nu demult, teoria în consultanța politică era că minciuna nu te duce departe, ilustrarea fiind Bill Clinton și cazul Monika Lewinsky. Președinția Trump pare să modifice această idee. Dar există și o altă variantă a acestei situații, cazul în care Ralph Northam nu este în respectiva fotografie și, într-adevar, nu a știut despre album. Puțini par să ia în considerare această ipoteză. Ei aduc argumentul că el a recunoscut că și-a innegrit fața, într-o altă împreujare, când se îmbracase în Michael Jackson pentru un concurs de dans.

Există mult mai puține voci, ce e drept, care se întreabă dacă guvernatorului nu trebuie trebuie să i se acorde – în acest al doilea caz – privilegiul de a demonstra că s-a schimbat și că nu este rasist. Deocamdată, Ralph Northam rămâne în funcție. Dar presiunile ca el să demisioneze se întețesc.

XS
SM
MD
LG