Cu toate acestea, scăldatul în ape cărora nu li se vede albia nu reprezintă nici pe departe ceva inofensiv, spun înotătorii profesioniști cu care Europa Liberă a discutat.
Pentru ei e limpede: nici măcar un antrenor de înot și niciun înotător profesionist nu s-ar aventura în astfel de ape, pentru că nu ar face față pericolului, tocmai pentru că nu poți ști ce ascunde albia lor câtă vreme nu este accesibilă văzului.
Înotătorii profesioniști cunosc apa și spațiul în care aleg să înoate, o respectă și, tocmai de aceea, apa nu-și ia tributul în vieți umane, spun ei. Este o atitudine care ține de cunoaștere și de responsabilitate deopotrivă. Fie că e vorba de râuri, iazuri sau de marea cea mare.
Cinci adolescenți din Bahna, județul Neamț, cu vârste între 14 și 18 ani au murit duminică înecați în Siret, pe raza localității Cotu Grosului din Filipești, județul Bacău. Se aflau la scăldat cu alți doi tineri care au fost salvați de pe mal de un al treilea care le-a întins un băț și un prosop. Unii dintre cei înecați nici măcar nu știau să înoate.
Scoși pe rând din apă de trupele ISU după trei ore de căutări de-a lungul albiei râului, cei cinci copii nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Un localnic, intervievat de televiziuni, susține că s-ar fi întâlnit cu ei pe drum și că i-ar fi avertizat că din albia râului se excavează zilnic pietriș, iar o altă localnică susține că toți cei din zonă știau cât de periculoasă este apa exact din acest motiv. Și atunci de ce au fost lăsați copiii la scăldat? Nici măcar nu erau din Cotu Grosului (comuna Filipești/Bacău), ci din Bahna, județul Neamț, aflată la 12 kilometri de locul finalului tragic.
Unchiul unuia dintre copii spune că s-ar fi îndurat să-i lase după îndelungi rugăminți pe doi dintre ei, frați; mama lor fiind plecată la muncă în străinătate.
„Nu știau să înoate. N-am crezut că are să fie chiar așa”, a declarat bărbatul venit la fața locului în timp ce frământă neputincios între mâinile masive una dintre bicicletele copiilor, rămase pe mal.
Viceprimarul localității Bahna/Neamț, de unde proveneau copiii, a cerut să fie declarată o zi de doliu în localitate.
Și cam atât.
Bilanțul verii
O simplă trecere în revistă a cazurilor de înec din ultima vreme denotă teribilism, inconștiență și ignorarea totală a pericolelor la care se expun tinerii. Cei mai mulți sunt adolescenți, unii dintre ei fugiți de acasă pentru un scăldat, într-o aventură care pare palpitantă, cei mai mulți fără măcar să știe să înoate.
Alții mor împreună chiar cu adulții care i-au dus la înot.
- 25 iunie – Un adolescent de 16 ani se îneacă în râul Jiu.
- 29 iunie – Doi adolescenți, de 13 și 15 ani, plecați de acasă fără știrea părinților, unul din Neamț și altul din Iași, se îneacă în lacul Cicadaia din comuna Belcești, județul Iași.
- 16 iulie – Un tată din Hunedoara moare înecat în râul Mureș după ce intră să-și salveze fiul de 12 ani, care n-a mai ieșit din apă.
- 17 iulie – Doi adolescenți din Șendreni/Galați, de 14 și 15 ani mor înecați în Siret, prinși de un vârtej în râul umflat de ploile din ultimele zile care poate ajunge și la 20 de metri adâncime.
- 19 iulie – Un adolescent din Suceava, care nu știa să înoate, s-a înecat după ce a intrat într-un iaz cu peturi goale în mână pe post de colac de salvare. Când a ajuns în mijlocul iazului unde apa avea 4 metri adâncime s-a panicat, a scăpat peturile din mână și s-a scufundat.
- 30 iulie – O mamă pleacă cu cei doi copii la scăldat în Motru, Cătunele, județul Gorj. După ce copiii dispar în apă, mama se aruncă după ei, dispare și ea, un bătrân de 80 de ani de pe margine intră să-i salveze, reușește să-l salveze doar pe cel mic, de 8 ani, pe care apucă să-l arunce pe mal, dar la următoarea descindere după mamă și fiu, moare și el. Unele relatări spun că ar fi fost chiar bunicul copiilor, alții doar un lucrător din zonă, care încă muncea la vârsta sa venerabilă și care nu a suportat să asiste nepăsător la sfârșitul celor trei.
Înotul la școală, o soluție?
În majoritatea cazurilor, găsirea trupurilor este făcută cu o mobilizare impresionantă de forțe: scafandri, bărci cu sonar, elicoptere. Bani, resurse, energie, timp. Folosite doar pentru a recupera trupuri fără viață, spre disperarea familiilor și, uneori, chiar a celor implicați în salvarea lor.
„Tatăl meu a fost scafandru. Nu o dată, ci de multe ori a scos copii mai mici sau mai mari din apă. Cel mai crunt a fost când, în anul de gratie 199...dupa Bac (pe care îl susținusem și eu), l-a scos pe băiatul care luase cea mai mare notă din județul Teleorman. Nu era om după astfel de intervenții, însă atunci a fost la pământ o vreme”, relatează Anca Ovidiu Stan pe rețelele de socializare.
Acestea sunt în general evenimente care zguduie comunitatea și, cu toate acestea, ele se reiau periodic după același scenariu, dacă nu în același loc în altele, marcate și ele cu vieți pierdute ca într-o hartă nevăzută a morții care se completează în fiecare vară; nevăzută și ea precum fundul apelor care-și pândesc victimele.
Cu toate acestea, nimeni, niciodată nu s-a gândit să facă din toate acestea experiențe strânse la un loc o hartă o lor, pentru a o prezenta copiilor în școli, autorităților locale, părinților, pe canalele de informare în masă, pentru educarea publicului, alături de recomandarea de a nu consuma zahăr și sare în exces. Pentru că, doar astfel există speranța că s-ar putea schimba ceva în atitudinea oamenilor. Pentru ca înotul, de ce nu, să ajungă să se predea în școli, alături de înotul utilitar, de salvare, ca materie de absolvire, așa cum se întâmplă în țările cu rată redusă a morții prin înec.
În România, cele mai multe dintre victime ale înecului nici măcar nu știu să înoate, cu excepția salvatorilor de circumstanță, care-și găsesc uneori și ei sfârșitul astfel.
Scăldatul devine, astfel, nu o exersare de aptitudini cum s-ar crede - deși avertismentele înotătorilor profesioniști nu lasă loc de dubiu cu privire la apele al căror fund nu se vede: nici măcar înotătorii de elită nu au ce căuta în ele - ci un pericol, o aventură al cărei final poate fi moartea.
România, pe locul trei în Europa la rata de mortalitate prin înec
România se află pe locul al treilea într-o statistică Eurostat care compară rata deceselor din țările membre UE cauzate de înec accidental și submersiune, cu 3,2 morți la 100.000 de persoane, în 2016, în creștere la 3,3 în 2018, când a fost făcută ultima statistică în domeniu, cu mult peste media UE de 1,1.
„Statisticile respective sunt bazate pe Clasificarea Internațională a Bolilor și a Problemelor de Sănătate Corelate și privesc decesele care au loc fie prin căderea într-o cadă, piscină sau surse naturale de apă precum lacuri, mări, râuri sau pârâuri. Pentru a se face comparații între țări, numărul de decese a fost standardizat să ia în calcul mărimi diferite și vârste”, specifică Eurostat.
Pentru antrenorul de înot Ovidiu Hopu există o strânsă legătură între numărul de decese prin înec și lipsa educației în domeniu din școală.
„Orele de înot se fac, dar nu sunt obligatorii în România, în timp ce în alte țări nu se trece clasa altfel. Eu aș sfătui toți părinții să-și dea copiii la înot. Mai degrabă ca educație sanitară, dacă vreți. Educație pentru viață. A ști să înoți înseamnă să te poți integra într-un mediu. Ar trebui ca toți copiii să învețe să înoate. Acolo unde există posibilitatea, pentru că nu avem bazine de înot peste tot, ar trebui ca orele de înot să fie incluse în cele de educație fizică”, spune Ovidiu Hopu, fost antrenor la Sport Club Bacău, care acum predă înot în mediul privat.
Modelele german și italian - în care înotul este disciplină de studiu în școală și nu treci clasa dacă nu absolvi cursul de înot - ar putea fi o explicație pentru rata extrem de scăzută a deceselor prin înot din cele două țări, spre deosebire de România care „ocupă un rușinos loc trei în Europa la înec”, spune antrenorul.
Antrenorul de înot Ovidiu Hopu: Dacă apa are curenți, oricât de bun înotător ai fi, ești ca o lavetă într-o mașină de spălat
De asemenea, copiii ar trebui instruiți să nu se scalde în locurile neamenajate, mai spune acesta, adică acolo unde cei mai mulți tineri își găsesc sfârșitul.
„Pentru cei care știu să înoate, se mai pot face și ore de înot utilitar, care presupune și salvarea de la înec sau cărarea obiectelor prin apă. Există așa ceva, dar nu este dezvoltat cum trebuie. Eu cu copiii pe care-i antrenez fac și înot utilitar după ce-i învăț să înoate: adică îi învăț să se tragă unul pe altul din apă. Pentru că nu te poți duce prin fața celui care se îneacă, pentru că te strânge de gât, el e disperat atunci și are o forță fantastică. Trebuie să-l iei de la spate, să-l liniștești și să-l aduci în siguranță pe mal.”
În ceea ce privește cazul adolescenților înecați la Cotul Grosului, acolo au fost mai multe cauze care au contribuit la finalul tragic, spune antrenorul.
„Dacă ai turbulențe, dacă ai curenți, oricât de bun înotător ai fi, ești exact ca o lavetă într-o mașină de spălat, cam așa se comportă apa cu tine, cam aceea e forța căreia trebuie să i te opui. Și înotătorii experimentați se feresc de ele. Și la mare, la fel. Credeți că degeaba delimitează salvamarul zona de îmbăiere cu geamanduri? Și nu-l ascultă nimeni pentru că nu mai e ce era odată, nu mai are nicio autoritate, are un rol decorativ, nu mai poate da amenzi, înainte chemai poliția și te amenda”, dezvăluie antrenorul. „E mai rău decât un lucrător social, deși salvează vieți”, spune Ovidiu Hopu.
Mesajul antrenorului este unul foarte simplu:
- Toată lumea să-și ducă copiii la înot.
- Să nu-și lase copiii în ape necunoscute, tulburi, care au curenți, în care nu cunoști fundul apei. Unde nu vezi fundul apei, e bine să nu sari, pentru că nu știi peste ce dai. Au fost accidente în care au dat cu capul în pietre, tocmai pentru că nu au cunoscut albia râului.
- La piscine, copiii să fie supravegheați, chiar dacă știu să înoate, pentru că e în firea copilului să nu conștientizeze pericolul, el are gustul riscului. Și mai ales adolescenții care, prin natura lor, sunt teribiliști.
„Întrebați orice înotător profesionist. Întrebați-l pe David Popovici, înotătorul nostru de top, adolescent și el, ce crede despre înotul în ape curgătoare și dacă el s-ar aventura”, a încheiat retoric antrenorul Ovidiu Hopu.
Marcel Bartic: La orele de educație fizică cineva ar trebui să-ți spună cum să nu ajungi pe fundul râului căutat de scafandri
Ceea ce s-ar putea învăța măcar după asemenea evenimente și ceea ce se poate interioriza și schimba în urma lor explică chiar un profesor.
„În copilărie, obișnuiam să merg la scăldat prin toate râurile posibile și imposibile de pe lângă Roman. Cel mai des mergeam să înot în Moldova și în Siret. Eram o droaie de puști teribiliști, care se aruncau unde era apa mai adâncă și vârtejurile mai mari. Ne aruncam la propriu. De pe maluri înalte, din salciile de pe mal sau direct de pe pod. Unii dintre noi am ajuns sa avem abilități de invidiat la rezistență sau măiestria săriturilor. Alții doar se înecau. Pur și simplu. Așa mi-am pierdut câțiva prieteni din copilărie. Aproape în fiecare an, unul dintre noi rămânea pe fundul râului. Nu învinovățesc pe nimeni. Pur și simplu, așa am crescut noi, în urmă cu treizeci de ani. În afară de părinții care ne țineau teoria că e periculos, nu ne-a zis nimeni niciodată nimic. La școală nici atât. De ce ar fi interesat școala ce făceam noi în timpul liber? Pe malul gârlei? De ce să fi făcut cu noi vreun profesor de sport educație! Căci da, educație se cheamă și ora aia de sport. Aia de n-o bagă nimeni în seamă. Și toată lumea crede că se rezumă la jucat mingea cincizeci de minute. Se cheamă educație fizică! Nu oră de sport. Pentru că toți avem nevoie de ea. Și nu, nu trebuie să faci performanță în sport ca să știi să ai o viață sănătoasă. Să faci mișcare constant și un regim alimentar sănătos. Sa nu ajungi pe la patruzeci de ani client fidel al farmaciilor sau clinicilor particulare.
Sau...
Să-ti spună cineva cum să nu ajungi pe fundul râului. Căutat de scafandri.
La Filipesti, județul Bacău, s-au înecat în Siret cinci tineri. Cinci. Aveau vârste cuprinse între paisprezece și optsprezece ani. Nici lor nu le-a spus nimeni nimic. Niciodată”, spune profesorul de istorie Marcel Bartic, director la Little London International Academy, din București pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, ora de educație fizică „ar trebui să fie cu totul altceva decât e acum prin școli. Și asta inclusiv din vina multora, care văd ora aia de sport doar ca o relaxare sau pierdere de vreme. Nu de puține ori, știu că e sacrificată pentru o oră în plus de matematică sau de română”, spune profesorul.
Antrenoul de înot Marius Grigore: Înotul este sportul care salvează vieți
Un alt profesor, dar de înot, Marius Grigore, președintele Asociatiei Municipale de Natație București (AMNB), managerul general al Bucharest Sport Club si Antrenor Coordonator Junior Swim, care predă înot de 20 de ani, spune că înotul este printre puținele sporturi care salvează și vieți și că ar trebui promovat ca sport de masă, la care să aibă acces oricine.
„Poate, cândva, cineva se va gândi ca toată lumea să aibă acces la înot, indiferent în ce condiții. Toată lumea trebuie să știe să înoate pentru că, repet, înotul este printre puținele sporturi care salvează vieți”.
Cât privește responsabilizarea față de pericolul scăldatului în zone neamenajate, antrenorul spune că educația de acest tip trebuie făcută chiar de de părinți, în prima parte a vieții copilului, și că părinții nu ar trebui să aibă pretenția de la nimeni, nici măcar de la autorități, să le educe copiii atâta vreme cât ei nu o fac.
„Din păcate, trăim vremuri în care nu mai avem timp pentru copiii noștri și, din păcate, realizăm asta când este prea târziu. Dacă avem pretenția ca alții, autoritățile să ne educe copiii, atâta timp cât noi nu o facem sau nu le suntem parteneri, clar avem o problemă. Educația se face în primii ani de viață.”
În ceea ce-i privește pe adulții care practică scăldatul în locuri neamenajate, antrenorul spune că aceștia nu sunt decât copiii de odinioară cărora nimeni nu le-a explicat pericolul la care se expun și că nu pot fi marcate cu „scăldatul interzis” toate râurile din țară.
„Ceea ce pot să vă spun este că înotătorii profesioniști se feresc să intre în apele cărora ei nu-i văd fundul, fiindcă ei știu ce înseamnă apa. Ei au un respect față de apă și sunt extrem de atenți. Educația, laolaltă cu aceste cursuri, trebuie făcute cât sunt mici, pentru ca ei să aibă capacitatea și dorința să învețe. Din păcate, noi nu mai avem timp pentru noi, darămite pentru copiii noștri și ne trezim doar când e prea târziu.”
Antrenorul spune că și înotătorii profesioniști fac cursuri de salvare iar manevrele sunt foarte stricte și nu pot fi practicate de oricine, tocmai de aceea ele trebuie învățate și predate odată cu orele de înot și de educație în care să li se explice tinerilor că scăldatul în locuri neamenajate duce la un singur final.
ISU: În iunie și iulie, 74 de persoane au murit la scăldat în zone neamenajate
În lunile iunie și iulie ale acestui an, peste 74 de persoane și-au pierdut viața la scăldat, ne-a comunicat maiorul Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Maiorul atrage atenția, însă, că ar putea fi mult mai multe cazuri, pentru că ISU nu centralizează decât cazurile la care intervine.
Temerea sa este că sunt mai multe cazuri. „Adică l-au găsit pe mal înecat și nu a fost necesară intervenția ISU ca să-l salvăm sau să-l scoatem.”
Oficialul ISU face un apel către toți cei care s-ar putea lăsa ispitiți de arșița verii pentru a se scălda în locuri neamenajate.
Intervenția de la Cotu Grosului - fotogalerie
Cazul tragic de la Cotu Grosului. Cinci adolescenți au murit înecați în Siret
„Suntem conștienți că zilele caniculare îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot. În multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă. Fiecare părinte trebuie să aibă în vedere siguranța copilului. Este foarte important să nu-ți pierzi copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Oricât de bine înoată copilul, nu aveți garanția că ceva rău nu se poate întâmpla. Explicați-le copiilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate și consecințele grave, uneori tragice, ale actelor de teribilism”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al pompierilor salvatori.
Pompierii de la serviciul de prevenire au câte un serviciu similar la nivelul fiecărui județ, care merg în școli, unde le vorbesc copiilor despre riscurile scăldatului în zone neamenajate.
„Dar nu e ca la incendiu sau inundație, unde nu poți preveni. Este o situație cunoscută de toată lumea și, în ciuda acestui fapt, oamenii merg la scăldat în locuri neamenajate, și nu vorbim doar de copii, și ajung în imposibilitatea de a se mai salva. Noi, însă, nu suntem responsabili de riscuri, de prevenire, ci doar de internveție. De exemplu, la nivelul județului Constanța, primăria este cea care angajează salvamari, care au atât rolul de a salva persoanele aflate în pericol de înec cât și de a preveni.”
Pe de altă parte, maiorul Adrian Marin spune că responsabilitatea administrării riscului nu e neapărat responsabilitatea cuiva: „e ca și cum te-ai îneca cu o bomboană și încerci să afli cine e responsabil”.
„Noi am promovat, întotdeauna, avertismente și măsuri de avertizare privind înotul în zone neamenajate, cât e de periculos înotul în zone interzise. Și cu toate acestea, iată, se întâmplă.”
Cât privește atitudinea individului, ea poate fi restrânsă la „Nu știau să înoate. N-am crezut că are să fie chiar așa”, după cum a spus unchiul a doi băieți înecați pe 1 august la Cotu Grosului.
„Pentru că noi nu credem că nouă ni se poate întâmpla, pentru că nu avem reprezentarea clară a responsabilității acțiunilor noastre”, spune maiorul Adrian Marin.
Pentru că creștem în spiritul idilic al operei lui Creangă și al experienței dintotdeauna din mediul rural, în care doar apa islazului sau a râului din comună poate ostoi arșița verii.
„La scăldat” nu este, însă, o operă idilică. Este o realitate care nu e pe deplin explicată și înțeleasă și care se încheie tragic. Și care i se poate întâmpla oricăruia dintre noi.
