Linkuri accesibilitate

Cazul Cumpănașu. Dosar penal in rem pentru incitare la ură și discriminare


România - Alexandru Cumpănașu, în campania electorală
România - Alexandru Cumpănașu, în campania electorală

Parchetul Sectorului 4 a deschis dosar penal in rem în cazul înregistrărilor lui Alexandru Cumpănașu pe rețeaua Tik Tok, pentru incitare la ură și discriminare.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem.
În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.
În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului.
Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție”,
transmit procurorii.

Articolul 369 din Codul Penal prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Alexandru Cumpănașu are peste 500.000 de urmăritori – mulți dintre ei copii și adolescenți – pe platforma socială chinezească TikTok, unde postează zilnic zeci de clipuri în care critică profesorii și sistemul de educație, cărora le adresează deseori cuvinte disprețuitoare. Mai mult, Cumpănașu are dese episoade în care țipă sau face aluzii cu tentă sexuală la adresa tinerilor.

Anchetatorii au verificat postările făcute de Alexandru Cumpănașu, fost candidat la prezidențiale, pe rețeaua Tik Tok, și cercetează discuțiile purtate de acesta cu minore de 15-16 ani și măsura în care aceste discuții intră pe teritoriul penal.

Cumpănașu a purtat mai multe discuții cu conotații sexuale cu mai mulți minori pe platforma TikTok, potrivit Aktual24. La una din minore a remarcat că este „destul de dezvoltată”, iar în alte discuții s-a referit la „dotările” sale naturale.

Cumpănașu are un cont intitulat „profu.online”, cu 450.000 de urmăritori, majoritatea adolescenți.

Ca și în cazul Alexandra, el se declară susținător al celor abuzați, în cazul de față elevii, împotriva abuzatorilor, adică profesorii, și le promite elevilor că îi va susține în instanță împotriva cadrelor didactice abuzive. Numai că în interacțiunile sale cu elevii, din proprie inițiativă sau provocat de adolescente, Cumpănașu depășește limita de la care discuția alunecă în vulgaritate și promiscuitate.

El a publicat până acum 2.300 de clipuri pe rețeaua de socializare chineză, familiară în special în rândul adolescenților.

Alexandru Cumpănașu a candidat la alegerile prezidențiale din 2019, folosindu-se de valul de emoție publică, creat în urma crimelor de la Caracal, una dintre victime fiind nepoata sa, Alexandra Măceșanu.

Cumpănașu a obținut 1,5% din voturi, având succes doar în județul Olt, cu precădere în Caracal și în satul unde locuia nepoata sa.

XS
SM
MD
LG