Prin această hotărâre se desființează posturile alocate la birourile președinților comisiilor permanente și câte un post de la Cancelaria președintelui și de la fiecare cabinet de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
„În termen de cinci zile de la adoptarea prezentei hotărâri, președintele Camerei Deputaților va nominaliza postul de încadrare pe durată determinată care se reduce la Cancelaria președintelui. În termen de cinci zile de la adoptarea prezentei hotărâri, fiecare vicepreședinte al Camerei Deputaților va nominaliza postul de încadrare pe durată determinată care se reduce din structura cabinetului său de vicepreședinte”, se arată în documentul aprobat de plenul camerei, potrivit Agerpres.
Hotărârea aprobată de Camera Deputaților mai stipulează că, în termen de maxim zece zile de la data adoptării, persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare vor putea solicita acordarea pensiei.
Potrivit proiectului de buget pentru 2025, aprobat de Guvern, Camera Deputaților primește cu 9% mai puțini bani decât anul trecut.
Reducerile de personal de la Camera Deputaților vin după ce acțiuni asemănătoare au fost luate și la Senat. Camera Superioară a adoptat luni, 3 februarie, reducerea numărului de posturi de la 796 la 618.
Reducerile de personal din instituțiile publice au loc în contextul unui deficit major al bugetului de stat, 8,6% în 2024, și al nevoii de reducere a cheltuielilor publice.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.