Linkuri accesibilitate

Calul troian Orbán, în „misiune de pace” la Putin. Ce vrea să demonstreze premierul maghiar prin vizita la Kremlin?


Președintele Vladimir Putin și premierul Viktor Orban.
Președintele Vladimir Putin și premierul Viktor Orban.

La doar câteva zile după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului European, premierul Viktor Orbán a mers la Moscova pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin. Enervarea liderilor UE e maximă, pentru că nu e clar cât de departe poate împinge Orban susținerea lui Putin.

Viktor Orbán, un critic al ajutorului militar occidental acordat Ucrainei, cunoscut pentru relațiile apropiate cu Vladimir Putin – căruia nu o dată i-a servit mingile la fileu – este considerat un cal troian al Rusiei în UE și NATO.

Un cal troian de dimensiuni ceva mai mari de când a preluat președinția rotativă a Consiliului European, rol pe care ar vrea să-l interpreteze după propria partitură, una care nu o reprezintă însă pe cea a instituției în fruntea căreia a ajuns.

În vizită la „prietenul” Vladimir Putin

Un prim exemplu: s-a dus la Moscova într-o așa-zisă „misiune de pace”, în legătură cu războiul din Ucraina. „După Kiev, la Moscova. A doua oprire a misiunii de pace”, a scris Orban pe Facebook.

O pace așa cum o vede și o vrea liderul de la Kremlin și de care nici Ucraina, nici Uniunea Europeană nu vor să audă.

Profesorul de relații Internaționale Valentin Naumescu spune pentru Europa Liberă că Orbán își face mai departe jocul și că vizita la Kremlin e o sfidare la adresa Uniunii Europene.

„Arată că după ce a preluat președinția Uniunii se duce și se întâlnește cu cine dorește el și nu-i pasă ce cred celelalte state membre. Orbán își face mai departe jocul lui binecunoscut, arată mai degrabă publicului intern maghiar că nimeni nu-l poate opri și că face în continuare ce vrea”, ne spune profesorul Naumescu.

Liderii UE, furioși și îngrijorați

Acesta este și motivul pentru care liderii UE au pus apăsat lucrurile la punct.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a spus că vizita președintelui maghiar în Rusia face parte exclusiv din relațiile bilaterale dintre Budapesta și Moscova, transmite AFP.

„Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat Josep Borrell.

Iar Charles Michel, președintele Consiliului liderilor UE, a declarat pe rețelele de sociale că „președinția rotativă a UE nu are mandatul de a se angaja cu Rusia în numele UE”.

„Orban nu reprezintă NATO la Moscova, ci propria sa ţară”, a spus și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă premergătoare summitului NATO de la Washington de săptămâna viitoare.

Dar are nevoie Orban de vreun mandat? Nu are. O spune însuși Viktor Orban: „Nu am nevoie de un mandat, deoarece nu reprezint nimic”

„Tot ce fac este să merg în locuri în care există un război sau amenințare de război care amenință Uniunea Europeană și Ungaria sau are o consecință negativă asupra lor și să pun întrebări”, a mai spus el, într-un interviu la postul de radio Kossuth.

Putin se folosește de Orbán

Dar chiar dacă de la vârful Uniunii i s-a transmis clar lui Orbán că întâlnirea cu Putin și discuțiile de la Kremlin nu au girul european, Putin profită intenționat de ambiguitatea creată de vizită.

Ungaria devine încet-încet singura țară din Europa care poate vorbi cu toată lumea.
Premierul Viktor Orban

De pildă, președintele Putin a afirmat că premierul Orbán a mers la Moscova și în calitate de reprezentant al Consiliului European, scrie agenția ITAR - TASS.

„Înțeleg că ați venit aici nu doar ca partener al nostru, ci și ca reprezentant al președinției dumneavoastră a UE”.

Putin a declarat că este gata să audă poziția liderului ungar cu privire la Ucraina și să primească de la Orbán o lectură a punctelor de vedere ale altor parteneri europeni.

„Ați venit să discutăm nuanțe despre Ucraina [...] Mă aștept să împărtășiți cu mine poziția dumneavoastră și poziția europeană […] Cunoașteți care sunt propunerile de pace”, a spus președintele Putin, potrivit Reuters.

Aceste propuneri înseamnă de fapt capitularea Ucrainei, cedarea celor patru regiuni anexate în mod ilegal și, evident, neaderarea la NATO.

Însă nici aceste așa-zise intenții de pace nu sunt reale, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). La summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Astana, Kazahstan, din 4 iulie, Putin a respins orice perspectivă de negocieri pentru un acord de încetare a focului.

A cerut în schimb demilitarizarea „ireversibilă” a Ucrainei ca o condiție prealabilă a unui astfel de acord. „Putin cere astfel Ucrainei să se predea efectiv înainte de orice încetare a focului”, spun experții ISW.

Profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu este de părere că, de fapt, liderul de la Kremlin nu acordă prea mare importanță Ungariei, despre care știe că e un „căluț”.

Din fericire, pe fond Ungaria nu va schimba orientarea și direcția politicilor UE
Profesorul Valentin Naumescu

„Ungaria e o pârghie mică, un căluț și nu înseamnă mare lucru, s-a văzut că atunci când liderii UE vor să adopte ceva, o fac chiar și cu opoziția lui Orbán.

Putin știe lucrul acesta, de aceea nu-i acordă de fapt o importanță foarte mare. Lui Putin i-ar fi trebuit un cal troian mult mai mare în UE, i-ar fi plăcut Germania, Franța sau Italia”, spune Valentin Naumescu pentru Europa Liberă.

Orbán nu poate aduce prejudicii majore UE, ci aduce doar prejudicii de imagine „foarte deranjante, umilitoare, desigur, care arată o anumită slăbiciune a UE”.

Pe 2 iulie, Orbán a vizitat capitala ucraineană Kiev, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și a sugerat ca Ucraina să anunțe imediat încetarea focului și să negocieze cu Rusia.

A spus apoi că, în calitate de prim-ministru al țării care deține în prezent Președinția UE, scopul său este pregătirea unui raport pentru Consiliul European privind posibilitățile de pace.

În octombrie anul trecut, Orbán s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin la un forum economico-politic la Beijing.

Rolul Ungariei

Preşedinţia rotativă a consiliului de miniştri al Uniunii Europene permite ţării care o deţine să controleze agenda reuniunilor celor 27 de state membre ale UE.

Make Europe great again

Înainte de preluarea mandatului, Viktor Orban a efectuat vizite în Germania, Italia şi Franţa pentru a vedea care sunt liniile roşii care nu trebuie depăşite”.

Obişnuit cu ieşirile teatrale, premierul ungar și-a ales pentru președinția Consiliului European un slogan împrumutat de la Donald Trump: „Make Europe Great Again”.

Pentru europeni nu sună prea bine, mai ales că fostul președinte SUA are șanse semnificative să câștige alegerile din noiembrie, iar Donald Trump a lăsat de înțeles în nenumărate rânduri că nu este un mare prieten al Europei.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG