4 decembrie 1989

Dimineață, la ora 9.20, Ceaușescu pleacă de pe Aeroportul Otopeni la Moscova. Era, de înțeles, prost dispus. Cu o zi înainte se încheiaseră discuțiile Bush-Gorbaciov la Malta. Gorbaciov îi scrisese lui Ceaușescu, chiar în timpul Congresului, ce intenționează să discute acolo. Mai mult, îl apostrofa ca un frate mai mare în legătură cu discursurile vituperante în legătură cu necesitatea condamnării pactului Ribbentrop-Molotov care, spunea Gorbaciov, deschideau cutia Pandorei. Tot în scrisoarea primită de Ceaușescu pe 23 noiembrie, Gorbaciov îi mai spunea și că nu e productivă criticarea țărilor prietene care găsesc de cuviință să facă reforme pentru că ar face concesii astfel economiei de piață liberă, capitalismului și, desigur, imperialismului. Gorbaciov i-a spus că discuțiile se vor concentra asupra problemei destinderii internaționale, destinderii atmosferei între cele două blocuri militare și trecerea la transformarea NATO și Tratatului de la Varșovia în entități defensive și, mai degrabă, politice. Încheia spunând că va organiza pe 4 decembrie o întâlnire la cel mai înalt nivel cu toți reprezentanții statelor semnatare ale tratatului și că Ceaușescu este binevenit să ridice acolo orice problemă găsește de cuviință. În răspuns, Ceaușescu îi spune că nu e de acord ca blocurile militare să devină entități politizate, ele trebuie să se dizolve, așa cum fusese stabilit. Apoi îi transmite (și o va mai face înainte de începutul întâlnirii celor doi) să nu discute probleme ale țărilor socialiste cu reprezentantul unui sistem care a făcut și face atâtea greutăți înaintării spre comunism. Ceaușescu spunea că în spatele mișcărilor de reformă și/sau înlăturare a conducerii monopartite comuniste din blocul comunist s-ar afla banii și interesele americane (în intimitate, îl credea vinovat și pe Gorbaciov). Pe de altă parte, cum s-ar putea înțelege cu Bush, reprezentantul imperialismului, fără a întina valorile socialismului? În ce privește întâlnirea de la Moscova, Ceaușescu spune că nu e necesară prezența la nivel înalt decât dacă Gorbaciov e de acord să discute chestiuni bilaterale. Ceaușescu ar fi fost dispus să trimită pe 4 decembrie pe cineva din guvern, pe Totu, pe Ștefan Andrei, mă rog, un personaj de rang secund și apoi să vină pe 5 decembrie el însuși la Moscova pentru discuțiile bilaterale. Gorbaciov nu a băgat în seamă nuanțele acestei agende de politică externă (Ceaușescu părea că vrea să stabilească el programul lui Gorbaciov) și iată, pe 4 decembrie dimineața Ceaușescu pleacă la Moscova. A fost o vizită scurtă, mai scurtă decât a celorlalți șefi de partid și de stat. S-a întors în aceeași seară, la ora 23. Dacă scădem șase ore dus întors, Ceaușescu și suita au stat la Moscova opt ore. Din relatările celor prezenți (Gorbaciov însuși vorbește despre asta în Memoriile sale) Ceaușescu ar fi vrut să discute despre o reuniune a tuturor statelor socialiste pentru a dezbate soarta lor (probabil pentru a-i înfiera pe deviaționiști). Întrevederea celor doi, cumva pe fugă și fără o agendă clară (participă prim-miniștrii Constantin Dăscălescu și Nikolai Rîjkov), este tensionată. În fotografia oficială, Ceaușescu se uită pieziș, cumva nesigur în camera fotografului în vreme ce Gorbaciov îl scrutează cu o privire oficială și cumva aspră. Ceaușescu le spune că el și ceilalți tovarăși apropiați sunt preocupați „de ce se întâmplă în câteva țări socialiste din Europa. Înțelegem perfecționarea, înnoirea, însă nu de aceasta vrea să vorbesc acum, dar forma în care se acționează pune foarte în serios în pericol nu numai socialismul, ci și existența partidelor comuniste din țările respective. Dacă se lasă să se continue acest curs se va ajunge la o situație foarte gravă.” Gorbaciov consemnează în Memoriile sale (apud Alesandru Guțu, 1989 Cronologie, p. 76) „Atunci m-am convins definitiv că Ceaușescu, pur și simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii”. Că alții s-au bucurat de atenția extinsă a liderului de la Kremlin o spune și lunga întrevedere cu Petăr Mladenov, cel care abia îl înlăturase de la putere pe Todor Jivkov în Bulgaria vecină și prietenă. Acesta a stat de vorbă a doua zi cu Gorbaciov despre reformele din Bulgaria și necesitatea continuării lor și ruperii cu trecutul reprezentat de cenușia administrație Jivkov. (vezi Memorii, Nemira, 1994)

Acasă, programul Elenei Ceaușescu este straniu. Are mai multe întrevederi și primirim unele banale, altele inexplicabil de lungi. Prima este fosta noră Poliana Cristescu cu care stă la taclale 25 de minute. Pe parcursul zilei îl vede în două reprize pe Iulian Vlad (prima dată dimineața, o oră, apoi după-amiaza, 25 de minute). De asemenea are două lungi întrevederi cu Curticeanu ( a doua durează aproape o oră), îl primește pe ministrul Educației Teoreanu tot aproape o oră. Cel mai mult stă cu Emil Bobu- o oră și trei sferturi, în finalul zilei, înainte de venirea lui Ceaușescu de la Moscova. Ce putea discuta atât Eroina muncii socialiste cu șeful Securității și cu ministrul de Interne? Greu de știu. Se pot face multe speculații. Despre informațiile referitoare la iminentele proteste? Poate despre măsurile de contracarare a posibilelor mișcări de stradă? Despre potențialele surse de pericol? De asemenea, cu Curticeanu, șeful cancelariei CC al PCR, de ce ar fi stat de vorbă aproape două ore? Vâna fantome prin dosarele de cadre? Potențiali trădători? Curticeanu ar fi trebuit să fie rezervat Cabinetului 1, el însă schimba deseori taberele și zăbovea ore în șir în Cabinetul 2. Este la fel de posibil ca aceste discuții să pregătească ședința CPEx care urma să aibă loc a doua zi. Probabil că nu vom ști niciodată ce s-a discutat atunci. Oricum, din perspectiva timpului, nu prea a contat.

La Pitești, informează Marin Ioniță de la România liberă, a avut loc Tribuna democrației socialiste. Este, cum se laudă Ceaușescu nu odată, una dintre multiplele forme de autoconducere, autogestiune și autocontrol de care dispun oamenii pentru a decide ce și cum să facă pentru a le fi mai bine. Oamenii sunt convocați la ora cutare, în sala cutare de la Consiliul popular municipal. Gheorghe Bortea, prim vicepreședintele Consiliului popular, spune că oamenii nu au nevoie de mai mult: nu le trebuie teme, agendă a întâlnirii, nici măcar să știe cine vine din partea oficialilor. „Importante sunt problemele care se pun în discuție și rezolvarea acestora.” La această întrunire au venit vicepreședinții de Consiliu, șefii de servicii și responsabilii cu probleme din cadrul consiliului, directori de la gospodărirea apelor, de la poștă, telefoane, din administrația piețelor. De partea cealaltă au venit oameni „care au simțit obligația civică de a participa, de a-și spune cuvântul, de a cere lămuriri” adică vreo două sute de suflete. Totul a fost un fel de continuare a Congresului la nivel local: primăria a prezentat o sinteză a propunerilor făcute la ultima întâlnire făcând și un bilanț ce, cum și cât s-a realizat, ce mai e de realizat și ce nu s-a făcut și de ce. După aceea „singurul punct rămas pe ordinea de zi (...) este dialogul viu, liber, neinhibat de niciun fel de reținere. Toți cei prezenți sunt însuflețiți de spirit civic, intervin în discuție „cu o deosebită maturitate a conștiinței civice” și toți vor să facă ore de muncă patriotică, să se sacrifice pentru comunitate. Probleme sunt nenumărate: acoperișuri sparte, subsoluri inundate, străzi desfundate, pubele debordând în stradă cu valuri de gunoaie, locuri de joacă părăginite, conducte de apă caldă sparte în mijlocul străzii, într-o iarnă care iar i-a prins pe toți pe nepregătite, fără lemne, combustibil, gaze. „Cetățenii semnalează, fac propuneri, persoanele cu funcții de conducere în diferite sectoare de activitate cer precizări, dau lămuriri, își însușesc soluțiile avansate și criticile făcute.” Chiar dacă multe rămân nerezolvate (din pricina anotimpului sau sărăciei) oamenii sunt mulțumiți de profilaxia de grup: „Tribuna democrației socialiste a devenit ceea ce trebuie să fie, o expresie a largului democratism, specific epocii pe care o trăim (...) Se poate spune că Tribuna democrației socialiste își îndeplinește rosturile pentru care a fost creată din inițiativa marelui strateg al construcției socialiste în țara noastră, tovarășul Nicolae Ceaușescu.” Strateg, expert în propagandă și expert în exorcisme în grup.

Ion Dascălu le mulțumește „din inimă dr. Fratea Liviu și colaboratorilor dr. Ontondo Cazimir, Tabacu Sorin și Crăciun Doina și întregului personal medical de la Spitalul Vitan Bârzești care m-au îngrijit și m-au redat familiei și societății.” De asemenea, doamna Diaconescu mulțumește „omului și medicului de omenie Carantino Angelo de la Spitalul de Pneumologie care cu multă competență și dăruire a îngrijit de soțul meu Diaconescu Constantin până la ultima clipă.”

De vânzare: „Videocasete înregistrate, colecție, convenabil. Cumpăr videocasete sigilate sau foarte vine înregistrate”; „Televizor Opera, televizor Sport, aspirator Buran, frigider Alka, stabilizator, aparat ras electric, mașină spălat, radiant infraroșii, reșou aragaz, covoare oltenești noi, căciuli, gulere blană, pat copil, pat pliant, piese Moskvici 412”; „Trabant 601 S/31 000 km, aparat foto Kiev, haină piele damă măsură 50, pătuț copil, calorifer electric, ulei termostat sigilat, diverse obiecte”; „Dormitor, bucătărie, scaune, covoare persane, aparatură lustre, vitrină, masă stil, mochetă, pantofi, cizmulițe lux noi, televizor tub lămpi”; „Bibliotecă, oglindă, glaswand, râșniță cafea, taburet sculptat, masă”; „Acordeon, televizor color defect, aparat sudură, linoleum, trompetă”; „Redresor auto, polizor, pompă zugrav, diapozitiv, benzi, egalizator, haină piele”; „Haină nutria 46-48, imitație astrahan 50, foen, set stomatologic casnic, toate noi, import, radio dublu casetofon 4 lungimi Sharp, orgă electronică 4 octave Casiotone, benzi magnetofon BASF, aparate filmat proiecție Bell-Howell, aparat lipit filme S8 2x8, videocasete BASF, TDK, televizoare românești alb-negru Național 1 și 3”

Se cumpără: „Videorecorder eventual player, ceas dublu afișaj antiacvatic, telefon memorie, oglindă panoramică auto”; „Păpușă veche cu cap de porțelan și ceas vechi stil epocă pentru birou sau perete”