Actualizare. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a spus înainte de Consiliul European de la Bruxelles că merge la discuții cu un mandat „care se bazează pe trei premise.”
„În primul rând, susținerea pentru creșterea rolului Europei în menținerea păcii pe continentul nostru. Asta înseamnă dezvoltarea pilonului european în NATO, în așa fel încât să aibă o greutate mai mare, și menținerea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii, pentru ca NATO să-și consolideze rolul de garant al păcii pe continentul nostru.
A doua premisă este de susținere a Ucrainei, în așa fel încât, până la încheierea unei păcii și la încetarea focului să existe condiții pentru ca frontul să nu se rupă, pentru că susținerea Ucrainei este, de fapt, o susținere pentru o stabilitate la granițele țării noastre și, indirect, este o susținere pentru pacea țării noastre.
În ultimul rând, susținerea pentru creșterea cheltuielilor de apărare, în așa fel încât, pe baza facilității care este propusă ca aceste cheltuieli să nu intre pe partea de deficit să ne putem susține industria națională de apărare, în așa fel încât să consolidăm și acest domeniu important.
Înainte de Consiliul European, Ilie Bolojan s-a întâlnit cu mai mulți lideri europeni.
Întâlnirile au avut loc înainte de reuniunea de urgență a Consiliului European de la Bruxelles.
„Am discutat despre modul în care România și Germania pot lucra împreună pentru a face UE mai puternică, mai rezistentă și mai sigură în contextul global actual. De asemenea, am subliniat importanța coordonării eforturilor noastre pentru a ne asigura apărarea și descurajarea. Am discutat despre oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul industriei de apărare”, a scris Ilie Bolojan pe rețeaua X.
Partidul de centru-dreapta condus de Friedrich Merz a câștigat recentele alegeri parlamentare din Germania și se află în negocieri de formare o coaliție de guvernare cu partidul de centru-stânga SPD.
Tot joi, președintele Ilie Bolojan a discutat cu președintele Partidului Popular European, Manfred Webber, potrivit unui alt mesaj al președintelui interimar.
„România este pregătită să acționeze alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru a găsi soluții rapide la provocările actuale. Oamenii așteaptă rezultate, iar noi trebuie să livrăm. Securitatea rămâne o prioritate absolută”, a scris Bolojan pe rețeaua socială.
Ilie Bolojan s-a întîlnit și cu premierul Poloniei, Donald Tusk.
„Împreună cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, am convenit să continuăm coordonarea ca parteneri strategici și aliați apropiați, precum și să sprijinim Ucraina și Republica Moldova.
(...) Ne-am aliniat pozițiile privind prioritizarea interesului strategic de consolidare a Flancului Estic, având în vedere amenințările venite dinspre Rusia”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.
Președintele interimar Ilie Bolojan participă joi la reuniunea Consiliului European convocată de președintele Consiliului Antonio Costa.
La reuniune, liderii europeni vor discuta despre planurile menite să dea un impuls militar semificativ țărilor membre ale blocului comunitar.
Întâlnirea are loc după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un program masiv de finanțare a apărării în Uniunea Europeană.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.