Linkuri accesibilitate

Bodog, fără imunitate | PNL cere o lege a răspunderii magistraților în aplauzele PSD


Senate, Florian Bodog, Bucharest , 19.04.2021
Senate, Florian Bodog, Bucharest , 19.04.2021

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a rămas fără imunitate. Senatul a votat favorabil solicitării DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale. S-au exprimat 98 de voturi „pentru", 24 „împotrivă" și o abținere. 

Senatorii i-au ridicat imunitatea lui Florin Bodog (PSD), fost ministru al Sănătății, după a doua încercare. O cerere similară a fost respinsă în 2019, când majoritatea în Senat era asigurată de social-democrați. Procurorii îl acuză pe fostul ministru că a permis ca o consilieră personală să încaseze un an salariul fără să se fi prezentat la serviciu.

Raportul Comisiei Juridice a fost pentru respingerea solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale.

„Florin Bodog rămâne colegul și prietenul nostru, mă rog pentru el și noi să aibă parte de un proces corect”, a spus liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, după care a completat: „a fost un ministru bun”. El a precizat că senatorii PSD vor vota solicitarea DNA. În legislatura trecută, Lucian Romașcanu avea altă opinie și nu a votat încuviințarea procurorilor.

Fostul ministru nu le-a cerut parlamentarilor să voteze împotriva începerii urmăririi penale, spunând că nu are nimic de ascuns și are încredere în justiție. Acum doi ani, Bodog le cerea colegilor din PSD să-l dea afară din partid, dar să nu voteze solicitarea DNA.

Senatorului PNL, Virgil Guran, a pledat pentru o lege privind răspunderea magistraților, deoarece „există abuzuri în justiție”. Momentul a fost aplaudat de senatorii PSD.

„Am văzut colegi acuzați de fraudă de milioane de euro, de licitații trucate, e bine dacă un ministru e acuzat doar că nu știu ce s-a întâmplat cu o consilieră”, a fost poziția liderului de grup al PNL din Senat.

El a continuat discursul spunând că „speră ca justiția să fie corectă, indiferent de cine a fost sau este Bodog”. Liberalii au votat pentru încuviințarea începerii urmării penale.

USR PLUS, UDMR și AUR au anunțat că votează solicitarea DNA.

Nu e comod că unul dintre colegii tăi e suspicionat că a încălcat legi și că trebuie să îți dai acceptul ca el să-și demonstreze nevinovăția. Nu suntem niște mimoze, trebuie să demonstrăm bărbăție. Vom vota pentru ridicarea imunității”, a spus senatorul AUR, Claudiu Târziu.

Florian Bodog le-a cerut colegilor din PSD, în urmă cu doi ani, să-l dea afară din partid, dar să nu voteze cererea DNA

Bodog: Nu am fost niciodată chemat la DNA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:50 0:00

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG