„Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă decizia abuzivă a Curţii Constituţionale a României (CCR) de a invalida candidatura domnului Călin Georgescu, în urma blocajului ilegal impus anterior de Biroul Electoral Central. Această hotărâre reprezintă un pumn în gura opoziţiei reale din România, a candidaţilor suveranişti şi o dovadă clară că interlopii politici care controlează statul român sunt disperaţi să îşi menţină puterea cu orice preţ”, a transmis AUR, într-un comunicat de presă.
AUR susține că „după ce au eliminat candidaţi pe bandă rulantă, celor care trag sforile nu le mai rămâne decât să interzică, în cele din urmă, desfăşurarea alegerilor prezidenţiale cu totul”.
Formațiunea mai transmite că „Se încearcă prin orice mijloace capturarea totală a puterii şi eliminarea oricărei opoziţii autentice la sistemul corupt întreţinut de PSD şi PNL timp de 35 de ani”.
Potrivit reprezentanţilor partidului, decizia finală privind susţinerea unui candidat pentru funcţia de preşedinte al României va fi luată în urma consultării cu Călin Georgescu.
„Ne dorim să existe un candidat suveranist autentic, nu un fals suveranist, impus de sistem. (...) Acesta nu este sfârşitul luptei noastre, ci începutul unei mobilizări fără precedent”, a mai transmis AUR.
AUR precizează că, începând de miercuri, 12 martie, va intra în grevă parlamentară alături de celelalte partide suveraniste.
„Nu ne vom opri până când democraţia şi dreptul românilor la alegeri libere nu vor fi restabilite. România trebuie să fie a românilor, nu a celor care se cred stăpâni peste acest popor”, a mai transmis AUR.
Măsurile anunțate de AUR vin după ce Curtea Constituțională (CCR) a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. CCR a luat decizia după Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Georgescu pe 9 martie, pentru că politicianul prorus nu „respectă condițiile prevăzute de lege”.
Grevă parlamentară reprezintă o formă de protest adoptată membri ai Legislativului, prin care aceștia refuză să participe la activitățile legislative obișnuite, cum ar fi dezbaterile sau voturile, pentru a atrage atenția asupra unor probleme politice sau sociale.
Greva parlamentară este o măsură extremă, folosită de obicei pentru a semnala nemulțumiri față de decizii guvernamentale, lipsa dialogului politic sau alte situații considerate abuzive.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.