Linkuri accesibilitate

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, reținut într-un dosar de corupție


Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a fost reținut de procurori pentru posibile acte de corupție în ultima zi de mandat.
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a fost reținut de procurori pentru posibile acte de corupție în ultima zi de mandat.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a fost reținut vineri de procurori, în ultima sa zi de mandat. El este acuzat de presiuni asupra directorului societății Hale și Piețe S.A. pentru a rezilia sau încheia contracte de închiriere a unor spații comerciale fără respectarea cadrului legal.

Alături de primar, au mai fost reținute alte trei persoane, printre care jurnalistul Cătălin Stavri, scrie News.ro.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a confirmat oficial reținerea celor patru persoane, dosarul incluzând acuzații de cumpărare și trafic de influență, șantaj și abuz în funcție. Volosevici, aflat la finalul celui de-al doilea mandat, nu a fost reales în funcție în cadrul scrutinului din 9 iunie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie-septembrie 2021, primarul ar fi exercitat presiuni asupra președintelui Consiliului de Administrație al Hale și Piețe S.A., o firmă deținută de Consiliul Local Ploiești.

Primarul ar fi cerut rezilierea și semnarea unor contracte comerciale într-o manieră care ar fi încălcat normele legale. Jurnalistul Cătălin Stavri, de asemenea reținut, este suspectat că ar fi pretins sume de bani pentru a interveni pe lângă primar în vederea facilitării unor contracte de închiriere de spații comerciale.

Totodată, o altă persoană reținută este acuzată că ar fi primit sume mari de bani pentru a interveni la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova în favoarea unei companii locale care să ducă la încheierea unui contract de prelucrare a apelor uzate în condiții avantajoase.

Reținerile au survenit după o serie de percheziții realizate joi de procurori împreună cu ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție și Jandarmeriei, atât la domiciliile celor implicați, cât și la sediile mai multor firme și la Hale și Piețe S.A.

Andrei Volosevici a fost senator și a mai fost cercetat și trimis în judecată de DNA, în alt dosar. În 2016 el a fost acuzat de abuz în serviciu, dar în 2022, instanța l-a achitat.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG