Linkuri accesibilitate

One-to-One | Ana Vișian, BestJobs: Creșterile salariale nu acoperă inflația. Românii trec la al doilea job


Ana Vișian spune că în zona de vânzări, retail, sunt foarte multe joburi și foarte mulți candidați, iar zona unde nu sunt suficienți candidați în piață e medicina. De asemenea, foarte greu găsești în România tehnicieni, specialiști construcții, instalatori, electricieni.
Ana Vișian spune că în zona de vânzări, retail, sunt foarte multe joburi și foarte mulți candidați, iar zona unde nu sunt suficienți candidați în piață e medicina. De asemenea, foarte greu găsești în România tehnicieni, specialiști construcții, instalatori, electricieni.

Ana Vișian, marketing manager BestJobs, spune în interviul pentru Europa Liberă că prețurile tot mai mari îi determină pe români să își găsească un al doilea job, part time, pentru a-și suplini veniturile. Mulți dintre ei cer promovare la locul de muncă și își dau demisia dacă nu o obțin.

Creșterile salariale de pe piața muncii nu acoperă inflația, spune Ana Vișian, iar angajații români au început să se agite pentru a-și găsi venituri suplimentare.

„Am observat creșteri salariale în destul de multe domenii, dar nu sunt creșteri reale, nu acoperă inflația, ceea ce e o problemă pentru angajat, care se agită să găsească soluții, să suplinească veniturile. Oamenii pleacă spre salarii mai mari sau trec la al doilea job part time”, susține aceasta.

Ana Vișian spune că tinerii sunt atrași de mirajul de a fi influenceri și de a crește rapid în domeniu. Zona online este o oportunitate pentru ei și au curajul să creeze în jurul lor comunități diverse și mari cărora să li se adreseze.

Principalele declarații, pe scurt:

  • Despre domeniile care-i interesează pe tineri: "Există acest miraj și oportunități în online, în zona marketing, influenceri. Sunt foarte mulți care își creează o comunitate pe o anumită temă, transmit mesaje, cum ar fi comunitatea de gaming, zona de activism, protejarea mediului, drepturi, zona de beauty. Pe lângă studenție, fac și asta. Zona online e mai bine valorificată de către tineri față de acum 2-3 ani";
  • Despre atitudinea față de eșec a tinerilor: "Trec un pic mai ușor peste eșec, pentru că sunt mult mai multe oportunități și reușesc să-și managerieze emoțiile mai ușor decât reușeam noi acum 10 ani. Atunci, când erai respins la un interviu, te urmărea ceva vreme feedback-ul respectiv. Ei reușesc să se replieze mult mai rapid. Se pot redresa rapid";
  • Despre domeniile căutate și cele cu foarte puțini candidați: "Vedem o activitate foarte mare pe zona de vânzări, fie directe, fie în zona de retail. Aici sunt foarte multe joburi și foarte mulți candidați. Medicina e zona unde nu sunt suficienți candidați. Lipsesc medici de specialitate, asistente, personal auxiliar. Foarte greu găsești și tehnicieni, specialiști construcții, instalatori, electricieni";
  • Despre ce fac oamenii pentru a ține pasul cu inflația: "Creșterile salariale de pe piața muncii nu acoperă inflația. Angajații se agită să-și suplinească veniturile. Vor promovare la locul de muncă și, dacă nu o obțin, caută un alt job mai bine plătit. Oamenii se gândesc și la al doilea job, part time, sau proiecte freelance, fac delivery, ridesharing, țin contabilitate, fac marketing, traduceri, legal, IT";
  • Despre creșterea domeniului IT: "În IT nu sunt niciodată suficienți oameni. Școala românească produce 8.000 de specialiști pe an. Or, cererea se duce până la vreo 20.000. Avem cerere foarte mare pentru intern, dar ei sunt vânați și pentru extern. Salariile sunt din ce în ce mai mari. Cei care fac reconversie profesională încep ca tester sau pe zona de customer support";
Interviu Ana Visian - despre cum arată acum piața muncii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00

Europa Liberă: Cum arată piața muncii în prezent, în România, cu un război care este aproape de noi și cu inflația în creștere?

Ana Vișian: Piața muncii e chiar într-o perioadă fulminantă, în care vedem foarte multe oferte de joburi deschise pe piață, oferte noi. Dacă ne uităm statistic, trimestrul acesta e undeva la 30-40% peste cel mai bun an, față de acum 3, 4 ani de zile.

Deci, este în creștere fulminantă și s-a menținut așa încă de la începutul anului. Începuse o creștere din ultimul trimestru al anului trecut, s-a menținut chiar și pe perioada verii, când știm că există sezonalitate, însă s-a ajuns la un volum foarte mare de joburi în piață. Se caută oameni pe toate domeniile.

Europa Liberă: Care este explicația? Oamenii vor să plece sau companiile au nevoie de noi angajați?

Ana Vișian: Companiile au nevoie de noi angajați. Pe piața muncii se deschid business-uri noi. În perioadele de criză nu doar se închid business-uri, ci se și deschid, și oamenii au nevoie de alți oameni cu care să pună pe roate lucrurile.

De asemenea, e vorba de oportunitățile din piață. Până la urmă, chiar dacă suntem lângă o zonă de conflict, se deschid noi oportunități pentru companii.

Se investește în România, sunt industrii în care vedem nume din afară, precum cea auto, de producție, sunt foarte multe joburi în direcția aceasta.

La fel, zona de sales, de vânzări. Până la urmă, comerțul este un domeniu care rămâne în expansiune, orice s-ar întâmpla.

Europa Liberă: Există dorință și din partea angajaților de a pleca de la locurile de muncă pe care le au, de a schimba jobul?

Ana Vișian: Există această tendință atunci când vorbim despre salarii mai mari, beneficii mai multe, pachete de beneficii mai extinse. Oamenii caută opțiuni pentru a le fi mai bine cu jobul lor, pentru a fi mai fericiți, mai bine plătiți, să aibă șanse de promovare.

Oamenii, chiar dacă nu vor să schimbe jobul acum, pentru că nu e o urgență și caută stabilitate, caută opțiuni în piața muncii, să vadă unde se încadrează mai bine, ce trebuie să facă să aibă un salariu mai mare.

Europa Liberă: Salariul este menționat încă de la început, în anunțul de angajare, pentru a ști omul dacă merită să încerce sau nu?

Ana Vișian: Oamenii se raportează la ceea ce știu și ceea ce văd. Ceea ce știu este propriul salariu, propriile cheltuieli, își fac planul cu ce și cum au nevoie și se uită după salarii mai mari.

Există tot soiul de variante în care să afli care sunt mediile salariale, însă angajatorii devin din ce în ce mai transparenți în ceea ce privește pachetul salarial și încep să-l afișeze în anunțul de angajare, ceea ce este foarte important.

Afișează un interval în care vor încadra persoana respectivă, în funcție de experiență, de locul în comanie, însă e un detaliu extrem de important pentru oameni, să se gândească dacă merg mai departe, dacă aplică, dacă e o oportunitate pentru ei.

Interviu Ana Visian - despre tinerii proaspăt absolvenți pe piața muncii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:14 0:00

Europa Liberă: Pentru tinerii care intră acum pe piața muncii, după pandemie și care, iată, au prins și războiul din Ucraina, cum e pentru ei trecerea de la facultate direct la un job, la un loc de muncă?

Ana Vișian: Cred că tinerii sunt cei care se adaptează cel mai rapid și cei care digeră informația, o asimilează și o înțeleg cel mai rapid, pentru că sunt ei digitalizați, au acces la informație instant, se pot informa instant despre o tendință, o companie, un curs, despre ceea ce au de făcut, adică se repliază cel mai rapid.

Sunt cei mai flexibili, poate și de aceea sunt cei mai doriți de angajatori, pentru că pot să-i integreze rapid și ușor în diverse joburi și departamente.

Nu e neapărat ușor nici pentru ei să înțeleagă încotro o apucă la începutul vieții. Până la urmă, vorbim de doi ani de pandemie, în care cei mai mulți au făcut practic trei sferturi din facultate de acasă, nu au trăit neapărat studenția și viața de student.

Poate nu au avut nici joburile specifice studenților pe care noi le avem în spate. Cu toții am început cu un internship, cu un job de curier, și poate fi un pic confuz. Dar, așa cum spuneam, ei sunt cei care se repliază și găsesc soluții cel mai rapid.

Tendința lor este de a avea stabilitate și independență financiară oferită, pe de o parte, unde se poate, de către părinți, o bursă, dacă ai reușit, dar, pe de altă parte, și de joburi part time.

În orașele mari, posibilitățile sunt foarte mari. Până la urmă, poți să faci o livrare câteva ore pe zi, să mai câștigi niște bani de weekend și de o vacanță sau de o carte.

Joburi part time în call center-uri sunt foarte uzitate de către studenți, mai ales, de exemplu, de cei care vorbesc limbi străine foarte bine.

Dar, de asemenea, există și acest miraj și oportunități în online, în zona marketing, influenceri. Sunt foarte mulți care încearcă această oportunitate ca un supliment la ceea ce fac zi de zi.

Își creează o comunitate pe o anumită temă, vorbesc către ea, transmit niște mesaje și e surprinzător că foarte mulți chiar sunt responsabili cu ceea ce transmit. Mă gândesc la comunitatea de gaming, sunt foarte mulți care, pe lângă job, pe lângă studenție, fac și asta. Sunt foarte mulți în zona de activism, de protejarea mediului, drepturi, zona de beauty.

Sunt foarte multe oportunități în zona de online pe care cred că le valorifică mai mult decât le valorificau înainte de acești 2-3 ani de pandemie.

Europa Liberă: Ei cred că ar putea crește mai bine, din punct de vedere financiar, în social media, în online, decât dacă s-ar angaja la o companie?

Ana Vișian: Poate nu este mai bine, ci este mai rapid și, pe moment, le rezolvă o problemă, însă nu se exclude zona de angajare. Până la urmă, îți trebuie stabilitate, îți trebuie o experiență despre care să vorbești mai târziu.

Sunt foarte mulți studenți care fac proiecte freelance, design, de exemplu, sau în zona de IT, traduceri, scriere de texte. Sunt destul de multe oportunități pe care le poți accesa în extra jobul pe care-l ai sau în extra studiile pe care le faci.

Europa Liberă: Față de acum 10 ani, 20 de ani, își mai doresc tinerii să se angajeze în timpul facultății?

Ana Vișian: Majoritatea spun că da, însă există și situații în care, poate, e o dilemă ‘de ce nu se angajează copiii ăștia în timpul facultății sau de ce nu se duc la un internship sau de ce nu fac un voluntariat care îi ajută la CV?’.

Dar, majoritatea spun că da, s-ar angaja în timpul facultății, poate nu din primul an, dar în al doilea, în vacanța dintre primul și al doilea, și s-ar duce către un job, cel puțin în part time.

Europa Liberă: Există o dificultate mai mare în a se integra pe piața muncii, după terminarea facultății, în rândul tinerelor sau în rândul tinerilor?

Ana Vișian: Cred că nu avem o problemă reală în discriminarea de gen, ținând cont că, până la urmă, în structura populației, sunt mai multe femei, există și o creștere masivă a absolvenților femei în facultăți tehnice, care au toate șansele să se angajeze.

În plus, companiile vin către noi cu cerințe care ne spun ‘hai să facem o campanie împreună să atragem mai multe femei inginer, mai multe femei în domeniul tehnic’.

E îmbucurător, sunt încurajate tinerele să vină către zona aceasta.

Europa Liberă: Care este calitatea pe care o doresc angajatorii la tinerele femei?

Ana Vișian: Pe de o parte, în companiile multinaționale, există politici interne la care trebuie să se alinieze, politici de procentaj în board sau în echipe.

Pe de altă parte, o să fiu un pic subiectivă, dar noi suntem și un pic mai serioase și mai muncitoare și tragem mai mult către echipe. Cumva, motivăm mai bine echipele.

Europa Liberă: Femeile strâng mai bine echipele în jurul lor?

Ana Vișian: Exact, dar acestea sunt lucruri subiective, e clar. Important este că nu vedem o discriminare majoră în direcția aceasta și vedem acțiuni și din partea companiilor tocmai pentru a încuraja și a atrage femeile și către domeniile tehnice.

Pentru că există mitul că în zona de economic, de profesii liberale, sunt mai multe femei specializate decât bărbați versus în zona aceasta mai tehnică, dar iată că ușor, ușor, se echilibrează.

Europa Liberă: Potrivit INS, rata șomajului printre tinerii de până în 24 de ani este de 22,8%. Care sunt domeniile în care e foarte greu să găsești un loc de muncă, tânăr fiind, și de ce?

Ana Vișian: Acest procent trebuie despărțit, pentru că în statistica aceasta se ia vârsta 15-24 ani. Or, până la 18 ani, e mai greu și chiar nu există neapărat în cultura noastră să lucrezi.

În orașele mari, cu siguranță nu este atât de mare procentul acesta. În orașele mici poate nu ai atâtea oportunități și de asta este și migrația către zonele universitare, orașe mari, unde să ai oportunități să muncești.

Acum, cu joburile remote, posibil să se mai tempereze acest procent. Ca tânăr student sau absolvent tânăr, la 18 ani, ți se cere experiență, or, experiență în muncă nu ai de unde să ai, nu ai lucrat până atunci, ai fost la liceu sau la facultate.

Sfătuim tinerii să aibă proiecte, să facă voluntariat, să găsească internship-uri, să desfășoare tot felul de activități, care pot fi documentate într-un CV. E important să spună despre ce au făcut, despre ce au învățat în școală, sunt foarte multe proiecte practice pe care le facem în școală, care pot fi trecute la experiență, poți să vorbești cu angajatorii despre ce ai învățat.

Deci, cumva ține foarte mult de cât de mult vrei tu să mergi într-un anumit domeniu sau să ai un anumit job. Chiar dacă nu ai experiență, cu toții începem de la zero, dar avem nevoie să credem în asta și să găsim bucățele în ceea ce noi facem pe care să le expunem.

Europa Liberă: Atitudinea față de eșec sau față de lipsa reușitei pe moment. Ce fac tinerii dacă nu își găsesc un job, în comparație cu tinerii de acum 10 ani?

Ana Vișian: Trec un pic mai ușor peste, pentru că sunt mult mai multe oportunități și cumva reușesc să își managerieze emoțiile de genul acesta mai ușor decât reușeam noi acum 10 ani.

Atunci, când erai respins la un interviu, te urmărea ceva vreme feedback-ul respectiv, însă reușesc să se replieze mult mai rapid, doar prin prisma faptului că există mult mai multe oportunități și opțiuni. Ei se pot redresa rapid.

Interviu Ana Visian - despre domeniile care merg foarte bine și cele care nu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00

Europa Liberă: Există domenii în care avem prea mulți candidați? În ce domenii avem prea puțini?

Ana Vișian: Prea mulți candidați am putea spune că nu există în niciun domeniu. Vedem, însă, o activitate foarte mare pe zona de vânzări, tot ce înseamnă vânzări, fie directe, fie în zona de retail. Aici sunt foarte multe joburi și foarte mulți candidați.

Sunt tipuri de joburi la care intri destul de ușor. Nu îți trebuie foarte mult experiență, te specializezi la locul de muncă, ai training-uri.

Zona unde nu sunt suficienți candidați în piață e zona ultra specializată: medicina. În medicină, e o lipsă totală de specialiști, medici de specialitate, dar și asistente, personal auxiliar.

Pe lângă faptul că nu avem pentru intern, se și exportă foarte mult. În timpul pandemiei am văzut o fluctuație foarte mare către exterior. Au venit cu salarii extrem de mari, oferte salariale și de relocare foarte mari.

S-au dus destul de mulți oameni. S-au gândit: ‘ok, ce fac? 3, 4 ani de zile mă duc și mă relochez acolo, câștig mai mult, mă întorc, văd ce fac apoi aici, în țară, poate se mai schimbă ceva aici’, însă, au început să crească și intern salariile în zona medicală, tocmai pentru a atrage candidati.

Tehnicieni, specialiști construcții, un instalator, un electrician, foarte greu găsești și asta pentru că școlile profesionale au scăzut foarte mult activitatea. Acum, cu noua lege de integrare în liceele normale, se va diminua posibil și mai mult. E greu să găsești oameni specializați în direcția aceasta. Cei care există sunt, la fel, foarte vânați.

N-o să ajungi un IT-ist super bine plătit în două luni de zile, dar poți să începi de undeva, să faci niște cursuri. Foarte mulți încep ca tester sau customer support în IT.

Vedem că, în construcții, se aduc oameni din afara României. Este un moment destul de complicat pentru noi, ca piață și ca dezvoltare, și uneori nici nu este mai ieftin decât dacă ai angaja români.

România este foarte cunoscută ca fiind un pol IT și o sursă de specialiști foarte buni în lume. În zona de IT nu sunt niciodată suficienți oameni.

Pe de o parte, școala românească nu mai produce atât de mulți specialiști în domeniu. Conform INS, înseamnă undeva la 8.000 de specialiști pe an. Or, cererea se duce până la vreo 20.000 pe an, ceea ce este o discrepanță foarte mare.

Și vorbim de cerere atât pentru intern, dar ei sunt vânați și pentru extern. Sunt foarte mulți români care lucrează din România, dintr-un oraș din România, pentru un proiect din Statele Unite sau la o firmă din Germania, cu salariul din Germania.

E universul care s-a extins cel mai mult, însă, din nou, faptul că nu sunt suficienți pe piață, faptul că e un domeniu extrem de bine plătit, și salariile cu care se tot plusează sunt din ce în ce mai mari, și este interesant și pentru ceilalți, care vor să facă reconversie profesională.

N-o să ajungi un IT-ist super bine plătit în două luni de zile, dar poți să începi de undeva, să faci niște cursuri. Sunt foarte multe școli de formare în IT. Foarte mulți încep ca tester sau pe zona de customer support în IT și învață ușor, ușor, au șansa să crească în echipă.

Interviu Ana Visian - despre creșteri salariale și job-uri extra pentru a ține pasul cu inflația
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00

Europa Liberă: Apropo de salarii, în contextul creșterii prețurilor, în contextul inflației în continuă creștere, vorbim și de tendința de a crește salariul pe piața muncii?

Ana Vișian: Da, am observat creșteri salariale în destul de multe domenii. Ne uităm în paralel și la datele INS. Creșterile salariale nu acoperă neapărat inflația, creșterile nu au depășit inflația, au fost până în procentul inflației sau egale, ceea ce nu înseamnă, până la urmă, o creștere reală, înseamnă o problemă pentru angajat și vorbim de agitația lui de a găsi soluții, totuși, să suplinească veniturile.

Pe de-o parte, din ce vedem în studii, foarte mulți se gândesc la o promovare la locul de muncă. Dacă aceasta nu este posibilă într-un timp util, se reorientează către un alt loc de muncă mai bine plătit.

Oamenii se gândesc și la al doilea job, part time, sau proiecte freelance pe care le pot face. Sunt foarte mulți oameni care, două, trei, patru ore după job, sau în weekend, fac delivery sau ridesharing, fac treabă în zona asta de taxi.

Sunt câteva profesii în care, într-adevăr, îți permiți să iei niște proiecte extra, cum ar fi în contabilitate. Poți să mai ții contabilitatea la două, trei PFA-uri sau firme ale cunoscuților. De asemenea, marketing, poți să mai faci o campanie pentru un business al unui prieten. Zona de traduceri, iarăși, zona de legal, IT-ul, aici poți să faci proiecte extra. Sunt variante să îți suplinești veniturile.

Interviu Ana Visian - despre ce face diferența între un tânăr care reușește să găsească un job repede și unul care nu reușește ușor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:31 0:00

Europa Liberă: Ce face diferența între un candidat tânăr care reușește să se angajeze rapid și un tânăr care nu reușește luni de zile? Ce îți poate spori șansele de a te angaja mai ușor?

Ana Vișian: În primul rând, să te pregătești, să își pregătească CV-ul cu tot ceea ce ar fi relevant pentru jobul respectiv, să te pregătești pentru interviul respectiv, să te documentezi despre companie, despre cu cine ai interviu, ce fel de teste vei primi dacă vei primi.

Poate, cel mai important, să nu renunți, să aplici în continuare și să ceri feedback, să te îmbunătățești, să rezolvi feedback-ul respectiv, să-l interiorizezi, astfel încât, la fiecare nou interviu, unde e cazul, să ai mai multe șanse de succes.

Companiile își doresc foarte tare tinerii în echipele lor. Cred că este un moment mai mult decât oportun pentru generația tânără să își croiască o carieră și să înceapă ușor, de undeva, să înceapă mult mai ușor decât poate începeam noi acum 10 ani, când era mult mai mare concurență pentru un job.

Interviu Ana Visian - despre nemulțumirile, frustrările, piedicile tinerilor la locul de muncă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:47 0:00

Europa Liberă: Care sunt nemulțumirile, frustrările generației tinere la locul de muncă? De ce își dau demisia de cele mai multe ori?

Ana Vișian: Sunt nealinierile cu echipa sau cu managerul. Ei sunt mult mai vehemenți decât generația noastră. Dacă nu le-a convenit un lucru sau nu au reușit să se alinieze pe un lucru, pur și simplu merg mai departe, se repliază.

Contează foarte mult pentru ei misiunea companiei și care este reputația companiei. Dacă compania are un eșec în zona de mediu, de exemplu, contează foarte mult pentru tineri.

Flexibilitatea contează foarte mult pentru tinerii din ziua de astăzi, flexibilitatea în mod de lucru, proiecte, comunicare, opțiunile pe care le au să-și desfășoare jobul, sunt mult mai dornici către partea aceasta, să aibă zona aceasta de înțelegere și flexibilitate.

De asemenea, învățarea multiplă, să aibă posibilitatea, fiind la început de carieră, să desfășoare mai multe roluri și mai multe proiecte, ca să își dea seama unde se potrivesc.

Europa Liberă: Care sunt atributele care le pot pune piedici la locul de muncă, în comparație cu generația care este mai în vârstă cu 10, 20 de ani? Ce anume le lipsește tinerilor?

Ana Vișian: Poate tactul și răbdarea, tactul de a comunica. Sunt mult mai abrupți în comunicare și mai direcți. Nu le convine ceva, spun pe față, pun cărțile pe față mult mai ușor și mai rapid decât am fi făcut noi.

Sunt mult mai înflăcărați și mult mai vehemenți în legătură cu lucrurile care nu le plac, nu le doresc, nu le văd bine.

Europa Liberă: Trăim o perioadă cu multă anxietate. Din experiența BestJobs pe piața muncii, ce anume ați recomanda tinerilor care acum încep să muncească?

Ana Vișian: În primul rând, să aibă răbdare, să nu renunțe, chiar dacă se întâmplă să nu găsească job, să se pună în valoare cu tot ceea ce știu și au la dispoziție și să fie atenți la tot pachetul pe care ți-l oferă un job, un angajator, dar, în același timp, să fie corecți față de disponibilitatea lor, de seriozitatea lor, de ceea ce știu ei să facă. Am zice, să nu ceară mai mult decât fac.

E o dilemă destul de mare și o discuție destul de des întâlnită, cer prea mult și poate nu oferă la fel de mult. Cumva să rămână în zona de fairness (n.r. corectitudine) cu ceea ce sunt ei, ce știu să facă. Lucrurile acestea cred că se reglează doar cu răbdare, în timp, și prin evoluția relației angajat-angajator.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 18 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

XS
SM
MD
LG