Linkuri accesibilitate

Aterizare de urgență a unui avion turcesc pe Otopeni după o amenințare cu bombă. SRI: Amenințarea nu se confirmă


Avion al companiei Pegasus Airlines.
Avion al companiei Pegasus Airlines.

O aeronavă turcească a companiei Pegasus Airlines, care plecase din Istanbul cu destinatia Düsseldorf a aterizat de urgență, luni, pe aeroportul din Otopeni după o amenințare cu bombă. La bord erau 184 de pasageri adulți, 5 copii și 7 membri ai echipajului.

Echipa SRI a fost informată de amenințarea cu bombă în jurul orei 17.40.

Informația a fost confirmată de SRI, la solicitarea jurnaliștilor. „Da, există o amenințare cu privire la o aeronava care a aterizat în siguranță pe aeroportul Otopeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea.

Amenințarea a fost transmisă din Turcia către turnul de control Romatsa, turnul a contactat pilotul, care este suveran pe timpul zborului și poate decide dacă aterizează de urgență sau nu, explică purtătorul de cuvânt al SRI. În acest caz a decis să aterizeze de urgență pe Otopeni.

„Echipa pirotehnică a SRI implementează procedurile specifice: pasagerii sunt debarcați, controlați, duși într-o zonă sigură, urmează controlul pirotehnic al tuturor bagajelor, ca ulterior să fie controlată din punct de vedere pirotehnic și aeronava”, a adăugat Marincea.

La orele 20.00 procedura de verificare era încă în desfășurare.

După aproape cinci ore de proceduri, SRI a transmis că „din punct de vedere pirotehnic, amenințarea nu se confirmă”.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG