Fiind sărbătoare, ziua națională a Franței, 14 Juillet, căderea Bastiliei, parte din presa scrisă franceză nu apare astăzi și a ieșit la paradă, ba până și Charlie Hebdo a apărut cu o zi mai devreme.
Charlie Hebdo nu scrie însă despre căderea Bastiliei, ci, sub titlul Până și polițiștilor le e rușine, se miră ostentativ că Emmanuel Macron a putut numi ministru de interne un om, Gérald Darmanin, care e anchetat în urma unei acuzații de viol.
Sigur, scrie Charlie Hebdo, în termeni strict legali, Darmanin, chiar dacă este acuzat, se bucură de prezumpția de nevinovăție. Dar în termeni de morală și de imagine publică situația nu stă deloc la fel. De ce atunci a ales Macron să numească un asemenea om controversat?
Concluzia din Charlie Hebdo este croită pe calapodul întortocheat al săptămânalului satirico-politic: Macron a făcut asta dinadins, urmând aceeași strategie și aceeași logică prin care a divizat până acum și a răsturnat toate mesele. „Pariul lui este că francezii doresc transgresiunea. Numirea lui Darmanin este una din transgresiuni, mai ales în aceste vremuri de puritanism ofensiv și de morală injectată în doze mari. /.../ Sigur, alegerea e riscantă, iar rezultatul incert. Dar arată dorința lui Macron de a funcționa potrivit unui amestec ciudat de rațiune consensuală și de joc la cacialma cu viitorul său politic.”
Una din ciudățeniile Franței fiind aceea că ministrul de interne este și ministru al cultelor, cotidianul catolic La Croix arată în ce fel noul ministru de interne Darmanin își ia rolul în serios, începând prin vizitarea unei sinagogi în Paris... dar La Croix nu menționează problemele lui cu acuzația de viol.
Give PiS a chance
Un președinte, două Polonii, este titlul editorialului din numărul din Le Monde cu data de astăzi, însă apărut deja ieri după-amiază. În Polonia, e confirmat că președintele conservator Andrzej Duda a învins în alegerile prezidențiale de duminică practic la limită, cu 51,2% din voturi.
Duda, sprijinit de partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS), l-a învins pe reformistul primar al capitalei Rafal Trzaskowski. Au fost alegeri pe muchie de cuțit, cum nu s-au mai văzut de la căderea comunismului, din 1989 încoace, iar până luni la prânz șansele păreau a înclina și de o parte și de alta. Alegeri care au revelat în același timp o societate profund divizată în două jumătăți greu de conciliat.
Duda a fost felicitat în această dimineață pe Twitter de Donald Trump, care l-a numit „my friend” și a calificat realegerea lui drept „istorică”.
În timpul campaniei, Duda atinsese la un moment dat chestiunea drepturilor LGBT și dăduse asigurări că nu are nimic împotrivă și că și el a avut odată „doi vecini homosexuali” și că „nu m-a deranjat deloc, erau oameni normali, care spuneau bună ziua și nu se purtau deloc provocator. Oameni cât se poate de drăguți și normali.” La Bruxelles, site-ul Politico ironizează pe marginea unor asemenea remarci forțate spunând că sunt echivalentul „prietenului evreu” cu care se laudă antisemiții.
A feeble for „foibe”
În Italia, La Repubblica scrie despre gestul, calificat și acesta de „istoric”, al președintelui Sergio Mattarella care s-a lăsat fotografiat mână în mână cu președintele sloven Borut Pahor, în apropiere de Trieste, în fața uneia din acelei foibe, gropile adânci sau puțurile de mină din munți, care au fost de la al Doilea Război Mondial încoace un subiect permanent de discordie între Italia și Iugoslavia, iar mai apoi între Italia și Slovenia.
Partizanii iugoslavi au comis în acea zonă, în văile muntoase din apropiere de Trieste, crime în masă împotriva italienilor, ale căror corpuri erau apoi aruncate în foibe, în puțurile adânci și greu de explorat din văile abrupte ale munților din regiune. Iugoslavia, iar mai apoi Slovenia, nu au recunoscut niciodată acele crime.
Mattarella și Pahor, lăsându-se astfel fotografiați ținându-se de mână, repetă iconografic celebra imagine cu François Mitterrand și Helmut Kohl în aceeași postură, simbol al reconcilierii franco-germane.
În Slovenia, la Ljubljana, cotidianul Delo vorbește despre asta chiar cu un supraviețuitor al acelei epoci, marele scriitor sloven Boris Pahor, în vârstă de 106 ani, născut la Trieste și care a trecut în război printr-un lagăr de concentrare nazist.
Politica dincolo de contabilitate
În vreme ce președintele Mattarella se afla în foibe cu omologul său sloven, premierul Giuseppe Conte o vizita ieri pe Angela Merkel la Berlin pentru a pune la punct o poziție comună în perspectiva summitului european de la Bruxelles de la sfârșitul săptămânii, când cei 27 se vor întâlni pentru prima dată în persoană de la începutul pandemiei încoace și când vor discuta detaliile planului lui Merkel și al Comisiei UE de salvare a economiile europene prin crearea unui fond comun de 750 miliarde euro.
Merkel l-a tratat pe Conte cu aceeași atenție pe care i-o acordă lui Macron, primindu-l, lucru rar, la reședința Schloss Meseberg, și împreună cei doi au avertizat cele patru ‘țări frugale’ (the ‘frugal four’: Olanda, Austria, Danemarca și Suedia) să nu se opună fondului de salvare și să nu caute să obțină reducerea lui. Conte și Merkel par așadar să se fi înțeles foarte bine, mai ales că Italia va fi principala beneficiară a planului, iar Süddeutsche Zeitung titrează, citând-o pe Merkel: «Dimensiunea politică merge aici dincolo de contabilitate» ("jenseits der Zahlen", sau, cum ar fi zis Nietzsche: "jenseits von Gut und Böse").
Noile cruciade
Unele ziare franceze nu apar astăzi pe hârtie, dar site-ul conservatorului cotidian Le Figaro analizează decizia lui Macron de a relua tradiția discursului de 14 Juillet și a interviului în direct, în momentul marii defilări militare de astăzi pe Champs-Élysées. Le Monde scrie despre necesara reformă a armatei franceze, subliniind că 68% din militari sunt nemulțumiți de planul ministerului apărării de ale ameliora condițiile de viață, în special parte numită « plan familles ».
Desigur, pe fundalul atâtor evoluții socio-politice planetare recente, poate părea ciudat și ușor anacronic faptul că Franța încă sărbătorește cu fervoare militară ziua în care gloata sudoripară a dărâmat simbolul puterii. Cotidianul partidului comunist L'Humanité nu acordă însă nici o atenție zilei naționale, ci se ocupă de teme socio-economice, oferind astfel un articol de fond despre patronul cărnii din Germania, acel miliardar pe nume Clemens Tönnies, proprietarul abatoarelor și uzinelor de prelucrare a cărnii în care se lucrează în condiții foarte dure, în special cu muncitori din Europa de est, mulți din România, și ale căror dormitoare comune au devenit focare de infecție cu coronavirus, pentru că nu se respectă condițiile elementare de protecție și de igienă.
Atât cotidianul comunist L'Humanité cât și revista extremei drepte Valeurs Actuelles mai scriu despre transformarea fostei catedrale din Istanbul în moschee. L'Humanité are un articol despre Ultima cruciadă a sultanului Erdogan, temă preluată și de Le Monde, care publică un comentariu al romancierei Asli Erdogan (nici o legătură cu președintele Turciei). Aceasta spune că „Sfânta Sofia devenită moschee este o palmă pentru toți cei care mai credeau că Turcia mai este o țară laică” („pays séculier”). Ea remarcă cu tristețe că partidele de opoziție, în special laicul (teoretic) partid CHP, moștenitorul kemalismului, au rămas tăcute. Nimeni nu vrea să lezeze sentimentele religioase ale majorității populației.
Cei 27 miniștri de externe ai UE au avertizat ieri în unanimitate Ankara că vor impune sancțiuni dacă Turcia nu pune capăt "acțiunilor unilaterale" din Mediterana, atât în largul Libiei, unde Turcia a intervenit în conflict, dar și forajelor maritime din apele Ciprului și Greciei.
Valeurs Actuelles, revista dreptei naționaliste franceze, apropiată de partidul dinastiei Le Pen, subliniază de asemenea că Moscova se plasează de partea lui Erdogan în chestiunea Sfintei Sofia. Vice ministrul rus de externe Serghei Verșinin a declarat ieri că e vorba de o „afacere internă” a Turciei. La Moscova, cotidianul (devenit de opoziție) Izvestia aduce completarea formulării: „decizia de a transforma Sfânta Sofia din Istanbul în moschee este o afacere internă a Turciei în care nimeni nu trebuie să se amestece”.
Patriarhul Kirill al Moscovei își afirmase vineri „îngrijorarea”, dar se vede că Putin a hotărât altfel și că nu îi pasă că bijuteria arhitecturală care este catedrala-muzeu din Istanbul a fost, cum a scris-o la Moscova Kommersant, „luată din nou de osmanlîi” (опять взяли османы).
Facebook Forum